Pilot de avion la 19 ani

Cel de-al Doilea Război Mondial a grăbit procesul de formare a piloţilor de avioane şi în ţara noastră. Ca urmare, intrarea în aviaţie a devenit accesibilă multor tineri, în special fetelor, cărora li se destinau deja activităţi în cadrul serviciilor ajutătoare ale aviaţiei militare. În aceste condiţii, au pătruns în aviaţia civilă între anii 1939 şi 1941 o serie de aspirante şi apoi brevetate ca atare. Este vorba despre Jana Iliescu, Elena Petrovici, Maria Voitec, Eliza Vulcu, Nadia Russo, Mariana Drăgescu, Stela Huţan.

Dintre toate aceste femei curajoase, doar Stela Huţan şi Mariana Drăgescu mai erau în viaţă în momentul realizării acestui material jurnalistic (anul 2002).

Stela Huţan Palade s-a născut în 1921, pe plaiuri sucevene. Nici nu împlinise 19 ani când a intrat prima dată pe un aerodrom. Întotdeauna şi-a dorit să zboare. Auzise de curajul precursoarelor ei, Smaranda Brăescu şi Elena Caragiani şi ar fi dat orice pentru un salt în înaltul cerului. Chiar şi viaţa. Nu conta, pentru un vis aşa de mare. Fratele ei o convinsese să se înscrie la şcoala de planorism şi de aviaţie.

„În viaţa mea nu văzusem un planor, mărturiseşte dna. Stela Huţan. Nici nu credeam că poate exista ceva, care zboară fără motor, aşa cum e planorul. Pînă la urmă am rămas la cursuri. Mi-au plăcut enorm. În ’41 am luat brevetul de planorist şi imediat m-am înscris la cursurile teoretice pentru zborul cu motor. Prin anul 1942 am primit brevetul de pilot civil. Aveam 20 de ani.”

Stela dorea cu ardoare să participe la război, să-şi ajute ţara, aşa cum putea. Superiorii ei însă considerau că este prea tînără pentru a rezista primejdiilor războiului. Deja o escadrilă de avioane, formată din femei-pilot, începuse să acţioneze pe frontul din Basarabia, încă din 1941. Tinerele respective erau mult mai experimentate şi mai în vîrstă decît ea. În cele din urmă, pentru că una dintre colege se retrăsese, Stela a reuşit să ajungă la campania din Crimeea. Era cea mai tînără femeie-pilot de atunci.

„La bord n-aveam nici radio, nici telefon, nimic. Trebuia să te bazezi pe calităţile tale, dacă aveai! Auz, precizie, văz. Nu te ghida nimeni, ca acum, de la sol. Sus, la altitudini mari, intra vîntul prin carlingă, îngheţai tun. Trebuia să ai o mare stăpînire de sine, că altfel nu rezistai. La 20 de ani, însă, nu-mi imaginam că mi se poate întîmpla ceva. Nu mă gîndeam la moarte. Mi se părea că e totul foarte simplu.”

 „Întoarce, domnişoară, că murim!”

În cele din urmă, Stela a ajuns pe front. De-acum făcea parte din escadrila albă, alături de colegele ei Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Duţescu, Virginia Thomas. Nu i-a fost uşor. A îndurat frigul, oboseala, foamea, bombardamentele. A dormit în corturi de campanie sau sub cerul liber. Nu s-a plîns niciodată. N-avea cînd. De ea depindeau vieţile multor oameni.

„Cînd începeau bombardamentele, plecam imediat. Trebuia să salvez răniţii, să duc sîngele pentru transfuzii. Cu cît ajungeam la spitalele de campanie mai repede, cu atît era mai bine pentru ei. Ca să nu ne detecteze radarul, zburam jos de tot, la 100 de metri.”

N-au ocolit-o necazurile şi întîmplările periculoase. Se întorcea în ţară de pe frontul din Crimeea, cu răniţii şi personalul medical. Ploua cu găleata şi vîntul părea că despică fuselajul avionului. Era ca pe mare.

„În viaţa mea nu am pomenit o asemenea aversă, povestea aviatoarea. Parcă ploua cu lut, cu noroi. Nu vedeam nimic în jur, se întunecase. Nu puteam să trec munţii. Eram ca-ntr-o căldare. Trăgeam de manşă şi nu se întîmpla nimic. Ieşeau flapsurile şi făceau: poc, poc. Limită de viteză şi de înălţime. Brazii erau la roţile avionului. Mi s-a făcut frică. Ofiţerii şi medicii zbierau disperaţi la mine: Întoarce, domnişoară, că murim! În faţă se vedea o crăpătură mică în munte. Poate reuşesc să mă strecor prin ea, mi-am zis. Citisem undeva despre un pilot care a zburat cu avionul pe sub Arcul de Triumf din Paris. Am tras de manşă, avionul s-a înclinat într-o parte şi am ieşit. Eram salvaţi. Atunci am văzut moartea cu ochii.”

Pînă în ultima zi a războiului Stela Huţan Palade şi-a făcut datoria cu conştiinciozitate transportînd cu avionul ei sanitar răniţi şi medicamente, sînge, curieri militari, mesaje şi documente de importanţă capitală.

Femeile sunt mai curajoase decît bărbaţii

Când am cunoscut-o, și am scris acest text, doamna Stela Huţan Palade trăia în singurătate, numai cu trandafirii ei din grădină. Avea unul, înalt cât casa şi în vîrstă de 30 de ani, pe care-l iubea ca pe un copil. Femeia nu vedea uneori pe nimeni, zile întregi. Din cînd în cînd, vorbea la telefon cu vechea ei colegă de escadrilă, Mariana Drăgescu. O bună prietenă, atît în cer, cît şi pe pămînt. Cînd se întîlneau îşi aduceau aminte cum erau vremurile de altădată şi ce isprăvi făceau ele, cocoţate în carlinga avioanelor RWD. Amîndouă – veterane de război.

„Mariana Drăgescu a fost şi rămîne un model de corectitudine, exprimînd prin fiecare acţiune educaţia şi năzuinţele ce o stăpîneau: conştiincioasă, excluzînd vedetismul, devotament total pentru zbor, pe care-l efectua pe orice vreme cu siguranţă de sine. Ziua armistiţiului, la 9 mai 1945, a găsit-o în plină misiune, încadrată în escadrila 108 a Grupului aerotransport al Corpului aerian român, într-o garnizoană din Cehoslovacia.”

După o viaţă petrecută în înaltul cerului, Stela Huţan Palade considera că femeile sînt mai curajoase decît bărbaţii, a o forţă interioară nebănuită şi suportă orice durere fizică cu uşurinţă. Recunoaştea, la 81 de ani, că ar fi în stare încă să piloteze un avion. „Am nevoie de puţin antrenament şi să mă obişnuiesc cu noile comenzi. Mi-ar plăcea să mă mai urc odată într-un aparat de zbor, ca pilot. Visez că zbor şi acuma, dar în somn, fără avion…”

După pensionare a colaborat voluntar la Federația Aeronautică Română și la Aeroclubul Aviației unde a fost aleasă ca reprezentantă a aviatoarelor române în retragere. Împreună cu Elena Șenchea-Popescu a inițiat multe activități printre care: găsirea mormântului primei aviatoare române Elena Caragiani în Cimitirul Bellu și amplasarea unei elice cu fotografia acesteia ca simbol funerar; a ajutat la concesionarea permanentă, cu acte legale, a mormintelor primelor patru aviatoare române (Maria Adam, Jana Iliescu, Maria Voitec și Victoria Comșa) căzute cu monoplanul, împreună cu instructorul lor Nicolae Evghenovici, înhumate în cimitirul Ghencea Militar, de unde au fost preluate osemintele și băgate într-un osuar; a înființat o bibliotecă aviatică la Liga Aeriană din București; Prin Liga Aeriană a intervenit la primăria București, la serviciul de Arhitectură și Sistematizare, pentru ca două străzi din cartierul Aviatorilor să poarte numele Elenei Caragiani, prima pilot-aviator român și respectiv al Smarandei Brăescu, prima parașutistă română de renume mondial. A ținut legătura cu Federația Aeronautică Internațională din Paris și personal a făcut prezentări în școli pentru promovarea aviației române și mai ales a celei feminine. Stela Huțan Palade s-a stins din viață în anul 2010. (wikipedia)

Dana Fodor și Răzvan Mateescu- 2002-ziarul Național