Stele căzătoare
În noaptea asta nu văd, iar, stele căzătoare,
Nu că n-ar fi, ci fiindcă eu ochii mi-i închid –
Nu vreau să-mi pun dorință pe-o astră care moare,
Atrasă de Pământul rătăcitor prin vid…
Eu n-o să mă apropii de tine, deși golul
Din jurul meu e greu de îndurat, căci știu
Că-i bine de departe să săvârșesc ocolul,
Chit că te văd neclar, dar să rămân tot viu…
Eu sunt doar meteorul pe o orbită largă,
Care refuză, totuși, magnetica-ți putere,
Ce, altfel, m-ar cuprinde, dar numai să mă șteargă
De pe imensul chip al vidului din ere…
Doinind în doi…
Doinind în doi, duet cathartic
Suntem, cu limpezi voci în noapte…
Îmbujorați în frigul arctic,
Ne pregătim, subtil, de șoapte…
Le-om auzi însă mai bine,
Îmbrățișați… Apoi tăcerea
Cu înțeles va curge-n line
Priviri blajine precum mierea…
Cântul e doar un început,
La fel și frigul dimprejur…
Râvnim, de fapt, acel sărut
Și-mbrățișarea – abajur
Al blândelor lumini din noi…
Doinim frumos, cu-atâta dor…
Sclipim în iarnă, suntem sloi,
Dar văd în zare un pridvor –
E casa, ce o regăsim…
Precum o pâine aburindă,
Ne-așteaptă… Cred că ne iubim,
Căci n-am doini în doi colindă…
Poeme de ANDREI PAUL CORESCU
