Eliza Leonida Zamfirescu (10 noiembrie1887, Galaţi – d. 25 noiembrie 1973, Bucureşti)- ingineră și inventatoare, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României.
A fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume.
Tatăl său, Anastase Leonida, ofiţer de armată, şi mama sa, Matilda Gill, fiica unui inginer de origine franceză, s-au ocupat atent de creşterea celor 11 copii, patru fete şi şapte băieţi, şi de educaţia celor opt care au ajuns la maturitate şi care au fost, fiecare în felul său, modele de intelectuali români de la începutul secolului XX: în inginerie, în medicină, în artă, în învăţământ. Elisa a fost al cincilea copil al familiei Leonida.
Toți frații ei s-au realizat într-o carieră intelectuală. Dintre aceștia, cei mai cunoscuți au fost: Gheorghe Leonida (sculptor), colaborator in colectivul sculptorului Paul Landovski din Paris, care a realizat celebra statuie Cristos Mântuitorul, plasată pe muntele Corcovado, din Rio de Janeiro, (a modelat capul statuii), dar și al unor opere care se găsesc astăzi la Muzeul de Artă din București și la Castelul Bran; Adela, medic oftalmolog, care a fost directoarea spitalului „Vatra Luminoasă“; Dimitrie Leonida, inginer energetician, fondator al Muzeului Tehnic care îi poartă numele.
Eliza Leonida Zamfirescu a făcut şcoala primară la Galaţi şi liceul la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti. După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București (Politehnica de astăzi), dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. Aceste prejudecăți nu au oprit-o însă din opțiunea de a urma o facultate de inginerie.
Astfel, în anul 1909, pleacă la Berlin și se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități. Dar și acolo a fost acceptată cu greu, din cauza acelorași prejudecăți. Rectorul s-a simțit obligat să-i atragă ferm atenția ca „nu cumva să dea prilej de nemulțumire, ea fiind un caz aparte”. La cererea ei de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esențială a femeii, cei trei K – Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucătăria). Conducerea Academiei era pusă în faţa unei situaţii inedite: era prima candidată din istoria acestui for, dar scria şi vorbea impecabil limba germană cultă și avea cunoştinţe temeinice de matematică, fizică şi chimie. În final, a fost admisă. Același decan, dar și alți profesori, în timpul studiilor și în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezența. Cu răbdare, cu dârzenie și cu silință, a transformat prejudecățile, ostilitatea în admirația generală și chiar a decanului Hoffman, care, înmânându-i diploma, a declarat, printre altele: „Die Fleissigste der Fleissigsten” („cea mai silitoare dintre silitori”).
Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, așa cum făceau cei mai mulți dintre tinerii români care studiau în străinătate. A reușit, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București. A lucrat ca laborant, până la izbucnirea Primului Război Mondial, când a plecat pe front cu organizaţia Crucea Roşie. În timpul războiului l-a cunoscut pe inginerul Constantin Zamfirescu fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu cu care s-a căsătorit chiar pe front. Cei doi ingineri şi-au legat destinele în 1918, iar la eveniment a fost prezentă şi Regina Maria.
După război, şi-a continuat activitatea la Institutul Geologic. A condus mai multe laboratoare de analize geologice, s-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, cărbuni, bituminide solide, roci de construcţie şi de prepararea minereurilor. A participat la importante studii de teren, privind în special identificarea şi analiza unor noi resurse de cărbune, de şisturi bituminoase, de gaze naturale, crom, bauxită sau cupru, cărora le-a consacrat şi monografii: „Contribuţiuni la studiul bauxitelor din România” (1931) şi „Studiul chimic al cromitelor din Munţii Orşovei”(1939).
În paralel a activat şi ca profesoară de fizică şi chimie la Şcoala de Fete „Pitar Moş” sau la Şcoala de Electricieni şi Mecanici, condusă de fratele ei Dimitrie, din Bucureşti. Pe 1 mai 1963, s-a pensionat. Avea atunci 75 de ani şi muncise 42 de ani, timp în care a arătat că dorinţa de a fi inginer venea dintr-o chemare, nu din plăcerea de a imita sau a epata. A locuit în Bucureşti, pe strada Salcâmi, nr. 9, în casa construită de tatăl său, Anastase Leonida.Din 12 noiembrie 1993, această stradă se numeşte ing. Eliza Leonida-Zamfirescu.
Pentru a răsplăti contribuţiile aduse de femei în ştiinţa românească, a fost instituit, în 1997, Premiul Eliza Leonida-Zamfirescu. A fost prima femeie membră a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România şi membră a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor Universitare.
Contribuția sa la cercetarea bogățiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale științei naționale, europene și mondiale. În calitate de președinte al Comitetului de luptă pentru pace din Institutul Geologic, a luat atitudine față de înarmarea atomică, adresând un protest competent și justificat comisiei de dezarmare de la Lancester House din Londra, insistând asupra pericolului armei atomice. Aceasta intervenție a fost comunicată oficial la ONU. Elisa Leonida Zamfirescu a fost prima femeie membră A.G.I.R. şi membră a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor Universitare. A încetat din viaţă la 25 noiembrie 1973, la vârsta de 85 de ani.
Sursa : Enciclopedia Romaniei
Élisa Leonida Zamfirescu (1887-1973), la première femme ingénieure du monde. Sa demande d’intégrer L’École des Ponts et des Chaussées de Bucarest avait été rejetée car elle était une femme. En 1909, elle s’inscrit à l’Académie Royale Technique de Berlin. Le doyen a alors tenté de la convaincre d’abandonner ses études en invoquant les trois « K » ( kirche-l’église, küche-la cuisine, kinder-les enfants) qui définissaient à l’époque le profil d’une femme dans la mentalité collective.
Élisa Leonida Zamfirescu n’a pas perdu courage et a fini ses études (1912),en devenant ainsi la première femme ingénieure au monde.
