Când admirăm o floare, este aproape imposibil să nu ne gândim la perfecţiunea și frumusetea ei. Bujorul românesc – floare sălbatică, considerată „element de identitate naţională“, înfloreşte o dată pe an, timp de 10 zile, în luna mai. Răsare spontan în câteva regiuni ale ţării, cum ar fi Măcin şi Babadag-Tulcea, Troianul-Teleorman, Comana-Giurgiu, Zau de Câmpie-Mureş, Pleniţa-Dolj sau Stoicăneşti-Olt. Cu cele 5 specii spontane şi 3 specii cultivate, bujorul are circa 100 varietăţi şi soiuri. Prima dintre ele, bujorul românesc (Paeonia peregrina varianta romanica sau Paeonia peregrina Miller – în enciclopedia florei), creşte cu deosebire în sud-estul ţării. Bujorul românesc are frunze în formă de lance, o floare cu petale de un roşu-sângeriu şi un miez galben. Parfumul său aminteşte de trandafirul suflat de vânt şi rumenit de soare. Bujorul românesc este astăzi o specie aflată pe cale de dispariţie. În păduri, bujorul românesc îşi dezvăluie farmecul la mijlocul lunii mai.
Bujorul – propus floarea naţională a României
Foarte multe ţări au una sau mai multe flori naţionale, reprezentative pentru geografia sau pentru cultura şi tradiţiile lor. În Japonia, de exemplu, crizantema este floarea familiei imperiale, iar cireşul ornamental este floarea naţională a poporului japonez. Olanda, Turcia şi Ungaria au ca floare naţională laleaua; Spania are ca floare naţională specia Iris pseudacorus; în SUA trandafirul este floarea naţională, fiecare din cele 50 de state componente ale federaţiei având, pe lângă trandafir, o floare naţională locală.
Fiind atât de preţios pentru noi românii,un grup de horticultori din mediul academic din România, condus de prof.dr. Florin Toma de la catedra de Floricultură din Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, a propus în 2013 ca bujorul să fie declarat floarea naţională a României.
Argumentele:
- În ţara noastră cresc spontan numeroase specii de bujor cu un mare potenţial biologic şi ornamental, pe lângă speciile spontane se întâlnesc şi specii cultivate într-o varietate însemnată de forme şi culori, mai exact 3 specii cultivate (Paeonia Officinalis, Paeonia Lactiflora, Paeonia Suffructicosa) cu peste 130 de varietăţi identificate până în prezent
- Graţie frumuseţii plantelor (îndeosebi a florilor) şi a calităţilor lor biologice (perenitate, productivitate, flexibilitate tehnologică, adaptabilitate ecologică), plantele de bujor sunt aproape nelipsite din decorul parcurilor şi grădinilor publice;
- Florile de bujor sunt foarte îndrăgite la nivelul întregii ţări, fiind extrem de des cultivate în grădinile şi curţile românilor;
- Bujorul este des întâlnit ca subiect de apreciere şi comparaţie în tradiţiile poporului român pe întregul teritoriu sau în istorie, muzică, poezie, literatură, pictură, arte decorative, design şi arhitectură;
- În cinstea bujorului se organizează anual festivaluri şi sărbători populare în mai multe zone ale ţării;
- În conştiinţa poporului român, frumuseţea fizică şi spirituală sunt adesea asociate cu bujorul, fapt dovedit de utilizarea largă a numelui de Bujor şi a derivatelor sale la nume de familie, prenume, nume de localităţi, nume de străzi, nume de păsări şi animale. Statistica arată că pentru 29.231 de persoane numele de familie este Bujor, iar 69.355 de persoane au prenumele Bujor;
- Folclorul românesc abundă în cântece în care tema bujorului este prezentă, mai ales în refrene şi când trebuie să se creeze o rimă cu cuvântul dor;
- Tema bujorului este larg răspândită în covoarele tradiţionale, costume populare şi alte obiecte aparţinând culturii tradiţionale sau de artizanat;
- Pe lângă utilizarea ornamentală, bujorul este folosit în scop medicinal şi cosmetic (rădăcina de Paeonia Lactiflora);
- Frumuseţea florilor de bujor şi însemnătatea acordată acestuia de către poporul român face ca bujorul să fie una din cele mai apreciate şi dorite flori pentru a fi prezente alături de tânăra familie în ziua nunţii şi pentru realizarea buchetelor de mireasă;
- Aceeaşi frumusete, dar şi semnificaţia dată de cultura populară bujorului fac ca la baia de după botezul nou-născuţilor să fie folosite petale de bujori pentru a transmite către copil toate calităţile plantei şi florii de bujor;
- Bujorul românesc a fost adoptat ca simbol de către Ministerul Apărării pentru a comemora pe 11 noiembrie Ziua Veteranilor precum şi pentru a onora Eroii căzuţi în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României.
Bujorii de stepă (Paeonia tenuifolia) din Rezervaţia botanică de la Zau de Câmpie, judeţul Mureş – o rezervaţie unică, singurul loc din Europa în care această floare a supravieţuit
Această rezervaţie este situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat, adică la peste 450 de metri, şi deţine peste 50.000 de exemplare pe o suprafaţă de 3,5 hectare, împărţită în două loturi. Bujorul de stepă este o plantă extrem de firavă, care cândva exista în Europa, însă treptat a dispărut, moare imediat dacă este culeasă pentru a fi pusă în vază, pentru a o înmulţi este nevoie de o atenţie special.
Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie înfloresc în perioada aprilie-mai, uneori până în iunie, depinde de temperatură, rămân înfloriţi doar şapte zile, au o înălţime de 10-30 de centimetri şi au florile de culoarea roşu aprins.
Rezervaţia mureşeană este situată la 5 kilometri de centrul comunei Zau de Câmpie şi a fost înfiinţată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul şcolii româneşti de botanică, iar suprafaţa iniţială era de 2,5 hectare. Persoana care a salvat bujorul de stepă de la dispariţie şi a extins suprafaţa rezervaţiei la 3,5 hectare, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este regretatul Marcu Sâncrăianu, din Zau de Câmpie( potrivit agenţiei AGERPRES)
Bujorul – „regina florilor”
De-a lungul timpului, floarea de bujor a generat multe legende si“rădăcinile”ei vin tocmai din poveștile cu zei. Denumirea ştiinţifică a bujorului, Paeonia lactiflora, provine de la numele Paeon, o divinitate a vindecării. Paeon, elev al lui Asclepius, zeul medicinii şi al vindecării, fusese învăţat de zeiţa Leto (mama lui Apollo şi zeitate a fertilităţii) cum să găsească pe Muntele Olympus (Olimp) o rădăcină magică, având darul de a alina durerile femeilor la naştere. Acest lucru a provocat invidia lui Asclepius şi dorinţa lui de a-şi ucide învăţăcelul. Pentru a-l salva din mâinile lui Asclepius, Zeus l-a transformat pe Paeon într-o floare de bujor. În antichitate, seminţele de bujor erau folosite frecvent de femeile aflate în pragul naşterii. Utilizat pentru a vindeca rănile lui Marte şi Pluto, bujorul era înzestrat cu puteri majore datorate înfloririi lui în nopţile cu lună plină. Pentru a folosi puterile vindecătoare ale acestei flori, se spunea că rădăcinile trebuie culese numai în timpul nopţii. Dar, floarea de bujor cu proprietăţile ei curative apare și ȋntr-un manuscris al lui Plinius, pe vremea Imperiului Roman și are descrieri ample despre vindecarea multor boli.
În Europa i se spune şi „trandafirul fără spini”. Bujorul a fost dintotdeauna asociat cu frumuseţea, feminitatea şi vitalitatea, dar şi cu onorurile şi bogăţia, cu romantismul, prietenia, echilibrul sufletesc sau cu o căsnicie fericită. La noi, despre o fată frumoasă se spune că este „un bujor de fată”, iar roşeaţa din obraji, care denotă sănătate şi vitalitate, este numită „bujori în obrăjori”. Despre un om frumos se spune că este „frumos ca un bujor”.În folclor, bujorul este legat de Lună, întrucât se crede că a fost creat de zeiţa Lunii, pentru a reflecta pe timpul nopţii razele Selenei.
Bujorul mai este cunoscut și „cel mai frumos” sau „sho yo”, incontestabil regele grădinilor, iar chinezii ȋn semn de recunoștiinţă i-au acordat chiar și a IV-a luna din calendar. În Feng Shui bujorul semnifică sentimentele nobile şi valorile oricărei persoane. Bujorul a devenit popular la curtea imperială în timpul dinastiilor Sui şi Tang, câştigându-şi titlul de “regină a florilor”. Fiind un simbol al primăverii, ea este utilizată ca o metaforă feminină a frumuseţii. Atunci când este complet înflorit, bujorul simbolizează pacea.
Când misionarii budiști au ajuns ȋn Japonia, au adus cu ei planta și informaţiile legate de ȋngrijirea ei. Japonezii, până astăzi, mari iubitori de flori, au adoptat imediat și bujorul, integrându-l ȋn cultura lor. El rprezenta un simbol al prosperităţii, putea fi cultivat numai de cei bogaţi, astfel că floarea a fost imediat asociată cu bogăţia.
În anul 1972 au fost găsite cele mai vechi note despre bujor, ȋntr-un mormânt care datează din secolul I d.H. Pe un „bilet” din bambus era scrisă o reţetă ȋn care unul dintre ingrediente era „rădăcina de bujor”. Un pictor renumit, Gu Kaizhi (345-406), a pictat o scenă in gradina ȋn al cărei fundal apăreau trei bujori. Aflăm apoi că Împăratului Yang din Dinastia Sui (605-618) i-au fost oferite ca tribut douăzeci de cutii cu bujori. Aceștia aveau nume diferite și erau galbeni și roșii. Un foarte valoros articol care s-a păstrat până astăzi este acela al lui Ouyang Xiu (1007-1072), Inregistrarea Bujorului ȋn Luoyang. În acest articol, el a listat 24 de feluri de bujori, pe care le-a descris una câte una. Astăzi, câteva dintre soiurile din acest grup ȋncă există și sunt apreciate de iubitorii florilor din China.
Bujorul este cultivat ȋn Europa de cinci sute de ani, ȋnsa la inceput a fost folosit ȋn scopuri medicinale și abia apoi ȋn scopuri ornamentale. În grădinile mănăstirilor se plantau bujori care erau folosiţi ca plante medicinale și ca plante aromatice, pe post de condimente. Astăzi, ȋn horticultură există multe soiuri selectate, dar nu și specia iniţială. Bujorul lemnos (Paeonia suffruticosa) este o varietate de bujor sub formă de arbust care poate creşte până la 4 metri înălţime şi trăieşte până la 200 de ani.
Bujorul, plantă de o frumusețe deosebită, plină de semnificații în folclorul românesc, a inspirat, de-a lungul timpului, operele a numeroși artiști, el fiind prezent în literatură, în pictură și în motivele tradiționale ale portului popular, ne ȋncântă privirile cu florile luxuriante,frumos parfumate. Această floare deosebită a dat naștere unor arhetipuri ale frumuseții românești.
