Dna. Cătălina Frâncu a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări despre profesia domniei sale, cărțile pe care le-a tradus și specificul muncii sale între două limbi, două culturi. Un interviu pentru a afla mai multe despre această meserie fascinantă care este traducerea literară.

 

Orient Românesc : Mult stimată doamnă, ȋn primul rând vă mulţumim pentru amabilitatea dvs. de a ne acorda acest interviu. Sunteţi un traducător foarte cunoscut cu un palmares bogat de volume, ȋn special de poezie, traduse. Cum aţi devenit traducător și care a fost prima dvs. experiență în profesie?

Cătălina Frâncu :  Mulțumesc revistei ”Orient Românesc” pentru a se fi gândit la mine în ipostaza de traducător, după ce, nu de multă vreme, a publicat în paginile ei câteva poeme în traducerea mea.

Însă nu cred că sunt un traducător foarte cunoscut, chiar dacă, în opinia mea, am publicat destul de multe volume, având în vedere perioada în care au fost realizate și în care au apărut – 2018 – 2024 –  și valoarea artistică a autorilor traduși, unii dintre ei aproape în totalitate necunoscuți în transpunere românească. Mulți dintre ei au fost cuprinși în antologii de autor – Antonia Pozzi, Cerul în mine, Pierluigi Cappello, Niciunde, O. W. de Lubicz Milosz, Din țara copilăriei pierdută în lacrimi, Yves Bonnefoy, Mereu aceeași, alta mereu, Emily Dickinson, Căile tăcerii și Pentru iubire-am murit, Mark Strand, Ce-a fost, Louise Glück, Iris sălbatic, Adonis, Pădurea iubirii din noi, Robert Walser, Micrograme, Cesare Pavese, Poeme, Beatrice Douvre, Lumina evazivă, ori în antologii de lirică universală, Parfum de lună, Erat Hora, Antologie de lirică feminină universală, de lirică italiană, Euridice, engleză, Innisfree, germană, Poeme alese de limbă germană, La ce bun poeții – cel mai adesea în ediții bilingve. Marile poeme – revelatoare prin impactul deosebit asupra evoluției poeziei moderne și prin puterea lor de reprezentativitate a condiției umane în aspectele ei fundamentale – au fost strânse în volumul antologic Casa Splendorii. Aș adăuga aici și două romane scrise de doi autori albanezi contemporani, Visar Zhiti și Andreas Dushi. Nu cred că au fost prea mult prezente în librării, dar important este că figurează în bibliotecile de stat și ale unor prieteni ai mei, cărora le-am dăruit, atât cât a fost posibil. Am devenit mai cunoscută prin postările mele zilnice pe f.b. și pe blog, unde, de ani de zile, am cititori fideli. Și, desigur, și prin prezentările din cadrul emisiunii Cărțile săptămânii, pentru care îi port recunoștință domnului Cassian Maria Spiridon, realizatorul ei. Mă gândesc că și Premiul Uniunii Scriitorilor – filiala Iași, precum și premiul revistei ”Convorbiri literare” vor fi sporit numărul celor care astfel au aflat de ipostaza mea de traducătoare.

Cum am devenit traducător? Dintr-o întâmplare norocoasă.  Citeam și alegeam zilnic poeme din literatura universală, unele dintre ele îmi plăceau în mod deosebit, și astfel, din dorința de a le înțelege mai bine și de a-mi explica frumusețea lor, am încercat să le traduc. Apoi am simțit dorința de a le împărtăși cu cititorii mei de pe f.b. – unde postam zilnic poezii în original. Primul a fost un poem despre toamnă de Hermann Hesse, Sfârșitul verii …

 

Jelește grădina,

În flori intră rece ploaia,

Tăcută privește vara:

Sfârșitul ei coboară.

 

Frunze de aur

Cad din înaltul salcâm

Surâde uimit cu puteri sfârșite

Vara în visu-i pierit.

 

Mai șovăie-o clipă prin roze.

De liniște-i-e așa dor.

Ochii ei mari obosiți acum

Și-i va închide ușor.

Iar cititorului de poezie și profesorului din mine i-a plăcut cum a ieșit. A fost, pentru mine, o descoperire absolut surprinzătoare, și am continuat – din acel moment traducerea devenind o ocupație permanentă, de zi de zi, de care nu mă mai pot dezlipi, uneori și peste douăsprezece ore pe zi. Este singură ocupație care nu mă obosește niciodată. Le mulțumesc și pe această cale celor care m-au încurajat și au avut încredere în mine.

Orient Românesc: Deseori traducătorii spun că trebuie să iubeşti textul ca să poţi face o traducere bună. Cât adevăr este ȋn această afirmaţie?

Cătălina Frâncu: În ceea ce mă privește, este un adevăr de netăgăduit. Traduc doar ceea ce îmi place, iubesc, admir și respect. Altfel, nici nu încerc, fiindcă știu că m-aș chinui în zadar. Pentru mine, traducerea este o emoție și o bucurie. Îmi aduc prea bine aminte de starea de extaz pe care am trăit-o când i-am descoperit pe Oscar Lubicz Milosz sau pe Robert Walser.

Orient Românesc: A traduce înseamnă a inventa? Poate un traducător să se îndepărteze de traducerea literală pentru a se apropia de sens? Cu alte cuvinte, care este partea creativă într-o traducere bună ?

Cătălina Frâncu: Principiul pe care l-am urmat cu sfințenie, din intuiție la început, iar apoi conștient, a fost acela al loialitții față de poemul original, al fidelității din punct de vedere al sensului și al semnificațiilor, dar și în ceea ce privește stilul, limbajul poetic, pentru a nu știrbi, atât cât îmi stă mie în putere – din frumusețea poemului original.  Însă am tradus astfel încât cititorul unei traduceri poetice să perceapă că ceea ce citește este poezie.

Așadar, traduc cu convingerea că acest lucru nu se realizează prin imitarea rimelor sau prin urmărirea metricii originalului, ci, mai ales, oferind textului tradus configurația și respirația unei poezii – adică lirism – și având convingerea că totdeauna este mai important să respecți muzicalitatea versetului, fluiditatea textului liric și sintaxa strofei decât rima.

O anume intuiție a începătorului a fost apoi confirmată și întărită apoi de o serie de studii asupra artei traduserii poetice pe care le-am citit și tradus ulterior, dintre care îl amintesc mai ales pe cel al lui Yves Bonnefoy, unul din marii poeți contemporani, dar și traducător, între altele, al celei mai valoroase integrale Shakespeare în spațiul cultural francez.

Traducerea este, fără îndoială, un proces creativ, dar de un tip aparte, care se desfășoară în cadrul unor constrângeri impuse de textul original, care încorporează experiențe de viață, concepții asupra frumosului poetic specifice unei anumite tipologii creatoare … toate supuse temporalității, cu tot ce aceasta presupune în acest context. Traducătorul trebuie să le așeze în lumina cea mai adevărată și mai bună, acceptând din capul locului de a se pune pe sine în umbră.

Orient Românesc: Cât este de greu să traduci poezie ?

Cătălina Frâncu: Traducerea este – pentu mine – și un act de mare răspundere față de cei pentru care creația poetică este o probă pe care o limbă o dă în fața posibilităților spirituale ale artei literaturii. Nu este nici ușor și nici simplu. Depinde, în mare măsură, și de configurația și de specificul fiecărui poem în parte. Dar cred că dacă ești dotat cu o anume sensibilitate lingvistică, cu cunoștințe de morfologie și sintaxă, de știință a limbii în genere, cu răbdare și hărnicie, atunci truda devine încântare și bucurie.

Orient Românesc: Este greu pentru un traducător să treacă de la o cultură și o epocă la alta?

Cătălina Frâncu: Ca absolvent de litere, cu unele cunoștințe de literatură română și universală, de poetică, de istorie și critică literară, de lingvistică, în general – absolut necesare în profesia mea de profesor, unde de la o oră la alta trebuia să intru în alt univers literar-artistic, nu prea mi se arată astfel de probleme.

Orient Românesc: Sunteți sensibilă la numărul de semne din textul dvs. în comparație cu textul original? Este acesta un „indicator” pentru dvs. în ceea ce privește calitatea traducerii dvs.?

Cătălina Frâncu: Sunt foarte, foarte atentă la acest aspect, doar că uneori pur și simplu nu se poate mai mult.

Orient Românesc: Cum reușiți să redați ceea ce numiți substraturi ale textului? Vă confruntaţi cu problemele lingvistice și de semnificație (înțeleg, prin semnificație, interacțiunea corespondențelor dintre sunete și sens, conținut și formă, idei și reprezentări lingvistice ale ideilor, între filozofia, ritmul și muzicalitatea textului etc.)

Cătălina Frâncu: Desigur, tot timpul, însă – în cele din urmă – importantă nu este traducerea din limba originalului în limba română, ci traducerea din română în română.

Orient Românesc: Aveţi un stil al dvs. personal ȋn traduceri? Cum v-ați defini propriul stil? Pe lângă stăpânirea limbii, ȋmi imaginez că aveţi nevoie de o adevărată sensibilitate literară. Cum lucraţi, faceţi o traducere tehnică şi apoi o perfecţionaţi?

Cătălina Frâncu: Visul meu este să înțeleg, să pătrund și să ”redau” particularitățile stilistice ale poetului pe care îl traduc, dar unii dintre cititorii mei spun că ar exista și un stil al traducerii mele. Nu știu dacă e de rău sau de bine …

Orient Românesc: De unde știţi dacă aţi reușit să faceţi o traducere bună?

Cătălina Frâncu: Dacă sună a poezie –  și a poezie concepută în limba romînă.

Orient Românesc: După toți acești ani de traducere, aveți o metodă bine stabilită?

Cătălina Frâncu: Metoda mea este: Se ia un poet bun, se citește cât mai mult din el, se alege ceea ce cu certitudine se lipește de suflet(ul meu), în sensul că  ”lovește” puternic și de nedespărțit, se apelează – uneori – la bibliografia critică…  cam astea sunt treptele traducerii, și nu neaparat o metodă.

Orient Românesc: Care a fost lucrarea a cărei traducere a fost cea mai dificilă provocare pentru dvs?

Cătălina Frâncu: Cred că Dickinson este foarte greu de tradus, din cauza unei anumite încifrări a sensului, datorate unei sintaxe eliptice, dislocărilor sintactice, absenței semnelor de punctuație, specifice acestei poetese. Apoi, există dificultăți de metrică – măsură, ritm, rimă…Gândiți-vă că love are o singură silabă, iar dragoste sau iubire – trei. Dar și alți poeți au constituit pentru mine o provocare sau o autosfidare. De pildă, Corbul lui Poe sau Pamîntul pustiit de TS Eliot, sau Baudelaire ori Rimbaud …

Orient Românesc: Ce relație aveți cu autorii/textele pe care le traduceți?

Cătălina Frâncu: Am spus deja. De adâncă prețuire. În principal, mă străduiesc să-i fac nu doar cunoscuți – dar și iubiți – cititorilor români.

Orient Românesc: Ați tradus vreodată o lucrare tradusă anterior? Dacă da, care a fost relația dvs. cu prima traducere? Aţi citit textul sau dimpotrivă aţi făcut totul pentru a-l ignora?

Cătălina Frâncu: Foarte adesea. De obicei, reiau textele, și – până la un anumit punct – am constatat aproape întotdeauna că se putea mai bine. Mai ales în anii de început.

Orient Românesc: Ce mare autor v-ar fi plăcut să traduceţi și de ce?

Cătălina Frâncu: „Ceea ce cu -adevărat am iubit ”, am cam tradus …

Orient Românesc: Pentru dvs., ce este cel mai stimulant în profesia de traducător?

Cătălina Frâncu: Profesia mea este de profesor. Dar puterea îmi vine din încredințarea că îndeletnicirea de traducător, cu care m-am întâlnit la o atât de înaintată vîrstă, este un dar de neprețuit din partea unei ființe care a însemnat și înseamnă pentru mine totul, pe care o simt că veghează asupra-mi, un dar căruia eu nu-i pot răspunde decât cu suflet.

Orient Românesc: În opinia dvs, cum evoluează traducerea în prezent? Putem spune că traducerile sunt mai bune sau mai proaste decât în trecut?

Cătălina Frâncu:  Nu am un răspuns. Dar cred că e de bine, fie și măcar prin faptul că traducătorilor a început să li se acorde o altă importanță. La urma urmelor, un scriitor depășește granițele unei limbi și există într-o altă cultură prin traduceri.

Orient Românesc: Se poate preda traducerea literară? Cu alte cuvinte, există tehnici de învățat?

Cătălina Frâncu: Dacă există condițiile obligatorii ale unei traduceri poetice bune, probabil că da.

Orient Românesc: Există întâlniri și evenimente specifice lumii traducerii literare?

Cătălina Frâncu: Da. Întîlniri, colocvii, reviste de specialitate, pe care eu le-am întâlnit uneori on-line. Oricum, există o bogată literatură de specialitate, cu studii esențiale pe tema traducerii, care ar trebui consultată. Walter Benjamin, George Steiner, Bonnefoy…

Orient Românesc: De la traducere la scriere, acesta este un pas pe care aţi vrea să-l faceţi?

Cătălina Frâncu: Nu. S-a scris și se scrie atât de mult și de bine…

Orient Românesc: Care sunt proiectele dvs. de viitor?

Cătălina Frâncu: O antologie de poezie lirică modernă și contemporană se află deja aproape de bun de tipar, un volum cu traduceri de Pessoa de pus în pagină, și traduceri și poate o culegere de poeme de Alexandra Pizarnik.

Orient Românesc: Ce citiţi când nu traduceţi?

Cătălina Frâncu: Ca toată lumea, mai ales romane.

Orient Românesc: Și, în sfârșit, care a fost ultima carte pe care aţi citit-o de care v-aţi îndrăgostit?

Cătălina Frâncu: În genere, mă îndrăgostesc de tot ce traduc. Mă îndrăgostesc de sufletele chinuite… Ultimul a fost Beatrice Douvre.

Orient Românesc: Vă mulțumim foarte mult pentru că v-aţi făcut timp să răspundeţi la întrebările noastre.  A fost o deosebită plăcere şi onoare pentru noi. Sper că v-a plăcut acest interviu. Iar pentru cititorii noştri, nu ezitaţi să vizitaţi pagina FB şi blogul dnei. Cătălina Frâncu, (catalinafrancoblog), un adevărat regal ȋn lumea magică a poeziei universale.

 

Interviu realizat de Anca Cheaito – Orient Românesc, Beirut, Liban 2024