Locul unde am zărit un teuton
1211, anul în care au început lucrările Bisericii Fortificate din Prejmer, s-or fi gândit atunci cei care au pus prima piatră, că după sute de ani cineva își va însenina ziua privind minunea care și astăzi stă în picioare? Astăzi am atins timpul, la Prejmer, în Cetate, parcă am zărit și un cavaler teuton printre stâlpii bisericii, nu-i sigur, așa mi s-a părut. Tot astăzi m-am luptat cu turcii, am învățat să cos motive tradiționale săsești, am fost școlar, pitar, fierar, îndrăgostită de un cavaler frumos, am cântat la orgă, am văzut o cununie voievodală, am trăit în două ore cât în 800 de ani, acolo între zidurile Cetății Prejmer. Se spune că Prejmerul este așezat pe 1000 de izvoare, am aflat de la ghidul meu de astăzi, doamna Silvia Zeimes, managerul Cetății, un om ai cărui ochi sclipesc atunci când vorbește despre minunatul edificiu. Tot de la dumneaei am aflat povești, vă voi istorisi două, pentru restul vreau să mergeți acolo, să le aflați chiar între zidurile Cetății.
Cetatea a fost construită în 1211 de către Cavalerii Teutoni, în stil gotic şi este înscrisă pe lista patrimoniului cultural modial UNESCO. Pentru a se apăra de invaziile turceşti, locuitorii aşezării, la origine saşi, construiesc în secolul al XV-lea zidurile Cetăţii Ţărăneşti. 
Cetatea are forma unui cerc care înconjoară Biserica Evanghelică, ziduri înalte de 12 metri şi groase de 3-4 metri. Cetatea a fost atacată de 50 de ori de turci. Se spune că cetatea sașilor prejmereni nu a fost cucerită niciodată, toți cei care i-au trecut pragul au intrat cu pace și prietenie. Cetatea Prejmer este singurul obiectiv turistic din România care a primit trei stele în Ghidul Verde Michelin, destinat turismului. Se spune că, odată pe când turcii stăruiau cu atacuri la porți de multe săptămâni, proviziile celor din cetate erau pe sfârșite dar și ale atacatorilor, un război de rezistență al nervilor. Mizând pe înfometare și deznădejdea turcilor, prejmerenii au scos pe zid o femeie trupeșă ce ținea un porcușor în brațe, după ce aceasta le făcu sânge rău dușmanilor spunandu-le că n-au decât să tot atace că ei sunt bine, sănătoși și cu provizii berechet, femeia își ridică fustele arătându-și posteriorul generos. Se spune că turcii, au plecat gândind că cetatea este locuită de oameni săraci cu duhul cu care mai bine nu îți pui mintea.
Tot în legendele locului, se spune că Cetatea era un punct strategic important, cu bastioane, porţi de fier şi poduri care se ridicau. Legenda spune că la una dintre invaziile barbare, un tătar a fost lovit în cap de „dintele” unei porţi de fier şi atât de tare îi era capul, încât a sfârşit prin a-l rupe. Aşa au ales oamenii să-şi explice existenţa unei porţi de fier „ştirbe” din interiorul cetăţii. O altă legendă, cunoscută în majoritatea cetăţilor medievale din Ţara Bârsei, spune că, în cazul în care un cuplu se certa, era pedepsit să locuiască mai mult timp în „odaia împăcării”. Cei doi soţi erau obligaţi să supravieţuiască cu un singur tacâm şi un singur blid. Această „condamnare” ducea inevitabil împăcarea soţilor. Dar lucrul adevărat și lecția de viață pe care am învățat-o la Prejmer, a fost povestea camerelor.
Fiecare cameră din Cetatea Țărănească, practic zidurile ce înconjoară biserica, are un număr ce corespunde cu un număr de casă din sat, sașii știu încă exact care cameră aparține cui, camera se moștenește din tată în fiu. Săracul are o cameră mai mică decât cea a bogatului, aici veți spune că e nedreptatea vieții, dar la sași alta este explicația. Camerele nu serveau drept dormitor, pe timp de pace strângeau provizii de hrană și muniție pentru timpurile când se vor baricada acolo să se apere, săracul avea cameră mică deoarece nu putea agonisi mult, dar de mâncat mâncau împreună în vreme de război, bogatul cu săracul. O mare lecție a unei cetăți ce a reușit să nu fie niciodată cucerită, prin unitate .
CRISTINA TIMARIU, martie 2018
