Diagnoză și tratare
Omul, cea mai complexă creaţie, stă la baza formării societăţii, a ideologiilor, a politicii, a dezvoltării tehnologice, economice și de orice fel. Omul a dezvoltat teorii și a demarat demersuri știinţifice, cercetări și experimente, din dorinţa de a se ȋnţelege pe sine și a putea interpreta ipostaza actualităţii ȋn care a ajuns. În cele din urmă, omul a devenit piesa de șah ȋn jocul puterilor, pe piaţa muncii sau ȋn viaţa religioasă.
Aflată mereu la limita dintre sacru și profan, fiinţa umană nutrește intim dorinţa de putere, exact cum ne explică Nietzche, tocmai pentru că ȋși realizează limitarea și neputinţa. La intersecţia contradicţiei dintre trup și suflet, statut social dezirabil și statut de facto, relaţii și apartenenţe se află starea de echilibru sau boala ȋn diferitele ei forme și manifestări.
Jacques Martel, scrie Marele dictionar al bolilor și afecţiunilor, unde explică faptul că fiecare problemă medicală pe care o avem este de natura psihosomatică și ca distinct de factorii externi de mediu, sufletul este cauzalitatea supremă a suferinţei. Astfel focusul se transferă de la exclusiv pe trup, la majoritar pe suflet. Uneori ȋnsă trauma este declanșată extern și tot ce ne rămâne de făcut este să luptăm pentru depășirea ei, abia după ce a avut loc procesul de diagnoză și acceptare, urmat de implementarea unui tratament.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, o nouă terapie apare printre erudiţii vremii, un “tratament moral” folosit ȋn demersul psihiatric, non-conformist și ușor intrigant – terapia prin artă. Totuși, această nouă formă de practică alternativă, non-clinică, ȋncepe ca și profesie recunoscută la mijlocul secolului al XX-lea, odată cu artistul britanic Adrian Hill, care tratându-se de tuberculoză ȋntr-un sanatoriu, descoperă beneficiile terapeutice ale desenului și picturii. Așadar, ȋn 1945 apare cartea Art Versus Ilness. În cartea sa acesta explică faptul că terapia prin artă eliberează energiile blocate ȋn corp și ajută bolnavul să construiască o platformă de apărare puternică ȋmpotriva evenimentelor mai puţin faste.
Terapia prin artă, ȋși are originea ȋn psihoterapie și este o metodă inedită de diagnosticare și tratament. Ea oferă o posibilitate de exprimare mult extinsă faţa de cea a cuvântului, prin culoare, formă si sunet. Aceasta metoda creativa se concentreaza pe analiza sinelui și pe forţa simbolică a expresivităţii psihicului comunicată prin actul artistic.
Abordările specifice ale terapiei prin artă sunt reconcilierea conflictelor emoţionale, conștiinţa și cunoașterea de sine, explorarea laturii cognitive personale și comportamentale. De asemenea procesul creativ este folosit pentru depășirea experienţelor traumatice și a stresului, a depresiei, anxietăţii, demenţei, autismului și anorexiei.
Cu ajutorul acestui tip de terapie se păstrează practice identitatea socială și se pune accent pe experienţa pozitivă trăită prin desfășurarea actului artistic. Pacientul reușește astfel nu numai să se exprime ȋntr-o manieră simbolică, ci să ȋși redescopere menirea și valoarea de sine , să se preţuiască și să ajungă să se cunoască ȋn cel mai profund mod.
Dacă acest nou curent, deja acaparase Marea Britanie și unele state europene, ȋn SUA, psihologul Margaret Naumburg, deschide prima școala Montessori ȋn 1914, care ȋn anul următor avea să se redenumească “Şcoala Walden”. Ea ȋși definește modul de lucru terapie orientativă , ȋndrumând copii spre a dezvolta idei și a ȋși practica interesele, luând ȋn considerare pattern-ul behavioral al fiecărui copil.
Pionier brevetat ȋn lumea psihoterapiei, Naumburg, lucrează ȋn intervalui 1941-1947 la Institutul Psihiatric de stat din New York. Ajutându-se și de modelul (psihoanalitic) structurii psihice a lui Freud, publică câteva studii ce relevează importanţa terapiei prin artă ȋn procesul de diagnosticare și tratare a pacienţilor.
Pentru a putea ȋnţelege cum funcţionează terapia prin artă, dar și terapia ȋn general, trebuie să luăm la cunoștinţă ceea ce Freud conceptualizează ca fiind structura aparatului psihic: Sinele- ca manifestare necoordonată ce are tendinţe instinctuale, Super Ego- care are rol critic și moralizator, conformându-se societăţii și normelor și Eul- care este intermediar ȋntre cele două instanţe ale psihicului mai sus enumerate, fiind organizat și realistic.
În cele din urmă putem spune că terapia prin artă vine ȋn ajutorul sufletului, al eului pentru a ȋl reechilibra ȋn urma unei experienţe sau șir de experienţe ce determină o stare clinică nefericită. Până la urmă tot ceea ce vom fi ȋnvăţat ȋn urma psihoterapiei este acceptarea sau evadarea din inchisoarea rutinei, a traumei și a bolii, schimbarea atitudială și redefinirea procesului de gândire după alţi parametri și principii.
Georgiana Nabbout, profesor psihoterapeut – Liban, 2019
