Când în tumultoasa noastră viață de pe continentul nord-american, ne mai oprim din alergarea zilnică pentru a găsi câte un crâmpei de timp pentru lucruri de suflet, precum o discuție mai mult sau mai puțin filozofică,  locuința bunului prieten, maramureșan, Vasile Botis, devine locul perfect pentru așa ceva, fiind totdeauna deschisă și primitoare. Printre o gustare pregătită iscusit de acesta, o stire de prin România, și-o alta de prin America, discutăm și dezbatem vrute și nevrute. Uneori discuțiile noastre le purtăm în timp ce facem o plimbare  prin parc, admirând plaja și  cântecul pescărușilor ce plutesc alene pe malurile lacului Michigan, situat in apropiere.  Alteori prin campusul universității Loyola din zona. Nu de puține ori însă, în discuțiile noastre, revin frecvent și aproape obsedant la marele scriitor, istoric, profesor sau filozof Mircea Eliade, care a trăit și-a murit, aici, la Chicago. A ști că marele Eliade a viețuit și profesat atâția ani la Universitatea din Chicago, atât de aproape de locurile în care trăim noi acum, ne face să tresărim, să vibram, și să ne simțim privilegiații că i-am fost contemporani,  simțind  constant prezența lui, chiar dacă nu cea fizică, ci mai degrabă psihică, prin scrierile și ideile sale.

Anul trecut, în urma unei asemenea discuții am decis organizarea unui eveniment dedicat lui Eliade, cu ocazia a 110 ani de la nașterea lui.

Într-o lume divizată și polarizată de conflicte politico-religioase, atât aici în Statele Unite cât și în Europa, când lipsa de tolerantă poate atinge cote alarmante, riscând oricând să provoace un conflict global, am considerat că lucrările lui Eliade sunt mai de actualitate ca niciodată.

Operele sale ne încurajează și îndeamnă la tolerantă, la cunoaștere, la o mai bună înțelegere și-o analiză a fenomenului religios, a istoriei credințelor și ideilor religioase.

Dacă atunci când a fost invitat să rămână, ca profesor la University of Chicago, americanii i-au considerat ideile sale atât de importante și revoluționare încât ele puteau contribui la viitorul securității și interesului național al SUA, astăzi, putem afirma cu convingere că ideile și lucrările lui Eliade pot contribui la securitatea și interesul global al omenirii.

Când unii vor să construiască ziduri de despărțire, discuțiile pe marginea operelor lui Eliade nu pot duce decât la construcția de punți de legătură între oameni și civilizații.  Sub aceste auspicii s-a desfășurat atunci evenimentul și iată că între timp a mai zburat un an.

Profitând, anul acesta, de vremea bună, din ziua de 9 martie, ziua de naștere a lui Eliade, am făcut o vizită la mormântul acestuia, și-a soției lui, Christinel Eliade, care în mod surprinzător a murit tot intr-o zi de 9 martie, a anului 1998.

Pentru că temperaturile la Chicago sunt încă aproape de zero grade, i-am dus doar un buchet de flori de levandă  și un steguleț tricolor, pe care le-am lăsat la mormântul situat în cimitirul Oak Wood, de la strada 67, puțin mai la sud de Universitatea din Chicago. Mormântul este foarte ușor de localizat, chiar dacă cimitirul este imens, deoarece este situat chiar aproape de intrarea principală, în fața oficiilor administrative ale cimitirului. Din discuțiile avute în trecut cu administratorii am realizat că mormântul lui Eliade este foarte popular, aceștia știind instant de Mircea Eliade, deoarece  este un adevărat loc de pelerinaj, fiind des căutat și vizitat de foști sau actuali studenți de la universitate, de români din comunitate sau doar turiști, dornici să  aibe un moment de reculegere la mormântul marelui filozof.

Marian Petrutza, Chicago