“Poezia e înţelepciune care încântă inima” Khalil Gibran
“Poeţii sunt inima umanităţii” Eugène Ionesco
Poezia a fost mereu un mijloc de delectare spirituală şi intelectuală, fapt pentru care este considerată încă din antichitate superioară celorlalte genuri literare. De aceea umanitatea a consacrat o zi, Ziua Internaţională a Poeziei, care este marcată pe 21 martie ca urmare a aplicării unei decizii a UNESCO, emisă în timpul celei de-a 30-a sesiuni susţinute la Paris, în perioada octombrie-noiembrie 1999. Ziua Internaţională a Poeziei este o recunoaştere a faptului că oamenii de litere şi de cultură, poeţii şi scriitorii din întreaga lume şi-au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale. De asemenea, aceastǎ zi urmăreşte să susţină creaţia poetică, stabilirea unui dialog între poezie şi alte genuri ale creaţiei, editarea şi promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.
“Poezia este suportul tradiţiei orale şi, de-a lungul secolelor, poate transmite valorile interioare ale diverselor culturi“, se remarcă pe pagina ONU dedicată evenimentului. De-a lungul istoriei, în fiecare cultură şi pe fiecare continent, poezia a vorbit şi vorbeşte despre umanitatea noastră comună şi despre valorile spirituale comune, transformând cele mai simple poeme într-un catalizator puternic pentru dialog şi pace.
Se spune că poezia este sufletul nostru, prin urmare este viaţa noastră. O societate cu adevărat superioară scoate la lumină din sufletul său poeţi din cei mai buni, care ajung apoi să cucerească o lume întreagă prin cuvânt.
Poezia există în tot ceea ce ne înconjoară. Trebuie doar să o vedem, Poezia din naturǎ, poezia din suflet, poezia din cărți. Poezia este imaginație, creativitate, sensibilitate și frumos, se identificǎ cu aspiraţiile noastre adânci. Fǎrǎ poezie am fi sǎraci ȋn interiorul nostru. Poezia este arta de a îmbunătăţi, de a apropia şi de a umaniza, ea înfrumuseţeazǎ lumea și este dimensiune spiritualǎ.
Nietzsche afirma că poetul se identifică cu sunetul lumii, în ipostaza lui originară, unde cunoaşte suferinţa şi bucuria primordială, făcând ca eul său să răsune „din cele mai adânci abisuri ale Fiinţei”. Poezia este un buchet de sentimente curate, gânduri-rânduri care îşi iau zborul pentru a descoperi esenţele lumii. Cu fiecare vers citit sau scris, veţi primi hrană pentru suflet. Veniţi în casa nemuririi. Trăiți, respirați şi purtați poezia cu voi pretutindeni.
Vǎ prezentǎm cậteva poeme din volumul SELFIE ALTRUIST al dnei. Alina Celia Cumpan, scriitor, președinta Authentic Society for Language and Romanian Culture si Director de Comunicare Vox Maris band. Volumul este un “autoportret” poetic, un popas în lumea în care toate par a fi rânduite după cuvânt. Veți descoperiți trǎiri menite sǎ impresioneze inima,o lume adunată ȋn versuri, un album al amintirilor, o dogmǎ a poetului, o descătuşare a omului, un imn al iubirii, al adevǎrului.
DE CE OM?
De ce nu m-oi fi născut pasăre?
Sub aripa unei păsări călătoare
în oul unei păsări migratoare
în gândul unei zburătoare
spre stele
îmi găsesc identitatea
vopsită-n omenescu-mi nefiresc,
cusută sub piele ca un fir de păr
în chinurile lumii.
AMPRENTA DORINȚEI
Las amprente
de gânduri
pe tot ce ne împiedică:
secundă,
fugă, trădări și neiertări…
Deseori mă întreb cum sună
liniștea ta
ori dacă partitura ei
respiră din praful umbrei mele.
Am terminat toate păpădiile
și dorințele nu sunt gata.
Am obosit…
chem vântul să mai sufle și el
din golul meu
„de ce”-ul spre crăpăturile
mâinilor tale împiedicate
de amprentele solare
ale moștenitorilor neavuți.
LA FEL
Suntem la fel.
S-au numărat prin gregoriene
și iuliene
clipe multe, dar
noi suntem la fel…
Doi nori cu aripi
timpurii grizonate,
ascunse, tăiate, decupate,
necunoscute,
printre trăiri spuse și nespuse.
Prin venele noastre
curg, uneori mai mult, alteori mai
puțin,
picături de sânge roșu
galben și albastru.
Suntem la fel,
iubim și ne iubește aceeași mamă,
râdem și plângem după aceeași
masă
a amintirilor,
ne rugăm la același Dumnezeu
ce ne-a dat lapte în sânul mamei. Suntem la fel, dar, poate, prea
departe.
SPRE STEA
Suntem lumini,
flăcări rostogolite-n destin,
luate în șuturi de ursitoare.
Suntem umbre
ascunse în alte umbre,
pietrificate în emoții
umbrite de alte emoții.
Cât suntem, fugim!
Din groapă în groapă,
din pisc în pisc
spre steaua ce ne ține visul în plisc.
UȘA
o intrare,
o ieșire,
o sosire,
o plecare,
un început,
un sfârșit,
o poveste,
o altă poveste,
mereu câte o poveste,
la fiecare ușă,
după fiecare ușă.
În fața ei,
în spatele ei,
cu o privire tribut
a celui ce vine,
a celui ce pleacă,
a celui ce rămâne,
a celui ce închide,
a celui ce deschide,
a celui ce bate,
a celui ce cere,
a celui ce dă,
a celui ce speră
să apară
o ușă,
măcar o ușă
cu o poveste
și-al ei povestitor.
MAMA
Când te-ai născut tu
m-am născut și eu.
Când m-am născut eu
ai renăscut tu.
Nu știu de când,
dar diminețile noastre nasc mame
cu solzi de iubire.
De ce ne trec anii, mamă,
de când s-a născut lumea în noi?
