Ia cu flori și fiori

În 1923, Floarea era o copilă de doar 5 anișori, avea un frățior mai mic, povestea bătrână fiind, că mama ei cosea mereu până târziu în noapte la o cămașă pe care vroia s-o poarte de Crăciun, îi plăcea mult Floarei să-și privească mama, să-i privească lucrul. Era Sfântă Mărie Mică, Hram pe Barasău la Corbu, unde era căsătorită Maria Citirigă de pe Rezu Mare ( Tulgheș ) , mama Floarei. După o ceartă conjugală, de la o mândră oacheșă din sat, soțul decide să-și scoată tânăra soție și pe cei doi prunci și să-i trimită înapoi la Tulgheș. În graba lucrurilor, micuța Floarea, văzând că mama împachetează iute, și-a luat o trăistuță în care a pus lucrul de mână al mamei, ia începută.

Timpul s-a scurs, viața s-a așezat spunându-și povestea ei, cu lacrimi, cu zâmbete, cu doruri, cu regrete și cu năzuințe. Floarea s-a făcut mare, Maria și-a crescut copiii și și-a refăcut viața, doar ia din traistuță a rămas neterminată. Floarea s-a îndrăgostit de Ilie Voaideș și feciorul a cerut-o de soție, părea că dragostea a învins necazul și viața se va scurge frumos mai departe. Înainte de nuntă, Războiul și-a arătat colții și tinerii îndrăgostiți au trebuit să plece în refugiere. În noaptea aceea aprigă, Floarea și-a îmbrățișat pentru ultima dată mama care, vrând să-i dea un dar special, un dar de nuntă și de aducere aminte, îi oferă fetei traistuța cu ia începută cu mulți ani în urmă și încă neterminată, neterminată ca și prima ei poveste de iubire : ” Este tot ceea ce ai luat din casa tatălui tău, eu am început-o, termin-o tu cum îți va place și să fii fericită!”

Au ajuns tinerii peste munți la Vatra Dornei, s-au stabilit în Bucovina de unde au revenit la ceva timp dupa al doilea Război Mondial. Floarea, a cusut ia mai departe, a cusut tricolorul interzis la acea vreme în Ardeal, l-a cusut în flori, a împrumutat modele și culori din Bucovina dar, a păstrat și specificul tulgheșean pus de mămuca ei cea dragă. Floarea Voaideș, a păstrat ia cu sfințenie, ca pe un dar de preț al mamei, mai înainte să moară, i-a dat-o nepoatei Cioancă Ungureanu Elena căreia i-a împărtășit și povestea acestei cămăși, o comoară a poporului român, o capodoperă cusută cu mărgele și mult drag.