Andrei-Paul Corescu s-a născut în 1978, la Craiova.

Este deținătorul mai multor premii de poezie și traducere în limba română. A lucrat ca traducător pentru editurile ARC și POLIROM și a predat limba franceză la Universitatea din Sibiu.  În 2005 a câștigat Premiul pentru traducere științifică în limba română, pentru traducerea din limba franceză a două lucrări în domeniul comerțului internațional.

Primul său volum de versuri, Poema prințului truver (ARC, Chișinău, 2009), reunește poeme proprii și traduceri din Verlaine, Baudelaire, Shakespeare, Byron, etc. Din 2011 este stabilit la Bruxelles, unde continuă să scrie și să participe la lecturi publice.  În primăvara 2019 a reprezentat România la Festivalul Noaptea Literaturii Europene (Amsterdam).

 

Un steag. Atât.

Aș vrea un steag, să-l port în vârf de lance,

Care să spună de pe unde vin,

Un steag ce să se zbată când eu n-am ce

Să mai rostesc, muțit de-un gust pelin

 

Al traiului departe de-a mea țară…

Sunt încă în picioare… Mai doinesc,

Ca-n vremea când iubeam întâia oară,

În limba mea, pe plaiul românesc…

 

Eu duc în mine țara… Dar nu vede

Mai nimeni frumusețea ei din mine…

Deci vreau un steag!… Când vântul se repede,

Să spună că-s român prin țări străine!…

 

Poema Oltului tomnatec

 

E toamnă, iară Oltul se umple de culoare,

Curgând prin jgheab de stâncă, în ropot arămiu,

De parcă amurgul frunzei i-ar coborî-n izvoare

Cu ultima zvâcnire a unui suflet viu.

 

Căutători de aur, veniți să-i cerneți valul!…

Și voi, meșteri de vinuri, să-i deslușiți tăria,

Iar tu, haiduc zănatec, adapă-ți iarăși calul

Cu aprigu-i jăratec, ce-nflăcărează glia!…

 

E toamnă, iară Oltul e purpură aurită,

O mantie ca-n vremea apuselor domnii,

Și simți cum voievozii se-ntorc din pribegii,

Purtând pe umeri râul, prin țara primenită…

 

Marea Tăcerii

 

Tăcerea e de lemn, de gheață, stâncă?…

De aur – ca în maxima celebră?…

Eu cred că-i neclintită apă adâncă,

Un cimitir ascuns într-o tenebră,

 

Cu vorbe scufundate dinadins,

Ce nu mai sunt împinse de suflarea

Din voci… Precum cărbunele aprins,

Apusul se întinde peste Marea

 

Tăcerii… E momentul când fantome

De vorbe se adună într-un pâlc

Cu mici sclipiri, suave, policrome –

Un antic cor superb ce tace mâlc…

 

Procesiunea lor din asfințit

Îmi amintește cât erau de blânde

Când erau vii și viu le-am tot simțit…

Dar am putea din tristele osânde

 

Să le scăpăm, de le-am rosti din nou,

Reînviindu-le ca prin minune

Și răspândindu-le printr-un ecou

Biruitor, ce spune, spune, spune!…

 

Andrei-Paul Corescu