Mă numesc Vali Slavu și sunt profesor pentru învățământul primar, la o școală din Petroșani. Am două fete, Teodora și Emilia. Pentru ele și pentru elevii mei, am scris, de câțiva ani, poezii. Am citit revista „Orient românesc”, cu emoție, pentru că și fata mea cea mare e stabilită departe de țară, în Portugalia.
Plutind în aer, spre pământ,
Un fulg frumos, dar cam distrat,
Se legăna purtat de vânt,
Apropiindu-se de-un sat.
Câțiva copii se văd în zare,
Iar fulgul e nerăbdător,
La ei, în grabă, să coboare
Și să se prindă-n jocul lor.
Sunt drăgălași, dar se ferește
Să stea aproape de copii
Și de pe-o creangă îi privește,
De teamă că se va topi!
Un bunic şi un pisic
Doi amici nedespărţiţi
Stau în casă, necăjiţi:
Pe un scăunel, bunelul,
Lângă sobă, motănelul.
Timpul parcă stă pe loc,
Mai trosneşte-un lemn în foc,
Șterge-o lacrimă bunelul,
Toarce-ntruna motănelul.
Se aude poarta mare?
Nu e nimeni, li se pare…
Şi oftează-adânc bunelul,
Miorlăie şi motănelul.
Parcă se aude iară…
Este cineva pe-afară?
Sare, speriat, bunelul,
Lângă el şi motănelul.
Poate-or fi prin curte hoţii…
Da’ de unde, -s chiar nepoţii!
Râde sub mustăţi bunelul,
Dă din coadă motănelul.
Pisicuţa educată
Pisicuţa mea vărgată,
Ieri, era cam bosumflată,
C-am certat-o pentru că
„Bună ziua!” nu prea dă
Şi-ar mai fi ceva de spus:
E cu nasul cam pe sus!
Pisicuţele, de-o cheamă,
Nu prea sunt băgate-n seamă,
Când se întâlnesc pe stradă…
– Trebuie să dai dovadă
Că eşti bine educată,
Am certat-o eu, îndată,
Uite că m-ai supărat!
Păi, aşa te-am învăţat?
Fii atentă la purtare,
Eşti de-acum pisică mare,
Şi e tare ruşinos
Să nu te comporţi frumos!
Să mă credeţi pe cuvânt,
Puse capul în pământ
Şă răspunse ruşinată:
– Haide, nu fi supărată!
Ştiu să fiu respectuoasă,
Chiar să fiu prietenoasă.
Şi, precum m-ai învăţat,
De acum, neapărat,
Şi bineţe o să dau.
Te asigur. Mulţumiaaaaaau!
Şoricelul curajos
Vă salut! Sunt Voinicel,
Curajosul şoricel.
Sunt isteţ, am mintea trează,
Şoricimea mă stimează.
De nimic nu-mi este frică.
Uite, astăzi, o pisică
Şi-a găsit cu mine naşul,
Când am vrut să ronţăi caşul.
Am intrat tiptil în casă,
Caşul m-aştepta pe masă;
Când să mă înfrupt mai bine,
Văd pisica lângă mine.
Dar n-am stat aşa, buimac,
Ci i-am dat un bobârnac,
De mustăţi am tras-o tare,
Am călcat-o şi-n picioare.
Pân’ la urmă, dragii mei,
A fost vai de coada ei!
***
Am văzut ce s-a-ntâmplat,
Tot ce-a spus e-adevărat.
N-a minţit. La o adică,
A uitat doar să mai zică
Şoricelul cel ghiduş
Că pisica e de pluş.
