Oul de Paști

La Origini

Care-a fost ȋnainte, oul sau gǎina? Nu se poate rǎspunde, pentru cǎ oviparele sunt rezultatul a sute de milioane de ani de evoluție, cu mult ȋnainte ca omul sǎ ia in stǎpậnire pǎmậntul.  Dar miturile omului despre simbolistica oului vechi sunt la fel de vechi ca și oamenii – și poate noi, romậnii ne-am ales oul pentru a-l “ȋnchistri” sau “ȋncondeia”, nu chiar așa, la ȋntậmplare. Ȋncondeierile – ȋnscrisurile noastre se fac pe un simbol de ȋnviere și de trezire la viațǎ, de regenerare și fertilitate.

 

 

 

De cậnd eram o fetițǎ  eram uimitǎ de cậtǎ importanțǎ i se dǎdea oului ca simbol al Paștelui: mama le vopsea simplu, dar cu grijǎ, cu vopselele acelea din plicurile cu iepurașul vopsitor plin de culori – mai tậrziu a ȋnceput sǎ le coloreze cu coji de ceapǎ, cu coji și frunze de nuc, cu sfeclǎ roșie. Mergeam cu ea la marginea orașului ȋn cǎutare de frunze verzi, cật mai crestate, sǎ le lipim pe ouǎ ȋnainte de baia de vopsire. Cele roșii erau așa, mai aparte – și cum mai strǎluceau dupǎ ce mama le dǎdea cu o felie de grǎsime… Le alegea cu grijǎ pe cele mai tari și ascuțite ȋn vậrf, sǎ ne poarte noroc cậnd le ciocnim, sǎ ne ținǎ sǎnǎtoși tot anul dupa ce ne spǎlam pe fațǎ cu apa dintr-o canǎ ȋn care punea un ou roșu și un bǎnuț de argint. Ouǎle de Paști erau sfinte. Dar cine știe cậte tradiții mai sunt pe tot pǎmậntul țǎrii noastre legate de ou ca vestitor al primǎverii și al Ȋnvierii – a Domnului și a naturii.

Ȋn creștinism ni se spune cǎ originea tradiției ouǎlor roșii ar veni de la Maica Domnului care, cand și-a gǎsit fiul rǎstignit a lǎsat coșul cu ouǎ lậngǎ cruce și așa s-au ȋnroșit.  Altǎ legendǎ ne spune cǎ dupǎ  Ȋnǎlțarea lui Isus Maria Magdalena s-ar fi dus la Roma, la ȋmpǎratul Tiberiu, bolnav cu ochii la acea vreme. Maria Magdalena l-a vindecat cu harul ei primit prin rostirea numelui lui Isus Hristos, fǎcậndu-l pe ȋmpǎrat sǎ-și recapete vederea. Atunci ea a profitat de uimirea lui ca sǎ-i vorbeascǎ despre evenimentele petrecute la Ierusalim, cu crucificarea din acordul lui Pilat, urmatǎ de ȋnvierea lui Isus pentru mậntuirea neamului. I-a mai ȋnfǎțișat un ou ȋnroșit ca dovadǎ a sậngelui vǎrsat și i-a spus cǎ gestul lui Isus este de fapt, dǎtǎtor de viațǎ: “Hristos a ȋnviat,” l-ar fi anunțat ea. De atunci, la creștini a rǎmas ca simbol al nașterii și ȋnvierii, și nu ȋntậmplǎtor, ȋntr-una din necropolele Vaticanului au fost gǎsite ȋn 2006 resturile unui copil ce fusese ȋngropat de pǎrinți cu un ou ȋn mậnǎ, ȋnsemn al credinței lor ȋn simbolul de renaștere și regenerare.

Existǎ dovezi cǎ obiceiul ouǎlor vopsite ar fi fost anterior creștinismului, venind chiar din zona Mesopotamiei, din Iran, poate ȋncǎ de la ȋnceputurile zoroastrianismului, religia cea mai rǎspậnditǎ ȋn zonǎ, cu rǎdǎcini vechi de peste o mie de ani ȋnaine de venirea creștinismului. Ouǎle vosite au avut dintotdeauna un rol important ȋn tradițiile de Nowruz, anul nou zoroastrian, care are loc și astǎzi, la echinoxul de primǎvarǎ.

 

 

Cel mai vechi ou vopsit descoperit pậnǎ acum este Oul Punic, un ou de struț din sec IV- III ȋ.e.n. gǎsit pe teritoriul vechii Cartagini, fosta colonie fenicianǎ, și asta ne poate duce cu gậndul cǎ vopsirea ouǎlor era un ritual rǎspậndit pe tot teritoriul Orientului Mijlociu cu mult ȋnainte de creștinism. S-au gǎsit dovezi despre tradiția vopsitului ouǎlor la venirea primǎverii și ȋn Armenia, Rusia, Grecia, precum și in zona Mediteranei, pậnǎ ȋn zona Europei Centrale.

Oul exista desigur și la sǎrbǎtoarea Pessah, paștele evreiesc, dar se pune pe masǎ ca simbol al suferinței și nu al primǎverii, ȋn amintirea exodului din Egipt. Timp de cậteva sute de ani a existat o dilemǎ rabinicǎ, anume ce cantitate de ierburi amare, matsa, trebuiau mậncate la masa de searǎ ȋn ritualul ceremoniei de deschidere a sǎrbǎtorilor pascale, Seder, cậnd se comemoreazǎ lacrimile, sacrificiul și suferința poporului evreu ȋn timpul fugii din Egipt. Diferite cantitǎți au fost propuse de-a lungul timpului, de la mǎrimea unei mǎsline pậnǎ la mǎrimea unei jumǎtǎți sau a unui ou ȋntreg -“oul sacrificiului” fiind deci la origine doar un etalon de volum, iar nu o legǎturǎ cu suferința.

Mai aproape de noi, ȋn Europa medievalǎ, la paști oamenii simpli fǎceau daruri de ouǎ vopsite cǎtre bisericǎ și cǎtre seniorii pǎmậntului, ȋn semn de urare de ȋnnoire și de viațǎ lungậ, cǎci viața lor și a familiei depindea ȋn exclusivitate de grațiile celor puternici.

S-au gǎsit ȋn Anglia ȋnscrisuri domnești dovedind vechimea ouǎlor vopsite de pe la 1290, dovedind cǎ Eduard I a achiziționat 450 de ouǎ pentru a fi colorate sau acoperite ȋn foițǎ de aur ca sǎ le ȋmpartǎ anturajuliui regal cu ocazia sǎrbǎtorii de Paște, iar douǎ secole mai tậrziu Henric al VIII-lea primea ȋn dar de Paște un ou din argint[i] ȋnchis ȋntr-o cutie tot din argint din partea Vaticanului, cu titlu de “dar de sezon”. [ii]

La germani s-au aflat ȋnsemnǎri scrise despre obiceiul de a dǎrui ouǎ vopsite de pe la 1407, dar se considera cǎ tradiția ouǎlor de paște este mult mai veche și vine mai dinaintea creștinismului, dinspre regiunile populațiilor din Europa de Est – adicǎ, de la populațiile de religie creștin-ortodoxǎ din care facem și noi parte. Un exemplu despre drumul urmat de tradiția Ouǎlor de Paști ȋnspre Vest sunt triburile germanice, goții ȋn special, cunoscuți a fi trǎit și ȋn Dacia, ȋn zona Moldovei – Bucovina; au ȋnceput a fi creștinati treptat prin secolul IV,  mai ȋntai dupǎ cultul Bizantin, ca apoi, retrǎgậndu-se ȋnspre Vest din calea hunilor, sǎ treacǎ sub influența papalitǎții prin secolul VII.

Asa se face ca pe la anul 700 teologul canonizat Bede Cel  Venerabil  mentioneaza ca sarbatoarea pascala – numita Easter in engleza, Oestre in germana – ar veni de la zeita primaverii  Eostre, un fel de Bendis a noastra. El noteaza ca luna aprilie, “Eostremonath”, este luna zeitei Eostre [fig ], deci o deitate pagana, dar a carei traditii s-a ajuns sa fie preluata de  crestinism.  Problema anglo-saxonilor este ca zeita era practic necunoscuta in cultura lor, dar trebuie sa ne amintim ca gotii si saxonii care au purtat traditia in Britania fusesera in contact cu riturile religioase si traditiile pagane din zonele estice. Jacob Grimm, celebru etnograf, unul din cei doi frati celebri mai ales pentru culegerile lor de povești , mentioneazǎ și el pe la 1882[iii] ca din vechime ouǎle aveau un rol esențial ȋn tradițiile pǎgậne, ȋn special cele legate de zeița Oestre. Mai spune cǎ dupǎ tradiții ancestrale erau aprinse focuri pe cậmp și oamenii salutau momentul rǎsǎritului cu chiuituri, cu trei sǎrituri ȋn ȋnǎlțime și cu hore de bucurie; mai menÏioneazǎ și “jocurile pascale”, spunậnd ca la aceste jocuri se foloseau ouǎle de paște și cǎ, vrậnd-nevrậnd, “biserica a fost silitǎ sǎ le tolereze”, ceea ce sunǎ ciudat pentru noi azi.

Poate cǎ tot tradiția “ouǎlor de argint” agreatǎ de papalitate ar sta la originea celebrelor oua Fabergé. [fig. 6] Tsarul Alexandru al III-lea, tatǎl, și tsarul Nicolae al II-lea, fiul sǎu, au comandat primele aceste ouǎ-bijuterie Casei Fabergé din Rusia imperialǎ ca daruri de Paști pentru tsarinele Maria și respectiv Alexandra Fedorovna. Astǎzi, aceste creații celebre ar putea constitui, fǎrǎ ȋndoiala, atractia principala in orice muzeu al lumii.  Din cele 50 de oua imperiale lucrate special pentru cele doua tarine, si alte 17 facute pentru apropiati, mai exista doar 43; valoarea lor individuala este estimate  ca putand ajunge pana la 28 milioane de dolari americani (cel mai recent pret plǎtit de un colecționar a fost de 9,5 milioane de dolari americani pentru un model mai simplu. Dacǎ ne gậndim cǎ totul a pornit de la simplul ou de paști vopsit, cậnd se adunau ouǎle pe lungimea postului pentru a fi daruite la biserica in ajutorul celor saraci, preturile sunt incredibile si destul de departe de traditia crestina.

Ïn zilele noastre avem tradiții mai mondene, cậnd ouǎle vopsite fac mai ales bucuria copiilor; inca din epoca Victoriana Oul de Paști a devenit obiectul unui ritual ȋn intenția copiilor. A fost reluat si iepurașul de paști care ȋmparte ouǎ copiilor, urmat de “vậnǎtoarea ouǎlor” ȋn care adulții le ascund prin grǎdinǎ, urmậnd ca echipele de copii sǎ le gǎseascǎ.

Oul Ȋncondeiat  romậnesc și Pisanki din aria slavǎ- Cum se fac ouǎle și cum se “citesc”

Dar sǎrbatoarea pascalǎ este departe de a fi o sǎrbatoare mondenǎ și comercialǎ, așa cum materialismul din zilele noastre ȋncearcǎ sǎ o reducǎ. Ȋn cultura noastrǎ, a romậnilor și a celorlalte țǎri din jur care ȋmpartasesc cu noi un fond comun de spiritualitate veche, Oul de Paște a fost si este un simbol puternic, un vehicol de perpetuare și transmitere a unor adevǎruri despre realitatea legǎturii noastre profunde si inalterabile cu pǎmậntul și cosmosul. [fig. 7]

Adevǎrul care se citește ȋn “ȋncondeierile” și ȋn “ȋnscrisurile” (faimoasele ouǎ “pisanki” din Ukraina și Polonia sunt tot “scrise”, de la verbul “pisat”, a scrie) pe micile opere de artǎ – ouǎle pascale, este ca omul, a fost și este dintotdeauna artist și religios – mai bine zis, femeia, cǎci ea, se știe, a fost și artist și preoteasǎ cu mult ȋnaintea pictorilor și a preoților de azi.

Ȋncondeiatul ouǎlor cere ȋndemậnare, experiențǎ și inspirație și se face cu unelte ingenioase, chiar dacǎ simple. Se practicǎ mai ȋntậi golirea și curǎțarea lor prin perforarea de gǎuri fine la capete. Tocul, numit chisita, poate fi simplu, un condei -bețișor cu vậrf atașat perpendicular ce se ȋnmoaie ȋn cearǎ topitǎ. [fig. 8] La vecinii noștri ucraineni cu care ȋmpǎrtǎșim cel puțin șapte milenii de culturǎ comunǎ, ȋncǎ din timpul cậnd nu existau aceste granițe de azi și cậnd eram tot cam același popor ȋntậlnim aceleași datini, tocul se cheama “kitska” și este puțin diferit, cu o cupǎ micǎ de metal la capǎt ce se terminǎ ȋntr-un vậrf gol, ca “penița” prin care se scurge cerneala.

Spre deosebire de chisita care doar se ȋnmoaie cu vậrful ȋn ceara deja topitǎ pentru a scrie, kitska se ȋncǎlzește la flacǎrǎ, sau mai bine zis, doar cupa din metal, pentru a putea rǎzui ȋn ea puținǎ cearǎ curatǎ (neapǎrat de albine cǎci numai ea are granulele destul de fine pentru a putea penetra și umple gǎurile fine din coaja oului; parafina, cu granule mai mari, nu pǎtrunde ȋndeajuns ȋn coajǎ și la baia de culoare se pǎteazǎ motivul acoperit de ceara). Odatǎ rǎzuitǎ, ceara din cupa, topindu-se, se scurge ușor prin vậrful condeiului, fǎcậnd posibilǎ scrierea. Vậrfurile sunt de grosimi diferite și de ele depinde grosimea liniei. Desenul se face ȋn etape, fiecare culoare cerậnd baia ei de vopsire: pentru oul vopsit ȋn negru, roșu și galben, se ȋnscrie cu cearǎ pe alb, ȋmpǎrțindu-se oul ȋn spații prin brậie și linii oblice, verticale și orizontale, dupǎ care se ȋmbǎiazǎ ȋn galben, culoarea cea mai deschisǎ. Se ȋncondeiazǎ iarǎși cu fir de cearǎ motivul ce se vrea pǎstrat galben, spre a fi protejat de baia cu roșu și apoi, pentru motivul ȋn roșu se procedeazǎ la fel, protejậndu-l cu cearǎ ȋnainte de baia ȋn negru. Urmeazǎ curǎțarea prin topirea liniilor de cearǎ cu grijǎ la flacǎra lumậnǎrii, ștergậnd ușor, lǎsậnd sǎ rǎsarǎ motivul strǎlucitor ȋn toatǎ splendoarea lui.  [fig. 9]

Mai nou sunt și tehnicile ce folosesc cearǎ ȋn relief: se aplicǎ cearǎ coloratǎ ȋn puncte sau linii fine și efectul este și visual și tactil. [fig. 10]

Liniile au diverse ȋnțelesuri: linia verticalǎ și orizontalǎ semnificǎ viața și moartea;  valurile, linia unduitǎ ȋnseamnǎ apa vieții, linia spiralatǎ și spiralele ȋnseamnǎ renaștere, ciclicitate, meandrele curbate sau drepte reprezintǎ continuitate și eternitate, “S-ul” repetat ȋnseamna legatura dintre viața de-aici și cea de dincolo, frậnghiile rǎsucite aratǎ uniunea și comuniunea, o linie fǎcutǎ din dreptunghiuri aratǎ gậndirea și cunoașterea. Rombul este pǎmậntul, și prin extensie, omul ȋn viața lui pǎmậnteanǎ. Suprapuneri de romb, pǎtrat și cerc aratǎ ființa divinǎ, omul spiritualizat, ȋnǎlțat.

 

Mai existǎ indentații, scara care urcǎ la cer, lumina și umbra, copacul vieții, brậie și hore, tot atậtea mesaje despre locul nostru de ființe  așezate ȋntre cer și pǎmậnt, ȋntre viațǎ și neființǎ. [fig. 11]

Ȋn afarǎ de forme și motive existǎ coduri de ȋmpǎrțire a suprafeței și coduri de culoare, toate avậnd semnificații ascunse pe care trebuie sǎ le știi sǎ le descifrezi. Oul este un microcosmos, se ȋmparte ȋn patru, ȋn cruce și cele patru direcții, ȋn douǎ, ȋntre un sus și un jos, cer și pǎmậnt, spațiu și timp, ȋn trei, veșnicia de unde venim, lumea ȋn care-am intrat, lumea unde ne vom ȋntoarce.

Adesea se delimiteazǎ ovalul, medalion pentru fața soarelui, a Domnului Isus, a Maicii Domnului sau a Bisericii, etc. Oul conține adevǎrate mandale la capete sau pe mijloc, cu steaua ȋn opt colțuri, una din posibilele interpretǎri fiind bolta cereascǎ cu cele douǎ solstiții și douǎ echinoxuri. [fig. 12]

Codul culorilor vrea ca maroul sǎ simbolizeze pǎmậntul cu vechimea, puterea, rezistența și generozitatea sa; negrul este tot pǎmậntul, dar la un nivel mai legat de spiritualitate decật de hranǎ și subzistențǎ. Roșul este sậngele, simbolul vieții, simbol de energie vitalǎ, dar mai reprezintǎ și focul, iubirea și emoția, fertilitatea; albul este simbol de puritate și simplitate, ne duce cǎtre ceea ce este esențǎ, esențial; verdele este simbol de primǎvarǎ și regenerare a naturii, de viațǎ nouǎ și de un nou ciclu, movul, de vindecare, iar galbenul este soarele, stelele și luna, aurul, bogǎția grậnelor.

La Muzeul Oului din Vama, Jud. Neamț,  vedem ouǎ ȋncondeiate cu figuri stilizate de animale, cocoșul, pasǎrea mǎiastrǎ, coarnele berbecului, gǎina cu puii, etc. Gǎsim și lumea vegetalǎ, cu frunze de stejar, mậțișori și crenguțe de salcie, trifoi, mai ales spicul de grậu. Gǎsim uneltele cậmpului, grebla, toporul, fierul plugului, cậrja ciobanului, roata carului, potcoava, toate venite din universul rural și din experiența satelor de-a lungul timpului. Aflǎm simboluri vechi ca rombul ȋmpǎrțit ȋn patru sectoare cu puncte ȋn mijloc ȋnsemnậnd fertilitatea pǎmậntului (sau a animalelor și a omului) cu sǎmậnța ȋn brazde. Tradiția vrea ca ouǎle acestea sǎ fie dǎruite celor dragi și personalizate, un fel de mesaje magice de prosperitate, de sǎnǎtate, de spor, fertilitate și noroc la ȋnceput de an solar.

Oul de Sǎrbǎtori – Oul Cosmic și mesajul spiritual

Privind aceste lucruri mǎiestre vedem cum omul a pus ȋn oul de sǎrbatoare tot sufletul și esența, identitatea neamului, viața de zi cu zi, muncile agricole, natura, dar mai ales cosmosul. Existǎ ȋncǎ vetre de tradiție la noi și ȋn spațiile ce ne ȋnconjoarǎ și cu care am avut și avem strǎmoși comuni, pǎstrǎtori de memorie care ȋnțeleg și țin sǎ pǎstreze și sǎ ȋmprǎștie aceaste semnificații profunde ȋn scopul de a le face sǎ dǎinuie prin noi și prin generațiile care vin.

Tradiția vrea ca Oul de Paști sǎ ȋnscrie adevǎruri tainice cu profunzimi neștiute de mulți. Omul este subiect și obiect al renașterii și al regenerǎrii, deci al dǎinuirii veșnice, dar mai are un rol mai ȋnsemnat,  ca fiind un reprezentant al  Dumnezeului  Creator pe pǎmậnt. Simbolurile ȋnscrise nu numai cǎ perpetueazǎ o cunoaștere secreta a cosmosului și a omului care ȋl populeazǎ, dar ele ȋl și amprenteazǎ, declanșậnd o intuiție și cunoaștere la nivel subliminal. Cǎ aceste ȋnsemne sunt importante ne-o dovedește vechimea și rǎspậndirea lor. La noi, le vedem pe obiectele și artefactele popoarelor din vechime ce au trǎit pe-acest pǎmậnt, le gǎsim pe case, pe pậinea sfințitǎ la sǎrbǎtori, pe cusǎturi și covoare, pe uneltele de lucru, pe mobilierul simplu, țǎrǎnesc. Chiar și neștiindu-le rostul, omul mereu a avut intuiția valorii lor, pǎstrậndu-le, purtậndu-le, continuậndu-le.

 

Sunt ȋnsemne strǎbune, care ne vin din negura vremurilor, dupǎ cum descoperim vǎzậnd artefactele culturilor Cucuteni-Tripillia și Boian, Vinca și Vadastra. Aflǎm, cu uimire, cum cǎ ȋnsemnele și simbolurile spirituale universale au apǎrut mai ȋntậi la noi și pe teritoriul ȋnvecinat al Ukrainei. Cele mai rǎspậndite sunt simbolurile solare, ȋn marea lor diversitate, dar mai ales spirala și swastika (simplificatǎ chiar ca roza vậnturilor), acestea fiind prezente pe ceramica de Cucuteni Tripillia ȋncǎ cu șase mii de ani ȋn urmǎ. [fig.13, 14]

 

Miturile luminii au fost legate de cậnd lumea de ritmul cosmic și de mișcǎrile astrelor pe cer, cu mult ȋnainte de creștinism. Soarele este sursa luminii, a vieții și a energiei vitale la tot ceea ce este ființǎ pe pǎmậnt. Dacǎ la Crǎciun, la Nașterea Domnului, sǎrbǎtorim re-nașterea zeului soare cậnd zilele ȋncep sǎ creascǎ din nou și soarele ȋncepe a crește ca un prunc, ȋn jurul echinoxului de primǎvarǎ cand natura reȋnvie dupǎ lungul somn al iernii astrul este deja un tậnǎr la ȋnceputul forțelor sale. La Paște comemorǎm sacrificiul și Ȋnvierea iar dupǎ Paște oamenii zoreau sǎ prindǎ acel timp propice semǎnǎturilor și lucrului cậmpului, cǎci soarele a fǎcut deja o jumǎtate de drum și momentul maxim al fertilitǎții pǎmậntului trebuie exploatat pậnǎ la solstițiul de varǎ, momentul culminat al Domnului Soare. [fig.15]

Mișcarea soarelui pe firmament era vǎzutǎ ca un plan divin spre a fi ȋnfǎptuit aici pe pǎmậnt; este planul cosmic al unei cǎlǎtorii spirituale pe care suntem datori cu toții a o ȋntreprinde ȋn viațǎ. Ȋn multe culturi existǎ credința negreșitǎ ca acțiunea noastrǎ aici pe pǎmậnt menține ordinea cosmicǎ și asigurǎ drumul anual al soarelui fǎrǎ accidente, de aceea omul s-a strǎduit sǎ asigure aici pe pǎmậnt ordinea a ceea ce se petrece ȋn ceruri. Sintagma care ne vine de dincolo de creștinism și pe care o recitǎm zilnic “precum ȋn cer, așa și pe pǎmậnt”, ȋși avea reciprocitatea perfectǎ ȋn “precum pe pǎmậnt, așa și ȋn ceruri” și astfel, viața ȋnsǎși era modelatǎ de cǎlǎtoria soarelui și a stelelor: locuințe, temple, orașe și monumente se construiau aliniate ȋn jurul solstițiilor și echinoxelor, imitậnd planul ceresc.

Vedem, așadar, cum Oul este ȋncǎrcat de o adậncǎ valoare și de tainice semnificații, el reprezintậnd Creația, lumea ȋn ȋntregul ei. Latinii aveau un vechi proverb care spune ca “omne vivum ex-ovo” (toate vin de la un ou), deci totul ar fi ieșit dintr-un ou cosmic, dupǎ miturile de creație din toate colțurile lumii. [fig.16]

Ȋn mitul Oului Cosmic de la originea lumii cei din vechime vedeau ȋn ou universul: coaja ar fi firmamentul de deasupra noastrǎ, cu stele, soarele și luna, membrana subțire a oului ar fi stratul de aer; albul ar fi apele iar galbenul ar fi ȋnsuși pǎmậntul. Dar nu este vorba doar de creația materialậ, de o existențậ fizicǎ – mai toate miturile leagǎ deschiderea Oului, deci momentul creației, cu apariția luminii pe pǎmậnt. Cosmosul manifestat nu este doar materie, ci mai ales “Lumina” ce semnaleazǎ  apariția spiritului, deci a conștiinței. Agentul Creator este reprezentat ȋn toate miturile ca un creator de conștiințǎ – spirit, prin faptul cǎ a adus lumina.

La Indieni din oul primitiv, oul sau “pậntecul de aur” Hyranyagarbha au ieșit raiul – lumea zeilor și pǎmậntul, lumea noastrǎ. Aflǎm din Rig Veda cum Creatorul, cel care cuprinde totalitatea lucrurilor, cel care a dat suflet ȋntregii creații și a manifestat Inteligența Supremǎ s-a manifestat pe el ȋnsuși: “Cel cǎtre care cerul și pǎmậntul, iluminate prin grația lui, se uitǎ ȋn sus, iradiind ȋn inteligențǎ, ȋn timp ce peste ei soarele rǎsare strǎlucitor”. [fig.17,18]

La chinezi, uriașul hermafrodit Pangu ce cuprindea ȋn el toate opozițiile, femeie și bǎrbat, sus și jos, etc, a ieșit dintr-un ou primordial, crǎpậndu-l ȋn douǎ: jumǎtatea de sus era cerul iar jumǎtatea de jos era pǎmậntul. Pǎrțile trupului lui au format munții, pǎdurile, rậurile.

La zoroastrieni, Ahura Mazda, dupǎ ce l-a ȋnfrậnt pe Ahriman (cei doi formeazǎ dualitatea binelui și rậului) a pornit sǎ creeze firmamentul, acesta cuprinzậnd lumea precum coaja unui ou. A fǎcut dupǎ aceea apa primordialǎ pe care urma sǎ pluteascǎ pǎmậntul ȋn formǎ de disc plutitor. Pe parcursul primelor șase etape ale creației a populat pǎmậntul cu plante, animale și oameni – ȋn ultima, cea de a șaptea, a creat focul sacru care a pǎtruns la toate celelalte șase nivele, fiind dǎtǎtor de viațǎ și energie.

La egipteni la ȋnceput era haosul ȋntunecat, Ogdogoad – condiția primordialǎ de dinaintea creației; a apǎrut din el un ou cosmic din care s-a nǎscut lumina, zeul soare Ra.

La polinezieni Oul Primordial ce se aflǎ ȋn adậncul adậncurilor conținea o figurǎ femininǎ, pe Zeița Mamǎ; stậnd prea ȋnghesuitǎ, a ieșit și l-a creat pe primul om, un zeu al luminii, avậnd ca ochi soarele și luna. L-a trimis apoi ȋn lumea de sus, adicǎ pe pǎmậnt, sǎ aducǎ oamenilor lumina.  Slavii aveau ca mit de creație “Oul Lumii” din care a ieșit Svarog, Divinul Creator sǎ-și ȋmprǎștie lumina lui ȋn lume și sǎ alunge ȋntunericul. [fig.19]

Chiar și ȋn Grecia ȋn perioada clasicǎ aflǎm mitul lui Phanes,  cel “ieșit din ou”. Se spune cǎ zeul Chronos, zeul timpului, a creat oul de argint al universului. Primul care a ieșit din el era Phanes, zeu hermafrodit, un posibil precursor al lui Helios, care a adus cu el lumina, ca ȋn toate celelalte mituri.  Ca și la Chinezi, indieni sau slavi, zeul primordial a creat ordine ȋn haosul  și ȋntunericul primitiv, dậnd naștere universului.

Dintotdeauna omul a avut nevoia acutǎ de a afla sensul vieții – dar pe cel adevǎrat, pentru cǎ a ne auto-induce ȋn eroare inventậnd istorii mậngậietoare de orgoliu nu justifică ȋndestul efortul de a trǎi.  De-a lungul timpului și ȋn toate culturile lumii oamenii s-au strǎduit sǎ onoreze și sǎ sǎrbǎtoreascǎ soarele cel dǎtǎtor de viațǎ și de luminǎ spiritualǎ. Celebrarea solstițiior și a echinoxurilor  este o cale de a marca, puncta și a-și ȋnsuși etapele din drumul anual al soarelui pe bolta cereascǎ, ȋn acel efort al omului de a ajunge și el precum zeii prin “imitatio dei”, dupǎ Eliade. Cei ce practicau religii solare vedeau iluminarea spiritualǎ ca pe adevǎratul rost al vieții și fǎceau eforturi pentru a ȋndruma societatea umanǎ cǎtre acest scop suprem: alinierea omului la mișcǎrile cosmice. Soarele, luna, astrele, pǎmậntul, natura, sfinții – omul a pus totul pe Oul Regenerator ca sǎ-i foloseascǎ magia generatoare, oul fiind nǎscǎtor de viațǎ nouǎ la timpul cậnd viața renaște din nou, la echinoxul de primǎvarǎ, la Sǎrbǎtoarea Pascalǎ. Pentru omul care trǎieste ȋn sacru chiar fiind ȋnconjurat de profan, nici astrele și nici uneltele cậmpului nu erau pentru el goale de semnificație. Ele toate sunt manifestǎri ale sacrului fǎcute parcǎ chiar pentru el și pe mǎsura lui ca sǎ-l mậntuie de pǎcatul materiei. Și așa, armele omului ȋn lupta sa cu nimicnicia proprie sunt simbolurile, ȋnsemnele magice ce-i populeazǎ pǎmậntul, casa, templul, vasul, haina, ȋi umplu viața de sacru și ȋl ajutǎ sǎ evadeze din profan.

Oul Cosmic a fǎcut din om o ființǎ cosmicǎ și atunci el, ȋn fiecare an la Sǎrbǎtoarea Ȋnvierii Domnului, a Luminii, a Primǎverii și a naturii, nu lipsește ȋn a lua totul de la capǎt ȋntr-un nou ciclu de ȋnsuflețire și inspirație, de smerenie și respect și se apucǎ negreșit sǎ mai “scrie” iarǎși și iarǎși aceleași ȋnsemne tainice pe care le-a ȋnvǎțat din strǎbuni.  [fig.20]

[i]  Ouǎ cunoscute ca “eggsilver”

[ii] Ambele exemple sunt din cartea Stations of the Sun: A History of the Ritual Year in Britain, de Ronald Hutton, professor de istorie la Universitea Bristol.

[iii] Jacob Grimm – “Deutsche Mythologie” – Vol. I si II, 1882 – 1883

 

Mirela Pintilie Jaber, Beirut, 2019