Cine ȋn Romậnia nu cunoaște celebra Carte de bucate scrisǎ de Sanda Marin? Cu toții am crescut sub semnul acestei cǎrți. Bunici, mame, mǎtuși, toate aveau aceastǎ carte de referințǎ pentru bunǎtǎțile din bucǎtǎria romậneascǎ, iar rețetele ei au savoarea mậncǎrii de acasǎ. România gătește de zeci de ani după reţetele sale. Ȋnsǎ puțini știu cǎ autoarea a folosit un pseudonim pentru a semna aceastǎ carte. Numele adevărat fiind Cecilia Maria Simionescu Zapan (n. decembrie 1900, Iași – d. 1961, București).

Sanda Marin (așa cum o cunosc generații ȋntregi) a venit pe lume într-o familie din elita intelectualității Iașului. Tatăl ei, cărturarul Ion Simionescu, a fost profesor universitar, un reputat naturalist, paleontolog și geograf, a fost membru al Academiei Romậne și apoi președinte al instituției. Ȋncǎ de mic copil, Cecilia Maria s-a bucurat de o aleasă educație. Știa la perfecție germana, franceza și engleza, a studiat pianul la Paris și apoi în țară cu celebra Florica Musicescu, profesoara lui Dinu Lipatti și a lui Dan Grigore. A crescut într-o casă vizitată de multi intelectuali ai vremii: cărturari, scriitori, muzicieni, actori, pictori. A fost căsătorită cu Mihai Zapan, doctor în chimie. Pe la începutul anilor ’30, nemulțumită de cărțile de bucate existente pe piață, Cecilia Maria Zapan s-a hotărat să demonstreze cu forțe proprii că și gătitul poate fi o artă. Cecilia stǎpậnea cu mǎiestrie arta gastronomicǎ, astfel ȋncật fiecare mậncare devenea, ȋn mậinile sale, o operǎ de artǎ. A alcǎtuit o antologie, pe care editura „Cartea Românească” i-a publicat-o în 1936, într-o primă ediţie, ce s-a dovedit un triumf neaşteptat. Ȋn acel moment nu erau decật trei ghiduri pentru prepararea mậncǎrurilor pe piața romậnescǎ: “Carte de bucate boierești-200 rețete de bucate, prǎjituri și alte trebi gospodǎrești” de Mihail Kogǎlniceanu și Costache Negruzzi, “1501 Feluri de Mậncǎri” de Constantin Bacalbașa și “Cartea de bucate” a Mariei Maurer. Cea dintâi ediţie, a devenit astăzi o raritate bibliofilă, căci lipseşte chiar şi din colecţiile Bibliotecii Academiei Române. Nefiind prea sigură de succesul cărții, și-a ales un pseudonim care urma să devină un nume de primă referință pentru gastronomia romậnescǎ: Sanda Marin. Este de menționat că tatăl său, profesorul Ion Simionescu, era directorul Editurii „Cartea Românescă”, din București, unde a fost publicată aceastǎ antologie.

Cartea de bucate a Sandei Marin a apărut în 1936 în editura Cartea Românească, fiind prefațată de scriitorul Păstorel Teodoreanu, fratele autorului celebrului roman “La Medeleni”, Ionel Teodoreanu, unul dintre cunoscuții boemi ai societǎții romậnești dintre cele douǎ rǎzboaie mondiale  și unul dintre cei mai de seamă epigramiști pe care i-a avut România. Pǎstorel Teodoreanu era renumit nu doar în ceea ce privește cultura ci și un mare gurmand și degustător de vinuri.   Aceastǎ carte conținea nu mai puțin de 10.000 de rețete culinare cunoscute în bucătăria românească, autohtone și împrumutate sau inspirate din alte tradiții gastronomice. După revoluţie, mai exact în 1996, Cartea de Bucate a Sandei Marin a avut şi o ediţie americanǎ sub titlul „Traditional Romanian Cooking”, care cuprindea doar 1296 de reţete, faţă de monumentala ediţie princeps.

Motto-ul ce ȋnsoțește cartea “Cậnd mậncarea e gustoasǎ, Fericirea stǎ la masǎ”, exprimǎ  ceea ce știința a confirmat: sǎnǎtatea este influențatǎ de alimentele pe care le folosim.

Redǎm mai jos memorabilul salut al lui Păstorel Teodoreanu :

„Cartea Românească este prima casă de editură care şi-a permis luxul de a mă prezenta publicului românesc. Menţinându-se, în ce mă priveşte, pe aceeaşi linie paradoxală, vechea şi vrednica instituţie crede că a sosit momentul să inversăm rolurile, făcându-mi deosebita onoare de a mă solicita să o prezint eu pe ea, semnând cuvântul număr pârjoalele şi să-i bârfesc cumva cartofii… Când o mare editură, cum e Cartea Românească, se hotărăşte să scoată la iveală o carte de bucate înseamnă: primo, că a descoperit o lucrare bună şi secundo, că şi-a înţeles deplin rostul ei pe lume, fiindcă o bună carte de bucate e o nouă treaptă de marmură în suişul spre civilizaţie! Civilizaţia fără cultură, ca şi cultura fără civilizaţie, pot vieţui , dar una fără alta nu înseamnă nimic… Nici Americanul care îşi plimbă vasta ignoranţă în jurul pământului în şapte zile, cinci ore şi nouăsprezece secunde, pe cel mai nou biplan, cu unsprezece motoare, calorifer, baie şi ascensor, nici Asiaticul care, de mii de ani, îşi contemplă ombilicul în vermina lui milenară şi, după ce mănâncă trei cămile şi doi elefanţi, se preface în… palmier, nu pot fi modele pentru o ţară ca a noastră, care, de abia acum, îşi gospodăreşte viitorul. De asta şi-a dat bine seama Cartea Românească, iar editarea acestui op e încă o dovadă! De la munte, la Dunăre şi mare, România prezintă terenul cel mai variat în pitoresc şi avuţii, între altele şi gastronomiceşte… Tot soiul de vite şi orătănii, vânat, peşte, fructe, cu ce n-a miluit Creatorul acest blagoslovit pământ, unde expresii precum «untul şi mierea curgeau pe uliţi» nu fac altceva decât să simbolizeze o legendară stare de fapt?! Marea Neagră, cu scrumbiile (care sunt şi de Dunăre, dar şi de apă sărată…), cu guvizii, stavrizii, barbunii, calcanii, aterinele, midiile şi crevetele ei, râurile şi lacurile cu raci de toate dimensiunile, de la cel de Căldăruşani, cât o caradaşcă, până la cel de Brateş, Dorohoi sau Braşov, cât o langustină, cu păstrăvi, lostriţe, cegi, crapi, moruni, nisetri, păstrugi, caraşi, bibani, şalăi, ştiuci, lini, porcuşori pitici şi somni uriaşi; munţii şi văile împădurite, în care mişună vânatul cu păr şi foieşte cel cu pană; viile şi livezile cu cele mai minunate varietăţi de fructe, de la lămâia Balcicului, până la mura, smeura, căpşuna şi fraga Carpatului; turmele şi cirezile de pe tot curpinsul ţării, fără să mai socotim grâul şi păpuşoiul în veşnică abundenţă, ar putea îndestula un continent întreg… Când ai zarzavat, până la crustaceu. Excelentă, de asemeni, mi s-a părut ideea de a complecta numeroasele reţete practice (se vede imediat că sunt verificate!) cu o colecţie de menu-uri pe sezoane. Alegerea menu-ului e, pentru multe căsnicii, unul dintre cele mai penibile momente ale zilei, neîntrecut, poate, decât de acela al îngurgitării lui… – Ce mâncăm astăzi? în cartea doamnei Marin veţi găsi zilnic răspunsul. El poate fi modificat, desigur, dar gospodina nu se mai găseşte în faţa neantului. Ce-ul şi Cum-ul sunt rezolvate – şi cu, dar şi fără sos! îmi aduc aminte cum, odată, mulţumită ignoranţei celor mai mulţi în prepararea vânatului (y compris vânătorii…), am mâncat două zile în şir fazani, sub toate formele. Mă găseam la aperitiv, într-un mic oraş de provincie, cu un prieten la care eram găzduit. Un nou-venit se adresă unui vecin: – Bine că te-am găsit, Nicule! Jenică mi-a trimis şase fazani, dar bucătăreasa mea e proastă, iar nevasta cultă, aşa că nu ştie nici una cum să-i gătească… M-am gândit atunci să ţi-i trimit ţie! Cred că au şi ajuns. Amicul Nicu îi mulţumi călduros, dar, îndată ce plecă noul venit, se adresă amicului meu: – Uite ce e, dragă Costică, nici la mine nu ştie cineva să gătească fazanii! Nu vrei să îi iei tu? Prietenul meu îi pri, invitând la masă pe toţi acei care, ca să întrebuinţăm o expresie de la jocul de cărţi, trecuseră mâna… Sunt convins că, având la îndemână volumul acesta, fazanii vor circula mai puţin şi asta e bine! Doamna Sanda Marin, pe care nu am onoarea să o cunosc personal, este, desigur, o foarte bună gospodină. Nu mă îndoiesc că la domnia-sa acasă se mănâncă bine. Asta e, fără îndoială, meritoriu! Sunt sigur că, mulţumită domniei-sale, se va mânca bine, în orice caz mai bine decât înainte, în foarte multe case. Şi asta e şi mai meritoriu! Pentru aceasta, o rog frumos să primească cele mai călduroase felicitări din partea mea, dar să-mi îngăduie ca, înainte de-a încheia aceste rânduri de prisos (cartea nu are nevoie de recomandare), să-i fac o confidenţă: urmez, de ceva vreme, un regim alimentar sever, pe care mă, silesc (după puteri) să-l calc cât mai rar. Din cauza domniei-sale, astăzi î voi călca din nou şi nu-mi pare rău… E ora dejunului. De abia am terminat lectura sau, mai bine zis, inspecţia imaginară, însă amănunţită, a strălucitei sale bucătării! Cu aburii de friptură în narine şi cu nu ştiu ce ispită de fruct oprit în cerul gurii, nu-i pot ascunde că mă duc direct la restaurant, unde voi comanda tot ce n-am voie să mănânc, începând, până una alta, chiar cu câţiva raci (strict oprit!), ca să-i fac în ciudă medicului. Ba, ceva mai mult, nu mă voi sfii să arozez crustaceul cu un pahar de (alb, fireşte…), nu însă înainte de a-l închina pentru succesul operei şi lauda autoarei!…”

Cartea de bucate semnatǎ de Sanda Marin a trecut testul timpului. Numele ei a devenit sinonim cu gastronomia romậneascǎ.

ORIENT ROMȂNESC