- LA DEPĂRTARE DE MILENII: OUL = ELEMENTUL PRIMORDIAL
Misterul care învăluie existenţa oului l-a preocupat pe om încă de la începuturile civilizaţiei. O existenţă paradoxală precum toate misterele pe care acesta caută să şi le explice: un obiect neînsufleţit, ca o piatră, să dea naştere unei fiinţe vii!
În studiul său de folclor, intitulat „Ouăle de Paşti“, publicat în 1937, probabil prima lucrare pe plan mondial asupra obiceiului românesc al încondeierii ouălor, folcloristul şi etnograful Arthur Gorovei (1864-1951), membru corespondent şi de onoare al Academiei Române, leagă simbolistica oului, în primul rând, de cosmogonie, de Creaţia Lumii: „Oul a sintetizat misterul Creaţiunii; dintr-un ou trebuie să se fi născut Universul, Lumea – deci şi omul. Oul cosmic trebuie presupus la baza credinţei tuturor popoarelor din lume.“ (1)
Oul a fost dintotdeauna în centrul mitologiilor şi credinţelor străvechi ale tuturor popoarelor lumii. Procesul de manifestare a misterului din cochilie îmbracă, însă, aspecte diverse, chiar dacă, în esenţă, cuprinde aceleaşi mituri primordiale care vizează Creaţia, Desăvârşirea, Misterul şi Renaşterea.
Oul este simbol arhetipal al începutului tuturor lucrurilor. Filonul mitologic al oului cosmic, din care s-a creat lumea, se regăseşte pe toate continentele.
Multe credinţe religioase în caracterul primordial, de fundament al Cosmosului –arhetip-al oului, converg spre ideea comună a Unului perfect din care a fost creată lumea.
Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii, simbol al vieţii şi al reînnoirii naturii.
Aspectul său, indicând imaginea limitării spaţiale de tipul cercului magic, ducea la convingerea caracterului său sacru. Adăugând şi valenţele pe care i le conferă culoarea, care, la început, a fost cea roşie, reprezentând sângele, adică viaţa, dar şi focul, puterea lui purificatoare, asocierea oului, ca factor dătător de viaţă, culorii de roşu a focului semnifică viaţa lipsită de primejdii. Oul roşu devine, astfel, simbol al tinereţii, al sănătăţii robuste, al vieţii senine.
Am putea să ne întrebăm: unde şi când a fost înroşit primul ou? Care popor l-a întrebuinţat pentru prima oară?
Ouă roşii de piatră s-au găsit în morminte din vremuri străvechi( paleolitic).
Foto 1: Cele mai vechi coji de ou decorate.
Originea colorării ouălor se pierde în negura timpurilor precreştine, când Anul Nou se sărbătorea la echinocţiul de primăvară. Ele erau date în dar, ca simbol al echilibrului, al creaţiei şi al fecundităţii.
În credinţa vechilor chinezi, oul reprezenta începutul unei noi vieţi. Ei colorau în roşu ouă de găină în semn de bun augur la evenimente importante, precum naşterile sau nunţile.
Foto 2: Ou de porţelan, China
Egiptenii adorau pe zeul Knef, a cărui statuie purta un ou în gură.
Foto 3: Ou din Vechiul Egipt
Perşii credeau că, în vâltoarea Haosului, apăru un ou, pe care Noaptea îl acoperi cu aripile ei, îl cloci şi din ou ieşi lumea: Soarele şi Luna se ridicară, iar Pământul se lăsă în jos.
Foto 4: Ou persan.
Indienii, fenicienii, ca şi israeliţii, considerau oul ca principiu al Creaţiunii.(2)
Foto 5: Ou punic, din vechea cetate Cartagina.(3).
După una din legendele brahmanice, la început erau pe lume numai apele primordiale, din care se născu un ou de aur, ce pluti pe ape un an de zile şi din el se născură Cerul, Pământul şi Văzduhul. Brahma, creatorul însuşi se născu din acest ou, “din care se făcu Cerul şi Pământul. (…) “
În conformitate cu mitul hindus, universul este creat şi distrus perpetuu. Înainte de fiecare nou ciclu, o floare de lotus creşte din ombilicul lui Vishnu, iar din ea apare însuşi zeul, în întruparea sa ca Brahma Creatorul. Brahma sparge oul, deschizând, astfel, un nou ciclu al creaţiei.
Foto 6: Vishnu în interiorul oului cosmic.
Grecii şi romanii aveau aceeaşi credinţă; filosofii lor vorbesc despre crearea lumii din ou («ab ovo»).
Oul avea mare însemnătate la romani, care făceau jertfe speciale cu ouă, la sărbătoarea echinocţiului de primăvară. La scriitorii latini Ovidiu, Juvenal, Pliniu se pot găsi dovezi că ouăle acestea erau colorate.(4).
Hermeneutică şi Alchimie
„Oul poartă în el însuşi un germene al morţii, ascuns în interiorul vieţii şi un germene al vieţii, în interiorul morţii. Cei doi germeni operează unul asupra celuilalt, creând astfel un nou început.” – Jaques d’Arles.
Pentru initiaţi şi ezoterişti, niciun alt obiect viu nu putea sugera mai bine ideea-forţă a transcenderii Absolutului, precum umilul ou servit la masă.
Tradiţia alchimică a Oului Filozofic, în rol de vatră a Universului, sugerează închiderea în interiorul său a elementelor vitale. Un manuscris hermeneutic anonim, citat de E. Mnod-Herzen, dezvăluie că Oul Filozofic era numit, în vechime, “piatră encephală”, “piatră de Armenia” sau “piatra egiptenilor”. Cuptorul alchimiştilor reprezintă şi el oul cosmic, sediu şi locaţie ale tuturor transmutaţiilor. Pentru alchimişti, Oul Filozofic este locul sacru, în care era săvârşită, în faze succesive, însăşi Marea Operă. Oul era, aşadar, un vas în formă de alambic covoidal, închis, neted şi realizat din sticlă pură de Veneţia, fără bule de aer sau impurităţi. În acest ou-replică a Creaţiei, alchimistul efectua amestecul său din fier, aramă, cositor şi plumb – bine macinate şi puse la foc potrivit timp de 30 de zile, după care urmau a fi tratate, în secret, cu sulf şi mercur.
Initiaţii afirmă că într-una din zilele următoare, acest Ou Filozofal se va transforma în însăşi Piatra Filosofală, Piatra Înţelepciunii sau Piatra Nemuririi. În tradiţiile alchimice, Piatra Filosofală este menţionată, ca fiind de culoare roşu închis şi având întotdeauna forma unui ou. ( 5)
Foto 7: Oul-un simbol universal în Alchimie
Oul cosmic se regăseşte şi în credinţele străvechi ale poporului nostru.
Mitul cosmogonic românesc (creaţia cosmosului) este redat prin oul cosmic, punând în evidenţă forma primară a cosmosului, care, la rândul ei, poate constitui matricea oricărei creaţii. Ovoidul perfect simbolizează Începutul lumii. (6).
În Bucovina, există credinţa că “Soarele e dintr-un ou”.
Un alt model primordial este arhetipul după care soarele a fost creat din Oul unei Păsări Mitice şi aruncat în cer, unde gălbenuşul lui s-a metamorfozat în astru. (7).
Credinţa creştină
Credinţele şi obiceiurile păgâne au trecut în religia creştină, acomodându-se cu dogmele ei. Zeii păgâni trăiesc şi astăzi în sfinţii, cărora ne închinăm noi. Datina oului roşu nu a putut să facă excepţie; primii creştini au menţinut-o, au lăsat-o moştenire, până în zilele noastre, tuturor popoarelor creştine, care pun tradiţia aceasta în legătură cu sângele – moartea şi Învierea – lui Iisus Hristos, Creatorul lumii creştine, după cum primele popoare au considerat oul roşu ca simbol al creaţiunii Cosmosului.(8).
Foto 8: Ou încondeiat- simbol creştin
Acceptat de creştini, obiceiul ouălor roşii, este pus în concordanţă cu sărbătoarea creştină a Învierii lui Iisus Hristos şi încetăţenirea credinţei că ouăle roşii simbolizează sângele Mântuitorului.
Foto 9: Ouă încondeiate ( 1 şi 2).
Din mitologiile populare, simbolul Oului Primordial a trecut în arta cultă.
În vremurile moderne, cel care pare să fi pătruns, intuitiv, semnificaţiile cele mai adânci ale Oului cosmic, este marele sculptor român Constantin Brâncuşi. Lucrările sale continuă să uimească lumea, iar Ouăle sale ne şoptesc, cu glas de taină, misterul nepătruns al Creaţiei.
Brâncuşi a realizat una din versiunile sculpurii sale, “Nou-născut”, din oţel inoxidabil la Nantes, în Franţa.
Foto 10: Constantin Brâncuşi, “Nou-născut”- versiunea 1.
NOTE ŞI BIBLIOGRAFIE:
- Arthur Gorovei, “ Ouăle de Paşti. Studii de folclor”, Ediţia a doua, Bucureşti, Editura Paideia, 2001, pg.23.
- ” Despre simbolistica ouălor de Paşti”, www.Ecolife.ro.
- Cartagina a fost un oraș antic în nordul Africii. Rămaşi în istorie ca poeni sau “puni,” conform denumirii greco-latine, cartaginezii au fost, de fapt, fenicieni originari din oraşul-stat Tir (Tyr), care, în secolul al VIII-lea î.Hr., au colonizat actualul golf al Tunisului. Fenicia (în greaca antică, însemnând „țara palmierilor”) era o veche civilizație cu centrul în nordul vechiului Canaan și cu teritoriul principal de-a lungul coastelor Libanului și Siriei și în nordul Israelului din zilele noastre.
- Ibidem.
- “Oul, un simbol universal”, Mix de Cultură. www.cerceteazasidescopera.ro
- Romulus Vulcănescu,”Mitologia română”, Editura Academiei, Bucureşti, 1985, pg. 245.
- Ibidem, pg. 368.
- Arthur Gorovei, “ Ouăle de Paşti. Studii de folclor”, Ediţia a doua, Bucureşti, Editura Paideia, 2001, pg. 30.
Doina Harnagea
Profesor de Filosofie-Psihologie , specialist în arheologie, istoria civilizaţiilor și teologie.
