Orient Românesc – o inițiativă salutară

Inițiativa doamnei Anca Cheaito, cetățean român rezident în Liban, de a crea o publicație dedicată românilor care trăiesc în Orientul Mijlociu, nu poate fi decât salutară, într-un moment în care nevoia de exprimare s-a transformat într-o constantă a vieții noastre cotidiene, în legătură directă cu multiplicarea posibilităților de comunicare aflate la dispoziția cetățeanului de rând.

Încercări de a crea o publicație dedicată comunității românești din zona Levantului au mai existat.  Jurnalistul Mihai Antonescu s-a aflat, la începutul anilor 2000, la originea apariției câtorva numere ale revistei ”Orient”. De asemenea, scriitorul, publicistul și omul de televiziune Sandrino Gavriloaia, care  a realizat în perioada 2002-2003  serialul de televiziune ”Călător în Orient”, a publicat, în 2007, lucrarea ”Călătorii Orientale” .

Aceste apariții s-au adresat însă, în principal, cititorului român din România, interesat să afle aspecte inedite despre un Orient exotic și, în mare parte, necunoscut est-europenilor. O publicație care să răspundă nevoii de comunicare și de exprimare a cetățeanului român rezident în Orient nu a existat până acum, cel puțin din datele pe care le deține Ambasada României la Damasc.

Prezența românească în lumea arabă a zilelor noastre, respectiv în ultima jumătate de secol, a fost tot mai vizibilă începând din anii 1970. Pe fondul intensificării relațiilor politico-economice dintre România și statele regiunii, cadrul juridic bilateral a fost extins la domenii cu un puternic impact social, precum cultură și educație. În consecință, numărul relativ ridicat de tineri sirieni, libanezi, palestinieni, iordanieni etc. înscriși la studii în universități din România a constituit punctul de plecare al unui proces amplu, de promovare a valorilor spirituale și culturale românești în străinătate, pe de o parte și de atragere spre lumea Orientului, prin căsătorie, a unui număr important de românce, pe de altă parte.

Prin responsabilitățile pe care le-am îndeplinit în ultimii 18 ani, în cadrul misiunilor diplomatice ale României în Liban și în Siria, am avut ocazia și plăcerea să cunosc sute de familii mixte, româno-libaneze sau româno-siriene.  Trăsătura constantă pe care am remarcat-o la membrii acestor familii o constituie în primul rând calitatea deosebită a copiilor lor, rezultat natural al cumulării trasăturilor fizice cele mai frumoase și al calităților intelectuale și morale cele mai alese ale celor două culturi, română și arabă. Din acest punct de vedere, pot afirma fără ezitare că noua generație de tineri proveniți din aceste familii constituie pentru părinții lor o sursă de mândrie și de încredere în viitor.

O altă trăsătură importantă a acestor familii mixte o constituie respectul deosebit pentru calitatea învățământului românesc și nostalgia pentru perioada petrecută în țara noastră.  În marea majoritate a cazurilor, aceste cupluri au cautat să mențină în universul lor familial o atmosferă românească, materializată în mica bibliotecă personală de limbă română, câteva elemente de artizanat și componente ale costumului popular românesc, cărți poștale și fotografii ale membrilor de familie rămași în țară, casete sau CD-uri cu muzică românească etc.

Multe dintre aceste familii au menținut o legătură strânsă cu ambasadele României din statele de rezidență și au participat la activitățile culturale organizate de acestea, au profitat de bursele oferite de autoritățile române pentru a-și trimite copii la studii în România sau de sprijinul pentru repatriere temporară, atunci când evoluțiile tensionate din regiune au impus o asemenea măsură (ex.: războiul din Liban, din 2006, conflictul din Fâșia Gaza, din decembrie 2008-ianuarie 2009, criza din Siria, începând din anul 2011).

Cu toate acestea, membrii comunităților românești din statele aflate în sudul Mediteranei nu au dispus până acum de o publicație care să-i reprezinte și care să le permită exprimarea opiniilor, aspirațiilor și sentimentelor pe care le nutresc.

Practic, viața fiecărui român stabilit în statele regiunii constituie un subiect de roman. Primele impresii despre această lume, impactul cu cultura și tradițiile locale, eforturile de adaptare și de integrare într-o societate nouă, diferită din multe  puncte de vedere față de cea din România, constituie experiențe de neuitat, care așteaptă să fie împărtășite. În același timp, prezentarea unor preocupări actuale și popularizarea experienței românești în domenii dintre cele mai diferite ar putea fi primite cu interes de conaționalii noștri din întreaga regiune.

În condițiile în care revista ”Orient Românesc” va ști să promoveze valorile spirituale și culturale românești, va evita orice afiliere sau orientare politică, etnică, religioasă sau de altă natură și va reprezenta o platformă de exprimare liberă și sinceră a simțămintelor cetățenilor români care trăiesc pe aceste meleaguri, sunt sigur că se va bucura de apreciere și va cunoaște prestigiul la care aspiră.  În același timp, cred că în paginile publicației ar trebui să-și găsească loc opiniile și impresiile foștilor studenți străini din România vorbitori de limbă română, precum și cele ale unor personalități culturale și științifice locale care au preocupări legate de raporturile cu România sau care pot constitui modele de comportament pentru membrii comunității românești din aceste state.

Felicitări doamnei Anca Cheaito pentru această inițiativă și doresc mult succes și viață lungă acestei reviste.

Dan Sandovici

Ambasadorul României în Republica Arabă Siriană