Oul este unul dintre cele mai vechi simboluri ale omenirii, răspândit în foarte multe spaţii culturale. Simbol primordial al cosmosului „maica tuturor formelor”, cum îl numea Constantin Brâncuşi, oul apare ca simbol arhetipal al ȋnceputului tuturor lucrurilor, al originii, al regenerǎrii și permanenței vieții. Nașterea Lumii, pornind de la Oul Primodial, este o idee comunǎ ȋn mitologiile strǎvechi, precum cele ale grecilor, canaaneenilor, fenicienilor, chinezilor, japonezilor, populațiilor tribale din Asia de sud-est sau Siberia, celților, tracilor și multor altora. Oul a fost dintotdeauna în centrul mitologiilor şi credinţelor uitate de timp ale tuturor popoarelor lumii.
Reputatul istoric al religiilor Mircea Eliade a demonstrat magistral cǎ, ȋn esența tuturor acestor cosmogonii, oul joacǎ imaginea clișeu a Ȋntregului și a Totalitǎții care succed Haosului Primordial, ca un prim pricipiu de organizare. Oul reprezintǎ actul renașterii și ciclul repetitiv al Naturii. Oul primordial sau oului cosmic, din care s-a creat lumea, are o rǎspậndire pe toate continentele lumii. Dintr-un ou ce plutește ȋn apele oceanului primordial se naște ȋntregul univers: din partea superioarǎ apare cerul, din cea inferioarǎ se naște pǎmậntul, iar gǎlbenușul se transformǎ ȋn soare. Motive cosmogonice și cosmologice se aflǎ și pe ouǎle ȋncondeiate romậnești pe care figureazǎ luna, soarele, Calea Lactee, florile,etc.
Simbolismul general al oului îl leagă de geneza lumii. Oul conţine în esenţa sa toată diversitatea fiinţelor. În mitologia egipteană, din Nun, personificarea oceanului primordial, va răsări o movilă pe care se va deschide un ou. Din ou va ieşi un zeu care va organiza haosul şi va produce la rândul său ouă din care se va modela viaţa.
În ”Changya Upanishad”, oul se naşte din Non-Fiintă şi se despică, creând elementele. În Tibet, chiar dacă nu are un rol tocmai primordial, oul se află totuşi la originea mai multor strămoşi. În tradiţiile chineze, haosul avea forma unui ou, care s-a desfăcut după 18000 de ani. Teoria Huentian vede lumea ca pe un ou imens înălţat pe verticală. Temple incaşe au ca ornamente plăci de aur ovale, posibil reprezentări ale zeului suprem Huiracocha. Printre miturile cosmogonice se numără şi acela care povesteşte despre Soarele care a trimis pe pământ trei ouă din care se nasc nobilii, femeile şi poporul.
La triburile din Mali, oul cosmic este spiritul prim,care se produce în centrul vibraţiei sonore printr-o răsucire. Oul se concentrează şi treptat se separă de vibraţie, pluteşte în spaţiu şi în cele din urmă se sparge, eliberând 22 de elemente fundamentale. Şi pentru triburile din Congo este simbolul perfecţiunii, galbenul fiind asociat elementului feminin, iar albul celui masculin. Tot la ideea de germene ne poartă şi tradiţiile alchimice. Oul închide în sine elementele vitale, aşa cum vasul închide ingredientele operei care trebuie încălzită pentru a putea prepara elixirul sau a transforma în argint sau aur. De obicei cuptorul alchimiştilor era comparat cu oul cosmic.
Dincolo de creaţie, el apare şi ca simbol al unei înnoiri periodice. Cu forma sa rotund-ovală care inspiră, liniște și mister, oul a fost perceput și ca un simbol al vieţii, perfecţiunii, fecundităţii, prosperităţii şi mai ales ale renaşterii. Ouă colorate găsim ȋn foarte multe culturi, în cazul acesta funcţia principală este cea de renaştere, de ciclicitate.
În creştinism, ouăle simbolizează stânca care închidea mormântului lui Isus, dar şi învierea şi reînnoirea vieţii. Culoarea roşie semnifică sângele vărsat de Hristos pentru lumea reprezentată sub forma oului, şi mântuirea adusă omenirii odată cu acest eveniment. Însuşi oul este un simbol al Învierii, întrucât în el sălăşuieşte o nouă viaţă gata să iasă la iveală.
La vechii perşi, în apropierea sărbătorii Newroz, de Anul Nou persan, care cădea în ziua echinoxului de primăvara, preoţii zoroastrieni vopseau ouă pe care le ofereau credincioşilor. În Roma Antica, tinerii vopseau ouăle în roşu şi le trimiteau celor dragi, cu ocazia sărbătorii lui Ianus. Vechii slavi aveau şi ei obiceiul de a dărui ouă roşii la sărbătoarea primăverii.
În tradiţia populară românească, oul roşu de Paşte are puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind aducător de sănătate, frumuseţe, putere şi spor. Astfel, în dimineaţa din duminica Paştelui, se obişnuieşte, mai ales la ţară, ca fetele să se spele pe faţă cu „apă neîncepută”, în care pune un ou roşu pentru sănătate şi frumuseţe în tot anul. După consumarea ouălor, cojile roşii sunt puse în brazde, la arat, pentru ca pământul să dea rod bun. La sat, ouăle erau colorate cu vopsele vegetale, preparate după reţete străvechi, transmise din generaţie în generaţie.
Culorile folosite pentru a colora ouăle au o simbolistică aparte:
· Roşu: sânge, soare, foc, dragoste şi bucurie de viaţă
· Negru: statornicie, eternitate
· Galben: lumină, tinereţe, fericire, belşug, ospitalitate
· Verde: reînnoirea naturii, prospeţime, rodnicie, speranţă
· Albastru: cer, sănătate, vitalitate
· Violet: stăpânire de sine, răbdare, dreptate.
Simbolistica ornǎrii ouǎlor – Fiecare linie are o semnificatie deosebitǎ:
– linia dreaptǎ verticalǎ – viața
– linia dreapta orizontalǎ – moartea
– linia dubla dreaptǎ – eternitatea
– linia cu dreptunghiuri – gậndirea și cunoașterea
– linia ușor ondulatǎ – apa, purificarea
– spirala – timpul
– dubla spiralǎ – legǎtura dintre viața și moarte.
Matematicianul și poetul romận Ion Barbu a scris o poezie intitulatǎ Oul dogmatic. Scrisǎ ȋn „Ajunul Paștilor 1925”, poezia are un motto extras din „Vechiul Testament”, capitolul „Facerea”: „Și Duhul Sfậnt se purta deasupra apelor” și relevǎ o viziune originalǎ asupra semificației simbolice a oului. Poetul se adreseazǎ omului „uituc” și „nerod”, amintindu-i cǎ oul,pe care acesta ȋl roșește și mǎnậncǎ, are semnificații profunde, pe care omenirea le-a pierdut odatǎ cu dispariția miturilor.
Oul dogmatic
E dat acestui trist norod
Și oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!
Cum lumea veche, în cleștar,
Înoată, în subțire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă și cavou.
Din trei atlazuri e culcușul
În care doarme nins albusul
Atât de galeș, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.
Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Și masculin
Albușului în hialin :
Sărutul plin.
Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, și azi întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.
Să vezi la bolți pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou simbol ți-l aduc,
Om șters, uituc.
Nu oul roșu.
Om fără sat și om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paște :
Îl urcă în soare și cunoaște!
Și mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Și ou și lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar…
A morții frunte acolo-i toată.
În gălbenuș,
Să roadă spornicul albus,
Durata înscrie în noi o roată.
Întocma dogma.
Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Și nici la cloșcă să nu-l pui!
Îl lasă în pacea întâie-a lui,
Că vinovat e tot făcutul,
Și sfânt, doar nunta, începutul.
