Maria Virginia Andreescu Haret (n. 21 iunie 1894, București, România-d. 6 mai 1962, ) a fost prima femeie arhitect din România, obținând diploma în 1919, și prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general, statut recunoscut prima dată în cadrul celui de-al XVI-lea Congres de Istorie a Științei organizat la București, în 1981.
A fost nepoata de frate a pictorului Ion Andreescu. A făcut liceul în particular, luându-și bacalaureatul la Liceul „Mihai Viteazul” din București. La 18 ani, cu sprijinul ministrului Spiru C. Haret obține o licență specială la Școala Superioară de Arhitectură din București. În paralel a studiat Belle-Arte și a realizat un număr mare de acuarele care, astăzi, fac parte din Colecția de Stampe a Bibliotecii Academiei Române. La 6 iulie 1919 a absolvit Școala Superioară de Arhitectură din București cu mențiunea ”foarte bine”, fiind prima femeie-arhitect din România.
Din 1923 a lucrat în serviciul tehnic al Ministerului Educației Naționale, de unde s-a pensionat în 1947. În perioada interbelică a reprezentat România la Congresele internaționale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova și Bruxelles. Pentru activitatea sa a primit de-a lungul vieții nenumărate premii care i-au confirmat valoarea. În 1928 s-a căsătorit cu un nepot al matematicianului român Spiru C. Haret. Au avut un fiu, viitorul inginer Radu Haret.
Angajată între 1921-1947 la Ministerul Învăţământului Public, a parcurs o varietate de programe arhitecturale, îndeosebi construcţii şcolare (peste 40). Dintre acestea pot fi desprinse:
– Liceul „Gh. Şincai” – aripa de pe Calea Şerban Vodă, Bucureşti (1924);
– Liceul „Dimitrie Cantemir”, str. Viitorului nr. 60/Bd. Dacia, București (1926);
– Școala comercială din str. Traian, București, suprapunere 2 etaje şi amenajare interioară, sală de festivităţi (1933);
– Facultatea de Medicină din București – centrala termică, castelul de apă, muzeul de anatomie/ Centrul de Cercetări Antropologice;
– Școala Primară din Socola, Iași (1925);
– Liceul de Fete din Focșani (1933);
– Liceul de fete „Domniţa Rucsandra” din Botoșani, adăugiri şi amenajări diverse;
– Școala normală de fete din Bârlad cu internat şi sală de gimnastică şi anexe (1931);
– Școala de Meserii din Ploiești, adăugiri şi amenajări;
– alte edificii şcolare în Pitești, Tecuci, Cluj-Napoca, Făgăraș, proiecte tip de Școală Primară cu 2, 3, 4 şi 7 clase, în diferite variante, cu şi fără sală de gimnastică şi locuinţă pentru Director, care s-au executat pe tot cuprinsul ţării.
Lucrări în Bucureşti:
– Palatul Societăţii „Tinerimea Română” din str. Johann Gutenberg nr. 19/ Bd. Schitu Măgureanu cu o sală de spectacol la etajul 1, Bucureşti (realizată în colaborare cu arhitectul. Jean Pompilian; 1924 – punerea pietrei de temelie; inaugurarea a avut loc în 1935);
– Imobile cu mai multe apartamente în str. Bibicescu (1929) şi în str. Icoanei nr. 40 (1924).
– Biserica Sf. Treime Ghencea, Calea 13 Septembrie, București (1927-1934);
Din punct de vedere stilistic, lucrările executate până în deceniul IV al secolului XX s-au raliat căutărilor către o arhitectură cu specific naţional. Începând din deceniul IV se remarcă o apropiere de tendinţele arhitecturii moderne ce se impunea în epocă.
Bibliografie: Constantin, Paul, Dicţionar universal al arhitecţilor, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1986
