Despre oameni buni și oameni rǎi, putem compune zilnic povești fǎrǎ sfậrșit, interpretậnd și clasificậnd lumea dupǎ bunul nostru plac. Dacǎ ne convine, ȋi clasǎm printre cei buni, daca ne-au incomodat cumva, ȋi clasǎm printre oamenii de rea credințǎ.
Și așa trecem prin viațǎ fǎcậnd un slalom printre cei buni și cei rǎi…și totuși cine suntem Noi, sǎ judecǎm atributele semenilor, dậndu-le de mult ori o calificare mai mare sau mai micǎ decật ar fi cazul ?
Da, o judecatǎ de viațǎ care delimiteazǎ infracțiuni și care are la baza o lege a umanitǎții, este corectǎ. Existǎ oameni ai legii care ȋntr-adevǎr trebuie sǎ intervinǎ pentru a stopa nefirescul și anormalitatea existențialǎ.
Dar pậnǎ acolo, pậnǎ la acea categorie a personajelor care necesitǎ o intervenție a legilor, noi cei din stratul normal al societǎții ȋn care funcționǎm, ar trebui sǎ privim altfel ierarhia calitǎților, a virtuților, a manierelor, a obiceiurilor și lista ar putea continua și sǎ ȋncercǎm sǎ ȋncadrǎm omul din fața noastrǎ ȋn textura și compoziția lui propie.
Fiecare dintre noi avem textura noastrǎ, ne ȋncadrǎm ȋntr-un peisaj anume, alǎturi de o societate asemǎnǎtoare nouǎ și ȋncercǎm sǎ ne definim rostul ȋn cele mai bune condiții. De multe ori nu avem șansa sǎ ne pliem acolo unde ne-am dori, alǎturi de oameni compatibili cu noi ; de multe ori suntem puși ȋn situații de a tolera incompatibilitǎți de caractere și nu numai…iar atunci ce facem? cǎutǎm motive…mulți dintre noi apeleazǎ la instincte primare care ne macinǎ pe fiecare la un moment dat ȋn viațǎ, mai mult sau mai puțin.
Invidia, Avarismul, Ura, Lǎcomia, Egoismul, sunt doar cậteva dintre stǎrile care ar putea defini un moment rǎu din viața noastrǎ…sunt oameni care trǎiesc cu astfel de atribute toata viața, sunt oameni care incrimineazǎ pe alții cu aceste frustrǎri, sunt oameni care recunosc cǎ de multe ori au simțit pe pielea lor comportamentul acestor atribute și sunt oameni care nu recunosc cǎ au trecut vreodatǎ prin astfel de simțǎminte.
Și cu toate acestea, trebuie sǎ recunoaștem cǎ fiecare dintre noi am fǎcut cunoștințǎ mǎcar cu o frustrare de acest gen, doar cǎ unii dintre noi au avut șansa de a depǎși aceste momente greoaie, au avut tǎria de a ridica capul mai presus decat orgoliile exacerbate și au știut cu mǎiestrie sǎ-și foloseascǎ acele calitǎți impregnate de o educație nobilǎ.
Eu am avut aceastǎ șansǎ de moment greu, care sǎ ȋmi dea tǎria de a-mi ridica capul mai presus decật orgoliile exacerbate și am știut cǎ a sosit momentul crucial : migrarea.
Ȋmi doream migrarea spre o metamorfozare a mentalitǎții de atunci ; trǎiam o stare interioarǎ de rǎu al anului 2004, cậnd ȋncǎ limita celor 40 de ani ȋmpliniți, ȋmi permitea sǎ mai sper ȋntr-o viațǎ nouǎ, purǎ așa cum o visam. Ȋmi doream spargerea barierelor și evoluția mentalitǎții plafonate !
Miracolul se petrecuse : migram spre o mentalitate occidentalǎ cu trǎiri și sentimente aliniate și decupate parcǎ din povestea de iubire. Nu aveam cum sǎ dau greș, era bine, era frumos și mai ales era corect.
Migrarea, trebuie sǎ ȋși urmeze cursul, este o formǎ a evoluției noastre iar pentru cea mai mare parte dintre Noi, ea este beneficǎ.
Doris Uglar ,Bruxelles
pentru Revista Orient Romậnesc
