ANA ARMANU – psiholog
Tu crezi în vindecare? În puterea unui corp de a se regenera? În capacitatea oamenilor de a transforma o relație deteriorată într-una hrănitoare pentru fiecare? Crezi că oamenii pot lua viața de la capăt? Felul tău de a trăi permite concretizarea acestei posibilități în viața ta? Într-o lume care a dezvoltat o adevărată industrie pornind de la patologizarea vieții, eu sunt cu cei care cred mai mult în vindecare decât în boală.
Să crezi cu tărie în gândul că sămânța binelui înflorește într-un sol bine pregătit, ori uneori la întâmplare, iată un fel de a fi naiv și curajos deopotrivă. Fascinația mea pentru actul vindecării este susținută de diversitatea acestui proces și de suma întâlnirilor avute cu oameni care și-au propus să trăiască această stare.
În rolul de psihoterapeut am descoperit că ipostaza de om vindecat este una la care oamenii se raportează diferit. Pentru unii dintre noi, vindecarea poate fi înspăimântătoare. După ce ai trăit o vreme sau chiar o bună parte din viață în rolul omului slăbit, al celui neputincios, ideea că este posibilă trecerea către validitate, încântă și descurajează.
Dacă e să vorbim cinstit, starea de boală este esențială pentru definirea vindecării. Este fascinant cum fiecare dintre noi simte, măcar o dată în viață, dorința de a se ridica dintr-o durere somatică sau sufletească. Sub umbrela protectoare a relației terapeutice, am observat că oamenii simt o ezitare clară în clipa în care află o soluție care le poate dezintegra durerile.
În fața ”pastilei fermecate”, în fața ”leacului tuturor leacurilor”, păstrăm un moment de tăcere în care se caută răspunsuri pentru întrebări precum:
”Eu chiar vreau să mă vindec? Ce înseamnă asta de fapt? ”
”Și după ce mă împac cu trecutul meu dureros, ce fac? Ce rămâne? Eu cine sunt? Ei, cei care m-au rănit, cu ei cum rămâne?”
Crezul meu este că rolul psihoterapeutului este mai ales confirmarea realității în care vindecarea este posibilă: ”Da, poți. ”, ”Da, ai voie!”, ” Da, ești în siguranță să privești în tine însuți.”, ”Da, ești important și iubit!”. Ce gură de aer proaspăt în aceste simple cuvinte. Și cât curaj să le spui în fața unui om furios și în fața unui om deznădăjduit.
Preocuparea omului pentru vindecare nu s-a născut odată cu mine. Ea durează de secole și continuă să fascineze, să provoace și să uimească. Ai văzut vreodată un om care a trecut printr-o mare durere? E schimbat. Indiferent dacă în bine sau în opusul binelui, acesta este iremediabil schimbat.
Dacă cineva m-ar întreba într-o zi ”Ce este vindecarea?”, i-aș răspunde simplu – ”O șansă.”
”Și boala? ”
”Tot o șansă.”
Pentru majoritatea oamenilor, suferința emoțională este o punte către o parte mai puternică și mai umană, pe care nu erau conștienți că o au. Până la urmă, a te ridica dintr-o boală este și o formă de a-i mulțumi vieții pentru minunile sale, de a-ți iubi familia și prietenii, de a munci, de a greși și de a fi cu totul și cu totul om. Viața și oamenii m-au învățat că sănătatea nu înseamnă neapărat absența bolii. Că vindecarea se face prin oameni și că e bine să rămâi curios și atent, pentru că nu știi cine se poate simți inspirat ascultându-ți povestea. Dar oare numai oamenii se pot îmbolnăvi? Dacă boala ta din prezent ar fi o relație, care ar fi?
Disponibilitatea de a fi vindecat înseamnă renunțarea la atașamente. Renunțarea, cu bună știință la nevoia de a fi răzbunat, la statutul de copil manifestat la vârsta maturității. Trebuie să mai știi că vindecarea te va lăsa uneori pustiit, cu stare de dor, cu dorința de a te întoarce la disfuncție pentru că nu cunoști deocamdată decât acest fel de a te simți important. În final, imaginează-ți capacitatea de vindecare ca pe o pereche zdravănă de aripi. Aceste aripi nefolosite atârnă greu atunci când deja te îngenunchează o boală. Tot ele te vor duce în locuri nemaivăzute, te vor ajuta să împrăștii lumină și să le arăți și altora asemenea ție, că vindecarea este posibilă într-o infinitate de forme.
Oriunde te vor duce pașii, fii curajos și cinstește fiecare clipă. Amintește-ți că da, vindecarea se face prin oameni și că într-o viață, soarele răsare de mai multe ori.
