Lecturer, MD, PhD Irena Cristina GRIEROSU

Faculatea de Medicină UMF „Grigore T. Popa” Iaşi, ROMÂNIA

A început cursul de Biofizică pentru studenţii de anul I, ai Facultăţii de Medicină. De ce biofizică? Aceeaşi întrebare an după an. Ce-mi trebuie mie biofizică dacă eu voi fi doctor cardiolog, neurochirurg, oftalmolog etc. O întrebare la care am învăţat să răspund alături de studenţii mei şi împreună cu ei.

Pentru că medicina este logică, pentru că fizica face parte din viaţa noastră de zi cu zi, pentru că toate aparatele şi testele diagnostice au la bază principii biofizice … Par destul de convinşi.

 În plus, încerc să la aduc şi alte argumente, cursul care tocmai va urma va fi despre principiile biofizicii aplicate în lumea vie. Formule, ecuaţii … încep din nou să-i pierd. Continui cu entropia … noi, oamenii, după cum spunea Erwin Shrödinger, suntem „o insulă de antientropie într-un univers entropic”. Deja studenţii mei în amfiteatru sunt împărţiţi în două tabere … unii se întreabă în sinea lor dacă aşa vor fi toate cursurile, în timp ce a doua jumătate pare deja resemnată. Continui … fizicianului de origine austriacă i s-a decernat Premiul Nobel în Fizică în 1933, şi a scris o carte întitulată „What is Life? A Physical Aspect of the Living Cell”. Viaţa … ce este viaţa? Şi atunci îmi vine o idee. Scoateţi o foaie de hârtie … murmure înfundate … scrieţi-vă numele în clar … mici proteste în rândurile din spate pe care mă fac că nu le aud şi nici nu le văd … puneţi data de azi şi răspundeţi la întrebarea: „Ce este viaţa?”.

O mirare întinsă cât un amfiteatru: Ce să scriem? Scrieţi ce înseamnă viaţa pentru voi şi nu ce credeţi că vreau eu să aud; scrieţi ce este viaţa pentru voi, studenţi la medicină în primul an, viitori medici cardiologi, chirurgi etc. Şi încep să scrie … şi să scrie … dintr-o dată captivaţi de subiect. Mă simt frustrată, profund frustrată. Eu n-aş şti ce să răspund; şi ei scriu în continuare …

Pun aceeaşi întrebare şi la seria de limba franceză., tot anul I Scenariul se repetă, la indigo.

Seara, am în faţă 180 de răspunsuri: de la studenţi români, studenţi din Franţa, Maroc, Tunisia, Albania, Grecia, Guadalupe, Nigeria, Elveţia, Germania etc. Destinul i-a adus împreună să înveţe medicină … şi acum împreună să răspundă la întrebarea: Ce este viaţa? Citesc răspunsurile; le mai citesc odată. Le pun pe categorii. La mai citesc odată. E trecut de miezul nopţii dar n-are nicio importanţă. Îmi dau seama de ce au ales acest drum în viaţă. Jumătate dintre ei au răspuns că viaţa este „un dar”, „un miracol”. Tineri studenţi la medicină creativi, responsabili şi entuziaşti: „viaţa e un ghem de aţă”, „o cutie de bomboane de ciocolată”, „un joc video cu mai multe niveluri”, „un moment din călătoria fiecăruia”, „un haos de alegeri”, „începutul sfârşitului”.

O întrebare la care nu există răspunsul ideal. Viaţa este „o oportunitate”, „o alegere”, „o încercare”, „o aventură”, „o întâmplare”, „energie pură”, „iubire pură”, „mister” şi multe altele. Ar putea răspunde mai bine la o astfel de întrebare alţii decât cei care visează să devină medici?

An de an, şi iată că anul acesta se împlinesc 20 de ani, învăţ alături de studenţii mei din anul I despre biofizică, determinare, vise şi ce este viaţa.