Ce înseamnă pentru tine Crăciunul?
Pentru mine, sărbătoarea Crăciunului a căpătat noi semnificații cu fiecare an de viață, semnificații ce au fost influențate de direcția propriei mele evoluții ca ființă umană.
In adolescență, Crăciunul avea sunetul reunirii familiei în treburi gospodărești și mirosuri de bucate tipice plămadite cu bucurie de familia mea, în bucătăria casei părintești. Bine- nțeles, n-au lipsit nici cadourile învelite cu grijă, pentru fiecare dintre noi…
După ce am părăsit Romania, la vârsta de 23 de ani, Crăciunul a continuat să existe, dar mirosurile, sunetele și culorile sale s-au schimbat, odată cu decizia mea de a-mi stabili rezidența în Spania, o țară cu o religie preponderent creștină, catolică. Mirosurilor de lumânări arse din biserica ortodoxă și de pe colacii de colindeți, le-au luat locul alte mirosuri… Deși delicioase, bucatele nu mai aveau același gust atât de binecunoscut, pană și albul zăpezii din copilărie se făcea nevăzut… dar au continuat să existe cadourile de Crăciun și tradițiile și obiceiurile au început să se transforme în altele noi. Sărbătoarea Crăciunului se extindea pe străzi, în magazine, la locul de muncă, ca și când lumea mea creștea din ce în ce mai mare… peste tot erau culori și luminițe vii ce veneau din decorațiile de pe alei, magazine sau din tarabele montate pe străzi și în piețe, special pentru această ocazie, iar oamenii păreau chiar mai fericiți și mai generoși în aceasta perioadă.
Am revenit in Romania peste câțiva ani și Crăciunul continua să existe cu cadouri învelite în hârtie colorată, dar ceva se schimbase mult și totuși… nu îmi dădeam seama exact ce anume.
Au urmat sărbători de Crăciun și-n Germania, a doua țară de rezidență… și am descoperit alte obiceiuri, alte tradiții, alte culori, sunete, gusturi și mirosuri specifice Crăciunului… dar însoțite de aceeași bucurie cu care copiii își primeau cadourile.
Azi, dincolo de sunetele, mirosurile, culorile, imaginile și accesoriile specifice acestei sărbători multinaționale, percepția și viziunea mea asupra Crăciunului își transformă complet semnificația și simbolistica nașterii Domnului nostru, Isus Cristos. Azi, înțeleg că ceea ce s-a schimbat nu e schimbat în exterior, ci mai degrabă înăuntrul meu. Crăciunul nu poate fi doar un mit, este conexiunea mea cu Creatorul și cu întreg Universul viu, material sau nematerial.
De aceasta dată, decid conștient să nu mai privesc Crăciunul ca un spectator, așa cum am făcut-o dea lungul anilor trecuți, ci mai degrabă savurez ceea se întâmplă în interiorul inimii mele. Povestea nașterii Lui Isus nu e nici pe departe doar o poveste biblică veche, ci o realitate vie foarte subtilă, care nu-ți permite s-o percepi decât atunci când intri în propriul tău suflet și te simți cu adevarat confortabil acolo, pierdut adânc, în propria ta ființă… Vă spun asta cu entuziasmul cu care un copil se confesează, pentru că nu am știut-o din totdeauna… e o taina ce mi-a fost revelată doar prin autocunoaștere; e o descoperire relativ nouă care mi-a marcat existența și sensul vieții, modul de a gândi, de a privi experiențele și de a vedea lumea într-un cu totul alt fel decât cum am fost învățată s-o fac, până nu demult.
M-am născut în România, în religia creștin ortodoxă și nu mi-am pus niciodată înainte problema de ce nu m-am născut cu o alta religie sau cum ar fi dacă aș decide să-mi schimb religia, pană acum aproximativ trei ani. Va mărturisesc dealtfel ca nu sunt o persoană religioasă așa cum mulți dintre dumneavoastră, cei care citiți acest articol, probabil s-ar aștepta să fiu… nici măcar nu am avut parte de o educație foarte vastă în ceea ce privește cunoașterea religiilor în general dar de un lucru am fost întotdeauna sigură, și anume că Legile Lui Dumnezeu nu pot fi ignorate sau contrazise deoarece conțin adevărul cel mai pur și aș spune chiar fără vreun fel de îndoială, că ele sunt universale și conțin toate cheile fericirii.
Momentul în care am început să trăiesc în acest adevăr a fost acela în care am început să îmi pun întrebări la modul cel mai serios și să meditez asupra răspunsurilor intuitive, răspunsuri cu care acum rezonez perfect:
– De ce m-am născut creștină ortodoxă?
– Ce semnificație ascunde acest fapt care mă integrează automat, cel puțin din punct de vedere cultural, în societatea românească, societate care împărtășește o religie predominant creștin ortodoxă?
– De ce m-am născut în România? Simt oare cu adevarat ca fac parte, incontestabil din această cultură creștinească sau e doar o etichetă care mi s-a atribuit pentru a mi se da un punct de reper despre ceea ce ar trebui sau cine ar trebui să fiu?
– De ce, dea lungul vieții m-am regăsit în anumite circumstanțe în care mi se propunea schimbarea religiei în care m-am născut și de ce nu m-am simțit niciodată atrasă de astfel de propuneri?
– Cine sunt eu și ce-am venit de fapt să fac aici, pe Pământ?
– Care este scopul nașterii mele în acest punct geografic care împărtășește aceasta credință creștinească în acest timp prezent în care mă aflu?
– Cine sunt ceilalți oameni pe care i-am cunoscut sau cu care m-am întâlnit în fiecare zi din viața mea? Ce-au venit ei sa facă pe Pământ și ce rol au ei în viața mea?
– De ce unii dintre ei au alta religie și cu toate astea am reușit să stabilesc cu ei o legătură profundă la nivel de suflet? De ce nu pot să văd diferența dintre noi dacă nu împărtășim aceeași religie? De ce nu sărbătorim Crăciunul sau alte sărbători în același mod și în același timp? De ce avem sărbători și valori diferite? De ce unii oameni se războiesc intre ei iar alții se iubesc dincolo de diferențele impuse de etichetele sociale? De ce…? etc.
Odată ce-am bătut la porțile marcate de aceste întrebări, porțile au început să se deschidă înaintea mea și răspunsurile n-au contenit să apară… și au început să se facă în mintea mea, exact acele conexiuni care-mi lipseau pentru a ști răspunsurile care îmi satisfac pe deplin curiozitatea și pofta de cunoaștere și autocunoaștere. Fiecare dintre aceste întrebări și răspunsuri au conectat cu câte o porunca a Lui Dumnezeu, reflectată în cultura religioasă în care m-am născut. Să nu vă imaginați însă că am devenit mai religioasă decât eram… dimpotrivă: m-am eliberat din ce în ce mai mult de imaginea pe care o construisem despre religie și m-am deschis mai mult către adevărata mea spiritualitate. M-am simțit dintr-odată mai conectată cu adevărul, cu natura și cu ființele care o alcătuiesc; am început să mă simt mai puțin păcătoasă (sau roabă a Lui Dumnezeu), si mă simt mai mult ca un copil predispus erorilor de gândire și acțiunilor greșite, conștientizând lipsa unei reale educații corespunzătoare în ceea ce privește istoria omenirii și teoria spiritualității, dar care, din fericire, a putut prelua valorile de bază, bunul simț și educația, din familia în care s-a născut. Religia a devenit pentru mine, pe cât de impersonală pe atât de inutilă ca și practică… însă învățăturile biblice au căpătat dintr-odată sensuri noi și foarte diferite de acelea pe care religia mi le-a putut revela pană acum prin promotorii și adepții ei.
Așadar, Crăciunul nu e doar o sărbătoare religioasă, dragii mei, așa cum am fost orientați să credem… cel putin pentru mine nu e doar o sărbătoare, ci o reală manifestare a renașterii Duhului Sfânt din mine și din fiecare ființă, în toată splendoarea ei.
Crăciunul e o sărbătoare a sufletului ghidată de Spiritul Sfânt, care ne invită să trăim periodic renașterea noastră ca ființe divine (copii ai Lui Dumnezeu, asemeni Lui Isus- învățător al oamenilor și exemplul de urmat) și ne asistă în evoluție pe tot parcursul vieții pământene dându-ne an de an, posibilitatea de a crește în conștiință și a ne cizela mintea umană.
Momentul Crăciunului invită mintea omeneasca la a face bilanțul gândurilor și intențiilor, la a ne curăța atât interior cât și exterior renăscând progresiv, la a medita asupra acelor lucruri imateriale pe care societatea încearcă să le compenseze încă din copilărie cu daruri învelite în hârtie colorată, daruri ce pe măsură ce ne maturizăm, nu ne mai satisfac nicicum sufletește…
Crăciunul e adevăr și iluzie în același timp… e realitate și magie concomitent… Crăciunul e propria noastră reflexie a evoluției spre desăvârșire și se mulează perfect pe ceea ce am devenit cu fiecare an care a trecut.
Aceasta sărbătoare poate avea diverse nume în alte religii ale Pământului dar cu siguranță există în toate religiile și păstrează aceeași semnificație și același simbolism, pentru aceia dintre noi care suntem pregătiți să acceptăm adevărul despre natura și geneza noastră, fără a ne limita la ceea ce am fost învățați și orientați să credem.
Mai mult decât atât, vă pot spune că eu, acum, nu simt Crăciunul ca pe o sărbătoare publică, ci mai degrabă ca pe o aniversare a propriei mele esențe, dincolo de orice interpretare omenească sau realiate iluzorie, în care aș putea fi tentată să mă pierd.
