Rodica_Maniu

Rodica Maniu Mützner (1892-1958)- pictoriță

S-a născut la București, din părinți de origine ardeleană, fiind sora scriitorului Adrian Maniu. Între 1905-1908, a început să studieze pictura cu Nicolae Vermont, care fusese recomandat de Nicolae Grigorescu la solicitarea familiei. După absolvirea liceului, a plecat la Paris, unde, începând cu 1909, a frecventat Academia Julian și, apoi, Académie de la Grande Chaumière, unde a studiat cu Lucien Simon, Charles Cottet et René Menard. A lucrat în special peisaje, atât în acuarelă, cât și în ulei. Prima expoziție la care a participat Rodica Maniu a fost în 1910 la Salon des Indépendants din Paris. Începând din 1912 a participat la expozițiile „Tinerimii artistice“. Din 1923, a fost căsătorită cu pictorul Samuel Mützner. După căsătoria cu pictorul Samuel Mützner, Rodica Maniu a stat o perioadă la München și apoi a revenit la Paris. În 1924 a expus la Bienala de la Veneția, apoi, în 1929, la Expoziția internațională de la Barcelona.

Cu regularitate, a deschis expoziții personale și a participat la Saloanele oficiale. Lucrează grafică, acuarelă şi ulei. Operele ei cuprind: peisagistică (Havuz la Tivoli, Peisaj-Cenzano, Peisaj din Roma, Peisaj din Corsica, Stânci la Caliacra, Capul Caliacra), imagini ale locurilor pe care le-a vizitat (Prăvălii din Damasc, Stradă din Orient, Interior de bazar la Ierusalim, Arabi, Moscheea Omar), lumea satului (Culesul bumbacului, Fete la cules de mere, Cules de vie, La vie, Şezătoare la ţară) şi portretistică (Femeie în albastru, Balerina, Femeie cu mandolină, Cântăreaţa din lăută, Portret de copil, Portret de bătrână).

În contact direct cu lumea ei, fără preconcepţii, fără contrafaceri, mai mult sau mai puţin arhaizate, Rodica Maniu-Mützner a ştiut să o înfăţişeze direct, cu spontaneitate, bazată pe desăvârşire tehnică, fruct al unei îndelungate îndeletniciri de bună calitate picturală […]. Poezia degajată din poziţia ei de artistă dă în general picturii ei farmecul adevărat trăit şi transpus, care rămâne o mare lecţie de artă pentru noi, colegii ei, un mesaj pentru cei mai tineri” (M.H. Maxy).

Bibliografie

George Marcu, Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012

Surse poze: Wikipaintings,Artmark,Google

stransul porumbului

stransul porumbului

 

sat de munte

sat de munte

 

Ţărăncuţe la izvor

Ţărăncuţe la izvor

 

odihna

odihna

 

la fereastra

la fereastra