Prof. Dr.Sofia Ionescu-Ogrezeanu (25 aprilie 1920 -21 martie 2008). Doamna neurochirurgiei româneşti

 

Profesor universitar şi membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale, dr. Sofia Ogrezeanu Ionescu este un nume cunoscut în lumea specialiştilor din acest pasionant domeniu de vârf al medicinii: neurochirurgia. Timp de aproape jumătate de secol, această femeie, cu o constituţie fizică fragilă, dar înzestrată cu o voinţă de oţel a salvat mii de vieţi.

Supranumită „Doamna neurochirurgiei româneşti”, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a devenit prima femeie neurochirurg din lume după o operaţie făcută în al doilea război mondial, recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005.

La 17 septembrie 2005, la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc (Marakesh) a fost atestat faptul că doamna doctor Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din lume.

În anul V de facultate, în 1944, a făcut prima sa operaţie pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenţia sa fiind recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. Reuşita a îndemnat-o să facă o carieră în neurochirurgie.

Această operație – va mărturisi Sofia Ionescu – mi-a decis viața pentru 47 de ani înainte, cât am stat în neurochirurgie, și mi-a adus-o la 180 de grade față de ceea ce îmi propusesem eu, o viață liniștită de medic internist în orașul meu natal, Fălticeni”.

A făcut parte din prima echipă neurochirurgicală, considerată echipa de aur, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti şi doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (care i-a devenit ulterior soţ) la Spitalul Nr. 9 din Capitală, unde a activat până în 1990.

„În fiecare dimineaţă, Sofia Ionescu făcea operaţii pe creier, iar după-amiaza, pe coloană, unele operaţii fiind realizate în premieră, cu tehnici inedite, inventate ad-hoc, dar care au salvat sute de vieţi. Fiecare soluţie găsită a însemnat pe urmă o comunicare ştiinţifică prezentată în străinătate şi, implicit, o recunoaştere internaţională”, se arată în Enciclopedia personalităţilor feminine din România.
A avut pacienţi celebri, cum ar fi: soţul Mariei-Tănase, soţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, una dintre soţiile şeicului Zaed-Bin, sultan al Nohaian din Abu-Dhabi, artişti, prinţi, poeţi.

Devine o personalitate cunoscută în întreaga lume pentru contribuţiile sale remarcabile în domeniul neurochirurgiei şi pentru lucrările sale ştiinţifice apărute în Acta Chirurgica Belgica, Journal de chirurgie, Neurologia, Psihiatria, Neurologia, Neurochirurgia, Revue Roumaine d’Endocrinologie. Profesor universitar, membru al Societăţii Române de Istoria Medicinii (1996), Membru Emerit al Academiei de Știinţe Medicale (1997), a fost declarată medic erou de către OMS.  A primit „Semnul de Distincţie” al Crucii Roşii (1943), iar în 1996, Diploma de Onoare ANFDUR, Premiul “Elisa Leonida Zamfirescu” şi Diploma de Onoare a Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România, culminând cu acordarea celei mai înalte distincții din România, Steaua Republicii, în grad de cavaler, pe care a primit-o la începutul lunii martie 2008.

„În copilărie şi chiar mai târziu, când cântam la pian, îmi era teamă să nu mă vadă cineva că tremur. Atunci, la prima operaţie, m-am simţit copilul de altădată în faţa pianului. Dar din dorinţa de a nu-mi vedea nimeni teama, m-am lăsat copleşită de o linişte binefăcătoare. Apoi, toată viaţa, la operaţiile cele mai dificile, am simţit că sufletul îmi este stăpânit de pace. Este o stare minunată, de comunicare cu Dumnezeu”, afirma Sofia Ionescu într-un interviu, potrivit Enciclopediei personalităţilor feminine din România, lucrare publicată de Editura Meronia, Bucureşti, 2012.

Numărul articolelor și comunicărilor prezentate în țară și în străinătate se ridică la aproape 120. Prof. Dr. Sofia Ionescu a lucrat în specialitate timp de 47 de ani (1943–1990), ajungând reputată datorită carierei sale exemplare. Timp de 25 de ani a lucrat în domeniul patologiei cerebrale, apoi alţi 22 în domeniul patologiei spinale, atât în cazuistica de urgenţă, cât şi în cea cronică, efectuând peste 20.000 de intervenţii chirurgicale. Activitatea desfăşurată în acest domeniu chirurgical, o înscrie pe dr. Sofia Ionescu între creatorii, cercetătorii şi educatorii acestei discipline medicale din ţara noastră. S-a stins din viaţă în primăvara anului 2008. Dăruirea exemplară cu care a practicat profesiunea de medic, îi conferă un loc de frunte în istoria modernă a neurochirurgiei românești.

Sofia Ionescu, the First Woman Neurosurgeon in the World

Mrs. Sofia Ionescu, the one female surgeon who was nominated as the first woman neurosurgeon in the world. Sofia Ionescu worked in the field of neurosurgery for 47 years, performing all the known neurosurgical procedures of the time. She made herself known through her incredible surgical skill and her enormous work power. Due to her incredible modesty and workload, she never participated at international congresses or manifestations.                                                          The nomination as first woman neurosurgery took place in Marrakech, Morocco, during the 2005 WFNS Congress.

SCIENCE DIRECT, Word Neurosurgery