Sarmiza Bilcescu Alimănișteanu (1867 – 1935) – prima femeie avocat din Europa și prima femeie din lume cu un doctorat în Drept
Fiica Mariei și a lui Dumitru Bilcescu (unul dintre întemeietorii și directorii Băncii Naționale), Sarmiza Bilcescu s-a născut la București la data de 27 aprilie 1867,în casa din strada Sălciilor. Până la vârsta de şapte ani a studiat acasă cu dascălul Păun, iar apoi a frecventat cursurile Colegiului „Sf. Sava“ din Capitală. Va lua aici lecții de pian, cu reputatul profesor și compozitor Eduard Wachmann. Pentru a-și administra mai bine averea, tatăl său o va convinge să se pregătească pentru cariera de avocat.
Înscrierea la Facultatea de Litere s-a făcut fără dificultăți, ȋnsă putem spune același lucru despre înscrierea la Facultatea de Drept din Paris, care a provocat reacții adverse.Țara Marii Revoluții, a drepturilor omului și a cetățeanului, nu era încă pregătită să accepte pe deplin drepturile femeii! În decembrie 1884, într-o atmosferă ostilă, Sarmiza Bilcescu, tânăra româncă de nici 18 ani, încurajată de mama sa, s-a prezentat la examen. Examinarea ei a durat două săptămâni. Exasperată, mama Sarmizei îl va înfrunta într-o discuție pe A. E. Pichard, secretarul Facultății de Drept, exprimându-și revolta în termeni drastici. „Sosesc dintr-o țară îndepărtată însă unde nu se contestă femeilor dreptul de a-și face educația. Cum este posibil, domnule, ca într-o țară unde și pe porțile închisorilor e scris Libertate, Egalitate și Fraternitate, Dvs. să împiedicați o femeie de a se instrui?”
Impresionat de tonul și argumentele Mariei Bilcescu, Senatul Universitar a aprobat înscrierea Sarmizei la examen, însă nu în unanimitate! Într-o perioadă când nicio femeie nu era acceptată pe băncile Facultății de Drept, Sarmiza – UNE FEMME ROUMAINE, a reușit! „La primul examen, profesorii se feresc să mă privească!, avea să spună Sarmiza Bilcescu. Primul îmi pune o întrebare dificilă. Răspund. Profesorul insistă. (…) intru atunci în toate detaliile, analizez excepțiunile, vorbesc timp de un sfert de ceas. Fața profesorilor se luminează: bine Domnișoară, foarte bine. Examenul continuă timp de aproape trei sferturi de oră și se termină. Ies din sală. Peste două minute vine ușierul și mă invită din nou în sala de examen. Din acel moment profesorii au avut pentru mine acea considerațiune, pe care o rezervă elementelor de elită”!
Același A. E. Pichard, secretarul Facultății de Drept care-i declarase Mariei Bilcescu, în 1884, că femeile nu au drepturi să se înscrie la cursuri, a eliberat în toamna lui 1885 următorul certificat:„Subsemnatul secretar al Facultății de Drept din Paris, certific că d-ra Bilcescu Sarmiza, născută la București (România) la 25 aprilie 1867, a dat la 3 și 4 august 1885 primul examen de bacalaureat și că rezultatul scrutinului a fost pentru admitere cu elogii (unanimitate de bile albe). Paris 5 august 1885. A. E. Pichard.”
Deși în primul an de studiu profesorii au fost extrem de glaciali ,la sfîrșitul lui, Colmet de Santerre, profesorul de Drept Civil, a ținut să le mulțumească studenților pentru respectul acordat Sarmizei și pentru că „au respectat-o ca pe o soră… studenții acoperind cu un tunet de aplauze aceste cuvinte”.
În toți cei cinci ani de studii, Maria Bilcescu și-a urmat fiica peste tot, inclusiv la cursuri! Au stat într-un apartament din Rue de Fleurus, unde Sarmiza Bilcescu a „împăcat” Dreptul cu pasiunea sa mai veche, muzica, continuîndu-și lecțiile de pian cu celebrul profesor Marmontel.
Pe 12 iunie 1890, la Paris, pentru prima dată în istoria Universității,o femeie își susținea Teza de Doctorat la Facultatea de Drept din Paris – „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez“, un document care a promovat ideea egalităţii femeii cu bărbatul în căsnicie şi în privinţa drepturilor asupra copilului. Sarmiza Bilcescu avea doar 23 de ani!
A revenit în România, solicitând înscrierea în Baroul Ilfov, care la acea vreme cuprindea şi Bucureştiul – şi, implicit dreptul de a profesa. Era prima cerere de accedere în organizaţia avocaţilor venită din partea unei femei. Deşi avea în faţă o carieră plină de o potenţială strălucire, Sarmiza Bilcescu a ales să nu pledeze niciodată la bară. A urmat, în schimb, o carieră dedicată vieţii de familie, luptei pentru drepturile femeilor şi mai ales actelor de caritate. La 18 martie 1894 înfiinţează Societatea Domnişoarelor Române, având drept scop unitatea culturală a românilor, apoi face parte din juriul general al Expoziţiei Cooperatorilor din ţară, expoziţie patronată de Alteţele Regale. În anul 1897, se căsătoreşte cu inginerul Constantin Alimănişteanu, considerat „cel mai distins inginer de mine” iar, mai apoi, avea să devină prietena reginei Maria, căreia i-a predat lecţii de limba română şi alături de care a susţinut concerte de pian. Sarmiza Bilcescu a militat pentru înfiinţarea de centre pentru lucrul costumelor naţionale, „ateliere de cusătorie”, mai cu seamă în mediul rural, dovedind un patriotism ieşit din comun. Trimitea costume naţionale unor doamne importante din afara graniţelor ţării sau tablouri ce conţineau imagini din ţară, toate acestea ajutând la crearea unei bune imagini a României.
Sarmiza Bilcescu avea însă să fie susţinută în acţiunile sale şi de soţul ei, la rându-i un mare patriot, care din nefericire, se stinge din viaţă în anul 1911. În anul 1913 a creat Consiliul Superior al Industriei casnice, un organism menit să pună în valoare importanţa şi frumuseţea îndeletnicirilor şi tradiţiilor din mediul rural. A fost Preşedinta Federaţiei Femeilor Universitare, a intrat chiar şi în politică candidând, în anii ’30, pe listele Partidului Naţional Liberal. În anul 1935, a ieşit din viaţa publică şi s-a retras la Româneşti-Muscel, unde a trecut la cele veşnice la 26 august 1935. Sarmiza Bilcescu a fost înmormântată în costum popular naţional şi a lăsat prin testament suma de 25 de milioane de lei, pentru construirea clădirii Palatului Industriei Casnice.
Orient Românesc, iunie ,2018
