Mă mângâie duios amintirea unui cățeluș alb prins intr-un șnur răsucit în alb și roșu, un mărțișor primit în copilărie de la mama, un simbol al primăverii care a rămas în inima mea un un semn de aducere aminte al copilăriei frumoase de acasă. Mărțișorul, un strop de culoare în albul nesfârșit al iernilor românești, un obicei autohton, o clipă din cultura noastră străveche.
Românii au primit în dar mărtisorul de la strămoșii daci, se oferea la 1 Martie, ocazie cu care în acele vremuri se sărbătorea Anu Nou, erau doar două fire de lână albă și roșie, răsucite împreună într-o veselă îmbrățișare. Mai apoi, s-a atârnat de fir o monedă de argint sau aur, o dată cu sosirea cocorilor, firul se prindea intr-un pom fructifer pentru a da spor și belșug iar moneda și-o prindeau fetele în păr, să fie mai frumoase și mai sănătoase. Firul alb simbolizează pacea, puritatea și credința iar cel roșu simbolizează viață, fertilitatea dar și războiul, lupta oamenilor și a vieții. Obiectele agățate de firul bicolor au și ele simbolurile lor, cel mai drag îmi era coșarul cu joben și scară în spate, era aducător de noroc ca și potcoava cu inimioară sau trifoiul cu patru foi. Ghiocelul, laitmotiv al vestirii primăverii, flori, inimi, pietre colorate sau fețișoare de copii, toate au rol de talismame, purtate cu credința că aduc noroc, belșug, sănătate și spor în casă.
Românii păstrează firele de mărțișor la fereastră, la ușă, legate într-un pom sau legate la încheietura mâinii. Există încă obiceiul ca în dimineața de 1 Martie, fetele să își spele fața cu zăpadă sau cu apă de ploaie din acea zi, dacă vremea permite, se spune că vor fi mai frumoase și mai sănătoase.
Mărțișorul era confecționat de cel care îl oferea și era un gest de dăruire și o urare adusă persoanei îndrăgite, sunt zone în România unde fetele dau mărțișoare băieților și sunt alte zone în care doar băieții oferă mărțișoare. La începuturi un obicei dedicat copiilor și tinerilor, acum un gest de curtoazie și prețuire ce se adresează tuturor vârstelor. Legendele românilor legate de apariția mărțișorului sunt multe, „câte bordeie, atâtea obiceie” spune vorba din bătrâni, dar merită cunoscute fiecare în parte pentru diversitatea de idei și bogăția de spiritualitate românească ce le dă savoare. Este legenda Babei Dochia care aducea frigul și a tors fir alb de lână, cel roșu ă fost un fir pătat de sângele Voinicului ce a vrut să salveze tânăra ( primăvara) ținută captivă de Cotoroanță. Sau legenda Soarelui care se transforma in voinic și ieșea la horă în sat unde a și fost prins de Iarnă și ascuns intr-o peșteră. Multe și frumoase legende are Mărțișorul nostru dar cea mai frumoasă este aceea pe care o purtați în inimă, iar lângă inimă, nu uitați să așezați acest firav dar puternic însemn al primăverii românești, primăvară ce o purtăm în suflet, oriunde ne-am afla.
Cristina Timariu – IA de Tulgheș
