Clara Haskil (n. 7 ianuarie 1895,București – d. 7 decembrie 1960, Bruxelles) a fost o pianistă română, renumită pentru interpretarea repertoriului clasic și romantic.Pianista Clara Haskil a fost recunoscută ca cea mai valoroasă interpretă a compoziţiilor pentru pian ale lui Mozart. La 6 ani este ȋnscrisa la Conservatorul din București, iar la 7 ani regina Elisabeta ȋi va oferi o bursă de studii pentru Conservatorul din Viena. Sub ȋndrumarea lui Richard Robert, face progrese rapide și ȋn 1905, la vârsta de 10 ani va da primul ei recital public cu lucrări din creaţia marilor compozitori, pe care le executa fără partitură. În același an se ȋnscrie la Conservatorul din Paris, unde devine eleva renumitului pianist Alfred Cortot. De asemenea, studiază cu Joseph Morpain a cărui influenţă Clara Haskil o va considera decisivă pentru ea. La 15 ani, absolvă Conservatorul din Paris cu premiul ȋntâi la pian și premiul ȋntâi la vioară. După câteva concerte susţinute ȋn Europa ȋn timpul studiilor (inclusiv la București, ȋn 1909), Clara se confruntă cu grave probleme de sănătate. Scolioza de care suferă o obligă să rămână timp de patru ani imobilizată ȋntr-un corsaj de ghips. Chiar și după această dificilă perioadă, problema ei nu a fost complet rezolvată niciodată. Poate această condiţie care o ȋmpiedica să etaleze pe scenă o ţinută maiestuasă și tracul pe care a ȋnceput să-l manifeste de la un timp, au ȋmpiedicat-o pe Clara Haskil să atingă succesul de public și siguranţa financiară, ȋn ciuda elogiilor pe care le primea, ȋn mod constant, din partea criticii și a muzicienilor.
Dar ceea ce a menţinut-o pe linia de plutire ȋn anii grei care pe care i-a ȋnfruntat, a fost sprijinul moral și material al unor iubitori de muzică precum Printesa Winnaretta de Polignac, Contesa Pastre, dirijorul Herbert von Karajan. Abia la sfarșitul războiului, viaţa Clarei Haskil ia ȋntorsătura mult așteptată. Între 1952 și 1957, ea susţine peste 80 de concerte pe sezon, ȋn Europa, Satele Unite și Canada. Herbert von Karajan o va invita ȋntr-un turneu de 3 săptămâni prin lume, iar succesul Clarei este desăvârșit.
Datorită interpretării excepţionale a muzicii lui Wolfgang Amadeus Mozart este solicitată ȋn repetate rânduri să participe la Festivalurile Muzicale din Salzburg, unde la 27 ianuarie 1956, cu prilejul aniversării a 200 de ani de la nașterea marelui compozitor, interpretează cu mult succes Concertul pentru pian si orchestra Nr. 20 in Re minor. De asemenea, ȋi este recunoscută interpretarea de excepţie a partiturilor lui Beethoven, Schumann, Scarlatti, Chopin.
Lista maeștrilor ȋmpreună cu care sau sub bagheta cărora a concertat Clara Haskil este impresionantă și cuprinde toate numele mari care i-au fost contemporane: Herbert von Karajan, George Enescu, Sergiu Celibidache, Leopold Stokowski, Ionel Perlea, Pablo Casals, Dinu Lipatti, Arthur Grumiaux și mulţi, alţii. Presa americană scria: „Prestaţiile româncei Haskil sunt mai mult decât o manifestare muzicală, ele ne fac martori ai unificării omului cu geniul”.
Charlie Chaplin a considerat-o un geniu: „în viața mea am întâlnit trei genii: pe Clara Haskil, pe Einstein și pe Winston Churchill”.
La 6 decembrie 1960, ȋnsoţită de sora ei, Lili, sosită cu trenul la Bruxelles pentru o serie de concerte, ȋmpreună cu violonistul belgian Arthur Grumiaux, se ȋmpiedică și cade pe peronul de beton al gării, suferind un grav traumatism cranian. În primele ore ale dimineţii de 7 decembrie se stinge din viaţă, cu o luna ȋnainte de a ȋmplini 66 de ani. A fost ȋnmormantată ȋn cimitirul Montparnasse din Paris.
„Cu moartea Clarei Haskil am devenit mai săraci, dar existenţa noastră a fost imbogăţită prin viaţa sa” (Ferenc Fricsay).
Dispariţia ei neașteptată a șocat și a ȋndurerat lumea muzicală internaţională. În memoria Clarei Haskil, o stradă și o piaţa din Vevey, orașul elveţian de pe malul lacului Geneva, ȋn care artista se stabilise, ȋi poartă numele.
În memoria pianistei, au fost editate cinci lucrări cu caracter biografic:
- Clara Haskil, Bernard Gavoty, Editura Kister, Geneva, 1962
- Clara Haskil, Rita Wolfensberger, Editura Schertz, Berna, 1961, 1962
- Clara Haskil, Jerôme Spycket, Editura Payot Lausanne, Elvetia, 1975
- Album Clara Haskil, biografie in imagini, text Jerôme Spycket, Editura Payot si Nestlé, 1984
- Clara Haskil. O viaţă dăruită muzicii, Adriana Moscuna, Editura Muzicală, 1992
În anul 1962 s-au pus bazele unei asociaţii care ȋi poartă numele și care, din anul 1963, o dată la doi ani, acordă un premiu unui tânăr pianist. Premiul constă ȋntr-o bursă de studii ȋn Elveţia. În anul 1995, bursa a fost câștigată de pianista româncă Mihaela Ursuleasa iar ȋn 2007, Alina Elena Bercu a fost finalistă.
Clara Haskil, a fost și va rămâne geniul românesc al pianului.
ORIENT ROMANESC, mai, 2018
