ambasador liban

Cuvânt înainte

Românii stabiliți sau aflați doar temporar în Liban cunosc Asociația România Levant. O cunosc direct, prin activitățile educative interesante și complexe pentru cei mici și pentru cei mari, sau o cunosc prin prezența online, care ne readuce de fiecare dată aminte de casa noastră, de România, de toate momentele importante pentru noi, ca națiune.

Asociația România Levant ne-a obișnuit cu o agendă bogată, plină de proiecte și cu un bilanț plin de realizări. Acum, repertoriul deja variat al Asociației se lărgește pentru a cuprinde proiectul cel mai ambițios, o revistă a comunității românești din Liban.

Pornită din energia și entuziasmul doamnei Anca Cheaito, președinta ARL, revista „Orient Românesc” va cuprinde gândurile, pasiunile, realizările și creațiile românilor din Liban – și uneori și gândurile prietenilor libanezi. In acest fel, românii din Liban se vor face cunoscuți și, în același timp, se vor cunoaște, poate, mai bine între ei. Mai mult, români din alte spații – din Europa sau din țările Magrebului – s-au alăturat efortului editorial și s-au prezentat în acest prim număr al publicației.  Sper, astfel, ca paginile revistei să reprezinte un liant al comunității românești din Liban și, totodată, un gând deschis către toți românii, oricunde s-ar afla ei.

O parte dintre cei ce vor contribui la paginile noii publicații vor fi scriitori sau personalități recunoscute. Alții vor publica ceva pentru prima dată.  Își vor putea pune în valoare talentul și poate vor fi încurajați să meargă mai departe, să devină, la rândul lor, recunoscuți în lumea largă a românilor de pretutindeni.

Salut cu multă încredere și cu bucurie apariția noii reviste. Salut cu și mai multă bucurie momentul ales pentru lansarea primului număr: Ziua Națională a României. La 1 Decembrie 2017 se împlinesc 99 de ani de la Proclamația de la Alba Iulia, care a consfințit crearea Statului Național Unitar Român. In același timp, peste puține zile intrăm într-un an de importanță excepțională pentru toți românii: 2018, anul Centenarului Marii Uniri, când se vor împlini și 140 de ani de la consacrarea independenței României.

Nu suntem mulți români în Liban și tocmai de aceea este cu atât mai important să păstrăm legăturile între noi, între noi și România, să fim uniți, să nu ne pierdem identitatea națională. Semnificația zilei de 1 Decembrie ne învață tocmai acest lucru: uniți, suntem mai puternici. Data de 1 Decembrie 1918 rămâne cel mai important simbol al unității tuturor românilor. Este un moment definitoriu pentru noi, ca români, și găsesc că este admirabil să sărbătorim acest moment printr-un nou început, o primă apariție editorială a românilor din Liban și, din câte cunosc, prima de acest gen în Orientul Mijlociu.

Doresc să adresez mulțumiri și să îmi exprim întreaga admirație pentru doamna Anca Cheaito, spiritul entuziast și motorul acestei publicații, și, în același timp, pentru toți cei care și-au folosit energia creatoare pentru realizarea acestui prim număr și care au sprijinit concretizarea proiectului.

Urez revistei „Orient Românesc” ani mulți și numeroase apariții bogate în conținut.

Si, întrucât ne aflăm în preajma Zilei Naționale, urez „La Mulți Ani!” tuturor românilor și celor ce simt, gândesc românește și iubesc România!

La Mulți Ani, România!

 

 

Victor Mircea

Ambasadorul României în Liban