Dragii mei,astăzi m-am ȋntors ȋn mijlocul vostru să vă povestesc un episod de o cruzime ieşită din comun,sau din tiparele normalităţii,o palmă a istoriei nemiloase cu care acest Neam oropsit a trebuit să lupte.

Evenimentul despre care am ales să vă vorbesc este cu atât mai ȋnsemnat, cu cât anul acesta se ȋmplinesc 81 de ani (1apr.1941-1apr.2022) de când acesta a avut loc. Aş dori ȋnainte de toate să ȋncep cu evenimentele care au precedat acest masacru sau crimă de război, pentru că tot auzim destul de des ȋn spaţiul public ȋn ultimul timp ȋn care victima a rămas populaţia de etnie românŢ din Nord Bucovina, care ȋncerca să se reunească cu Patria Mama! Este vorba de masacrul comis de sovietici la Fântâna Albă. Aşadar filmul evenimentelor petrecute ȋncepe de fapt cu Ultimatumul Sovietic din 26/27 iunie 1940. Imediat după punerea ȋn act a ultimatumului şi ȋnceputul retragerii a administraţiei româneşti, a subunităţilor sau a Marilor Unitaţi ale Armatei RomĂne din provincia care doar cu 22 de ani ȋnainte votase unirea cu Ţara, ȋncep marile probleme ale populaţiei de etnie româna, tot mai izolată şi fără a avea sprijinul Ţării de care avea absolută nevoie. La sfârşitul lui iunie 1940 România se vede nevoită să cedeze Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa ȋi când zic Basarabia mă refer la toată Moldova lui Ştefan cel Mare din partea stângă a Prutului până la ‘’Marea cea Mare’’aşa cum o numea Domnul Moldovei, adică până la Cetatea Albă. Ȋn urma Dictatului de la Viena (30 august 1940) România va mai pierde şi Nord-Vestul Transilvaniei ȋn favoarea Ungariei, iar ȋn 13 septembrie 1940 ȋn urma Tratatului de la Craiova vom pierde Cadrilaterul, adică Sudul Dobrogei ȋn favoarea Bulgariei vecine. Acesta era cadrul general cu care se confrunta Roamnia ȋn acele vremuri tulburi, totul fiind decis ȋn afara ţării, printr-un joc geopolitic ȋntre cele două axe care vor domina Europa ȋn următorii 4/5 ani şi mă refer la axa fascist-nazistă şi axa soviet-comunistă, reprezentată de marele vecin de la răsărit. Prin acele pierderi teritoriale, România se vedea diminuată cu aproximativ 3 milioane de locuitori, ȋn afara pierderilor economice, culturale sau sociale, cât mai ales a dramelor populaţiilor din regiunile interesate, unde familii ȋntregi au fost separate, despărţite de un hotar impus. Ȋn Bucovina, căci depre ea vom discuta, retragerea administraţiei şi a armatei române, vine pe un val de consternare publică, nu doar ȋn provincie, dar şi la Bucureşti, fiind de notorietate fotografiile oraşului cu cetăţenii ȋngenuncheaţi la ora 12h00, ȋn faţa Palatului Regal, rămaşi ȋn rugăciune pentru fraţii de sub cizma ocupantului sovietic. Aşadar la 26 iunie 1940, la orele 22h00, ministrul de externe sovietic V.M.Molotov ȋnaintează faimoasa notă ultimativă, ambasadorului României la Moscova (şeful misiunii diplomatice!) domnul Gheorghe Davidescu, ȋn care se cerea imperios şi fără tăgadă ‘’ȋnapoierea cu orice preţ’’a Basarabiei, care ȋn concepţia lor trebuia să devină Republică Sovietică ȋncă din 1918 (luptele pentru curăţarea provinciei de bandele sovietice, vor dura până ȋn 1924!) şi ȋn acelaşi identic mod, ca şi plată de război sau despăgubiri, Nordul Bucovinei şi tinutul Herţei. Nota informativă, urma să fie pusă ȋn practică ȋncepând cu 28 iunie 1940 şi urma să fie supervizată de o Comisie mixtă româno-sovietică cu sediul la Odessa, din partea română urmând să facă parte Gen. Aurel Aldea. Chiar dacă condiţiile retragerii efective a armatei române au fost stabilite de comun acord cu partea sovietică, ȋncepând cu 30 iunie 1940, ȋncă din noaptea de 27/28 iunie 1940,fără a mai aştepta răspunsul părţii române, subunităţi şi Mari Unităţi sovietice ȋncep ocuparea efectivă a teritoriului românesc şi a marilor oraşe,Cernăuţi,Hotin,Chişinău,Cetatea Albă,Bolgrad,Ismail,Reni,Storojineţ. Ȋn toată această acţiune, sovieticii folosindu-se de trupe de cavalerie şi unităţi mobile mecanizate,ȋnaintând rapid şi profund ȋn teritoriu, tăind liniile de comunicaţii ȋntre unităţile şi subunităţile româneşti, flancându-le direct de cele mai multe ori, dezarmând şi batjocorind miliarii şi ofiţerii aflaţi ȋn retragere. Ordinul venit pe Armată a fost peremtoriu, de a nu se răspunde ȋn nici un fel provocărilor, pentru a se evita o eventuală escaladare a situaţiei. Prin Ordinul nr.6006 ,emis de Marele Stat Major la 28 iunie 1940,la 07h00 dimineaţa, se cerea către dispozitivul Grupului de Armate 1/2/3/4, retragerea ȋn ordine şi organizat ȋn urma cedării teritoriale a Basarabiei şi Nordul Bucovinei cu ţinutul Herţa. Armata Roâmana, se va comporta exemplar,ȋn acele momente grele, chiar dacă agresorul va da dovadă de un comportament abuziv şi umiliant faţă de trupele aflate ȋn retragere.Totuşi vor exista şi momente de tensiune ridicată care vor exalta fenomenul naţional şi naţionalist, când subunităţi româneşti vor recurge la forţa armelor, ȋn ciuda ordinului primit de Armată. Aici aş dori să evidenţiez vitejia şi dragostea de Ţară a Căpitanului Ioan Toba (zis Hatmanul!) care ȋn 6 iulie 1940, făcând parte din Grupul de Cavalerie 25 Cercetare, din Divizia 25 Infanterie, Regimentul 48 Infanterie. Compania de Cercetare, va neutraliza efectuând un atac ȋn galop, asupra unei subunităţi sovietice ȋmpinsă de ‘’efervescenţa’’momentului peste linia de demarcaţie şi care ocupase vremelnic Mănăstirea Putna, atât de dragă României, cât şi românismului ȋn ȋntregul său. Intenţia ruşilor era clară, să includă lăcaşul de cult ȋn RSS Ucraineană, profitând de degrigolada de la conducerea Staului Român. Nu facuseră conturile cu Compania de Cercetaşi ai Căpitanului Toba Hatmanu, care aflat ȋn dispozitiv ȋn satul vecin, a plecat ȋn galop fără să mai aştepte ordinul de la Bucureşti care ȋntârzia. Comanda a fost scurtă şi precisă ’’vom intra ȋn mormânt cu tot cu ei’’dar Mănăstirea va rămâne românească. Ȋntreg anul 1940, până ȋn primăvara anului 1941, sovieticii cu ajutorul terorii şi a NKVD-ului (viitorul KGB) vor ȋncerca dezrădăcinarea elementului românesc,mai ales ȋn administraţia locală,vor instaura sovietele locale şi vor strămuta populaţii ȋntregi,folosind deportarea ȋn gulaguri de muncă forţată ȋn Siberia sau Kazahstan. Pe fondul nemulţumirilor crescânde ȋn sânul maselor şi a fenomenului crescând de părăsire pe ascuns a teritoriului de către familii ȋntregi,care la adăpostul ȋntunericului nopţii riscând treceau graniţa, NKVD-ul local din oraşe importante ca Cernăuţi sau Storojineţ şi Siret sau Hliboca vor pune la cale o actiune diversivă de dezinformare a populatiei prin colportarea de zvonuri din partea unor agenti acoperiţi, care doreau scoaterea la lumină a conducătorilor locali de etnie româna,ȋmpreună cu cei care ȋi urmau şi eliminarea lor tocmai pentru a ȋngenunchea definitiv mişcarea antisovietică ȋn activitate. Astfel ȋn sânul comunităţii româneşti din 43 de localităti din Valea Ceremuşului, Valea Siretului, satele Cupca, Pătrăuţii de Sus sau de Jos,Carpciu,Iordăneşti,Rapcea sau Hliboca,se vor aduna pe o coloană de 2 kilometri având ȋn fruntea lor preoţii satelor cu veştmintele şi cărţile sacre, primarii şi oamenii de vază, bătrâni,femei,copii, peste 3000 de persoane. Ȋnarmaţi cu steaguri able şi tricolore,cântând cântece bisericeşti, cu dorinţa de a trece ȋn România,aşa cum fusese vehiculat de către agenţii NKVD la ȋntrunirile săteşti, ca pe 1 aprilie 1941 ȋn urma unei ȋnţelegeri cu guvernul României, graniţa urma să fie deschisă.Au fost aşteptaţi ȋn dreptul localităţii Varniţa la Fântâna Albă (cam 3 km.de graniţă) somaţi să se oprească şi să se ȋntoarcă. Dupa câteva somaţii a ȋnceput carnagiul, fiind flancaţi de grăniceri şi posturi de mitralietre care au ȋnceput să secere grupurile de români care se apropiau. Cei care vor ȋncerca să fugă spre pădurea din apropiere vor fi urmăriţi de grănicerii ruşi călare şi vor fi majoritatea spintecaţi cu săbiile, cei rămaşi ȋn viaţă executaţi cu un foc de pistol din apropiere. Se povesteşte că ȋn vacarmul iscat şi cadavrele care au ȋnceput să curgă pe Siret, pichetele de grăniceri români dincolo de graniţă, implorau cu lacrimi ȋn ochi superiorii, atacarea inamicului şi salvarea populaţiei inocente. Dovada supremă ca a fost un act premeditat cu sânge rece,o crimă de război niciodată pedepsită, sunt cele 5 gropi comune,săpate ȋnaintea ȋnceperii acţiunii, conform mărturiilor celor rămaşi ȋn viaţă,după masacru.Aceasta este povestea de astăzi, o ȋntâmplatre adevărată a unui Neam care a preferat moartea,decât un lanţ sau um jug străin. Iar voi acolo unde sunteţi, departe de casă,fiţi demini, pentru că aveţi de ce! Acest Neam românesc atunci când a fost nevoie şi a fost chemat ȋn cauză, a arătat lumii ȋntregi că demnitatea nu se cumpără şi nu se lasă călcat ȋn picioare. Ȋnchei dorindu-vă tuturor sănătate multă şi să nu uitaţi si iubiţi România, pentru că toţi suntem FII aceleiaşi PATRII! Cu drag ȋntotdeauna,

Mihai Moldovan.