Satul românesc

Satul romanesc„Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. / Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. / Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ undeva”. Aşa spunea Lucian Blaga, în “Sufletul satului”.

“Eu cred că mai întâi a fost satul şi după aceea au venit dealurile din jur, ca să păzească frumuseţea asta“.
(Octavian Goga)

Poate că, astăzi satul nu mai e cel pe care ni-l descriau pe vremuri Rebreanu sau Blaga, Coșbuc sau Creangă, Goga sau Duiliu Zamfirescu şi poate că nici locuitorii lui nu mai sunt ţăranii de odinioară, cei care îşi amestecau munca, sărbătorile, bucuriile și lacrimile cu lutul care plămădește veşnicia.

Lumea satului românesc a fost mereu o sursă de inspiraţie pentru scriitorii neamului nostru, care au redat în operele lor viaţa satului, acest fascinant univers care ne caracterizează pe noi ca popor milenar.Operele lor îşi adună seva din acelaşi izvor al folclorului, istoriei şi frumuseţilor mediului rural, precum şi al vieţilor sătenilor de diferite vârste, lumea satul fiind ȋn strânsă legătură cu natura.

Scriitorii noștri zugrăvesc lumea satului în toate ipostazele sale, de la evenimente cu semnificaţie istorică (răscoală, participarea la război) la aspecte şi trăiri de zi cu zi (joacă de copii, iubirea fericită sau nefericită, nuntă, ȋnmormântare, viaţa câmpenească).Simplitatea și frumuseţea sunt mereu prezente, indiferent de anotimp sau moment al zilei. Oamenii trăiau în sat aşa cum apucaseră din bătrâni: frumos şi liniştit, cea mai mare avere a lor era pământul și credinţa ȋn Dumnezeu. Şi oamenii munceau din greu, iar Dumnezeu îi binecuvânta cu de toate. Copiii, doinele,sătenii, câmpiile, pădurile, vântul, ploaia, zăpada, soarele,buciumul, fluierul, toate dau strălucire acestui univers pur românesc.

Şi e linişte pe dealuri / Ca-ntr-o mănăstire arsă
Dorm şi-arinii de pe maluri / Şi căldura valuri-valuri
Se revarsă.(Coșbuc „În miezul verii“)

Se spune că viaţa este trecătoare dar sufletul este veșnic, sufletul este nemuritor. Deci sufletul satului românesc nu a murit, el trăiește ȋncă prin generaţii, din suflet în suflet de om, găsindu-şi sălaş în inima şi mintea celor care îşi au rădăcinile în el.

„Suntem și vom fi totdeauna neam de ţărani. De aceea, destinul nostru ca neam, ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află ȋn sufletul ţăranului – creatorul și păstratorul culturii populare, centru generator, binecuvântat și rodnic”  (Lucian Blaga).

Satul românesc pe parcursul mai multor secole, ne apare ca un univers ȋn sine, același ȋn timp și spaţiu. Nici o lege din afara, atâta timp cât a fost considerat drept unicul rezervor spiritual al societăţii, nu i-a putut afecta destinul pentru că avea și are, obiceiuri, tradiţii, stil propriu de gândire  pentru orice aspect al existenţei. Satul a constituit baza etnogenezei neamului și a devenit de secole, o formă de organizare administrativă și de existenţa socioculturală. Artistul popular, poetul, omul de artă, a plasat satul ȋn centrul creaţiei sale, a evidenţiat ȋn el gradul de solidaritate etnică, socială, religioasă, estetică. Satul mai trăiește și astăzi, la modul prezent, cu toate necazurile și bucuriile sale. Satul ramâne ȋn prezent părăsit cu miile sale de probleme, dar nu moare.  Toţi suntem și vom rămâne atașaţi de el, de satul nostru românesc, acest paradis care ne primește mereu cu braţele deschise, locul copilăriei noastre, poarta noastră spre vise, cu fântâni cu apă limpede de izvor şi arbori seculari, ce se zăresc printre poteci, ca o mărturie a veşniciei sale.  Şi toate drumurile duc spre tine, spre regăsirea sufletului nostru românesc…

ORIENT ROMÂNESC, iunie, 2018