Fiecăruia dinte noi ȋi este destinat un drum al căutărilor ȋn viaţă. Şi fiecare ȋncearcă să-și facă periplul cât mai fascinant și durabil.
ORTANSA BACALU NAHRA este precum poezia: fermecătoare, sensibilă, frumoasă, magică, un izvor de seninatate. Pentru ea poezia este o formă supremă a sentimentelor, cu urcușuri și coborâșuri,e comunicarea de zi cu zi, e simbolul ce-l rostim şi crează lumea. Poemul decupat din real, poartă însemnele cotidianului şi este marcă a firescului. Versul este notaţie, instantaneu, confesiune, reprezintă imediatul cuprins în idée, mereu ȋn căutare de esențe,Sinceritatea este apanajul universului său liric, o sinceritate uneori crudă, frustă, care face bine, vivifică şi înviorează. Ortansa se înveşmântă în straiul Cuvântului şi bate-n ferestrele Timpului,se caută, se pierde şi se regăseşte, de fiecare dată alta, de fiecare dată aceeaşi.
Despre poezie și un buchet de versuri oferite de ORTANSA BACALU NAHRA
O.R. – De ce scrii poezie și nu prozǎ ? Ce te apropie de poezie ?
O.B.N – Am scris şi câteva texte cu ceva timp în urmå, dar cum sunt o fire dezordonată, le-am pierdut. Şi poate din comoditate şi din lipsă de timp, mi se pare mai uşor să scriu poezie. Mi se pare doar, pentru că nu este mai uşor. De ce poezie ? Pentru că prin intermediul ei încerc să transmit, cât mai pe scurt, diferite sentimente și trăiri și chiar sǎ-mi reprim unele frustrǎri. Scriu pentru mine în primul rậnd, iar dacă am norocul să placǎ şi altora, înseamnă cǎ scriu şi pentru ceilalți. Îmi face bine la suflet. Sper că și celor care mă citesc.
O.R. – Cậnd ai inceput sǎ scrii ? Ai publicat vreodatǎ ?
O.B.N – Prima poezie am scris-o prin clasa a doua și se numea „Semaforul”. Bineînțeles că dacă aş găsi-o pe undeva şi aş reciti-o, mi-aş da nota 4. Am mai scris apoi prin liceu, dar mai serios m-am apucat să scriu de câțiva ani, ȋn spațiul online. Nu am publicat niciodată şi nici nu am de gând, cel puțin deocamdată. Nu consider cǎ sunt „publicabilă „. Mai am de „crescut”.
O.R. – Crezi cǎ este greu astǎzi sǎ publici poezie ?
O.B.N – Sincer, chiar nu ştiu cât este de greu să publici poezie. Dar ştiu că publicul cititor de poezie este destul de restrâns, din păcate.
O.R. – Care este poetul preferat sau poetul care te-a marcat ?
O.B.N – Îmi plac sensibilitatea şi candoarea Magdei Isanos. Versurile lui Nichita Stǎnescu pot spune că m-au marcat şi nu în ultimul rând, opera lui Mihai Eminescu.
O.R. – Spune-ne te rog cậteva cuvinte despre sursa de inspirație. Stilul cǎror poeți consacrați ți-au influențat versurile ?
O.B.N – Multe lucruri mǎ pot inspira: o floare, un mǎr, un val, soarele, marea, iubirea, tristețea, bucuria, dorul. Uneori imi place să scriu versuri albe in stilul lui Karin Boye, alteori sunt tristă şi melancolică ca Bacovia, dar iubesc şi veselia dintr-un pastel de V. Alecsandri. Nu aş îndrăzni totuşi să afirm că în poezia mea se văd clar influențele unor mari poeți, sunt înca un „copil ȋn creştere”. De aceea cred că nu mi-am definit stilul, plutesc in derivă.
O.R. – Vorbind despre autori consacrați, care este poetul preferat ? Dar poemul preferat ?
O.B.N – Tema predominantă în poeziile mele este „iubirea”. În plus, am o fixație pentru poezia cu forma fixă, deci îmi place mult George Țărnea. Unul din poemele preferate este „Măsura liniştii puține” din vol. „Exerciții de iubire” .
O.R. – Cậnd și cum scrii ? Ai anumite tabieturi ?
O.B.N – Scriu când am o idee mai „năstruşnică” sau când imi place o frază sau o asociere de cuvinte şi încep să brodez pe marginea lor. De obicei noaptea notez ideile pe telefon, iar dimineața dezvolt, corectez sau şterg tot şi o iau de la capăt. Nu am luat niciodată foarte în serios scrisul, e mai mult ca o joacă sau un exercițiu de relaxare si detaşare de realitate.
O.R. – Cật timp ȋți “rǎpește” o poezie? Ȋți reușește de prima datǎ ?
O.B.N – Câteodată câteva zile, alteori câteva minute , depinde de cât de repede îmi gasesc cuvintele. Uneori ȋmi place să o cizelez, alteori o las aşa, brută şi deci, da, îmi poate reuşi şi de prima dată.
O.R. – S-a ȋntậmplat ca la a doua citire sǎ schimbi total un poem?
O.B.N – Da, de nenumarate ori. Am în notepad o mulțime de cuvinte, idei, versuri neînchegate. Uneori reuşesc să scot o poezie din ele, alteori renunț şi scriu cu totul altceva.
O.R. – Te-ai gậndit vreodatǎ sǎ lași totul și sǎ fii doar scriitor ?
O.B.N – Dacă asta ar ȋnsemna să traiesc pe o insulă exotică, cu un laptop , o pisică si câteva lucruri strict necesare, alături de cațiva oameni dragi, da, m-ar tenta.
O.R. – Cum definești tu poezia ?
O.B.N – Poezia poate sa fiu bună ca pâinea caldă din care să te înfrupți cu poftă. Sau poate fi ca un puzzle, pe care te străduieşti să-l rezolvi. Partea frumoasă într-o poezie este că lucrurile nu sunt aproape niciodată ceea ce par a fi, dar pot fi ceea ce vrei tu să fie. Voltaire spunea cǎ „poezia este muzica sufletului”. Şi terapie, aş adăuga. De altfel, iubesc şi muzica la nebunie.
O.R. – Care este anotimpul care te descrie cel mai bine?
O.B.N – Primăvara. Când este câte puțin din toate. Puțin cald, puțin răcoare, puțin soare …copaci in floare .Aşa cum sunt şi eu, puțin din toate.
O.R. – Dacǎ primǎvara ar fi sǎ-ți facǎ un cadou, care ar fi?
O.B.N – Să fiu, fizic vorbind, mai aproape de familia mea din Romania. Nu cred că primǎvara ar putea face asta, dar…
O.R. – Dacǎ ai avea șansa sǎ cǎlǎtorești ȋn timp și spațiu unde ai vrea sǎ mergi ? De ce ?
O.B.N – Franța. Perioada interbelicǎ. Deşi a fost o perioadă zbuciumată , a fost și una de emancipare culturală. Este perioada ȋn care era “perfect legal” sǎ fii boem. Ȋn nebunia zilelor noastre, puțini ȋși mai permit sǎ fie aşa. Mă văd pedalând o bicicletǎ, cu o baghetă franțuzească şi câteva croissants ȋn coşul din fața ghidonului, în timp ce vântul ȋmi flutură pliurile unei fuste Chanel.
O.R. – Mulțumesc.
O.B.N – Şi eu vă mulțumesc pentru creditul acordat.
Ți-am furat
Ți-am furat sărutul în căuşul palmei,
Şi l-am prins cercel ȋn urechea stângă,
Ȋn felul acesta, nici ploile toamnei,
Nici crivățul iernii, n-or să mă ajungă.
Ți-am furat surâsul într-o scoică amară,
Și îl țin captiv pentru vremuri grele,
Pentru când voi vrea să miroasă-a vară,
Şi din tălpi mi-or creşte lanuri de lalele.
Ți- am furat toți paşii, ce duceau departe,
Ca să-i țin ostatici, poate pe vecie,
Şi-am să las ȋn scris, cu limbă de moarte,
Să nu mi-i ia nimeni, c-am plǎtit simbrie.
Şi-am să-ți fur tristețea, ce te împresoară,
Şi-am s-alung toți norii de pe cerul tău,
Am să-ți pun în suflet dor de primăvară,
Şi-undeva pe tâmple, un mic curcubeu…
Ortansa Bacalu Nahra
26.03.2018
Femeie
Noi suntem tot ce vezi pe lume
Frumos, și bun, și ȋnțelept,
Noi suntem stele fǎrǎ nume,
Noi ținem pruncii strậns la piept.
Noi suntem viața și culoare,
Noi suntem tot ce e mai bun
Fǎrậ de noi planeta moare,
fǎrǎ de noi, ei nu mai sunt.
Noi suntem pulbere de stele,
Noi suntem azi, suntem trecut,
Noi știm sǎ ștergem lacrimi grele
și știm s-o luǎm de la-nceput.
Noi suntem pǎsǎri cǎlǎtoare,
Noi suntem cuib de lut și fulg,
Noi oblojim atunci cậnd doare,
Noi suntem cârma, suntem jug.
Noi suntem laptele ce curge,
Ȋn sận de mamǎ pentru prunci,
Noi suntem ȋn artere sậnge,
Și vieții, noi ȋi suntem slugi.
Așa ne cậntǎ-n vers poeții,
Și suntem tot, ar spune ei,
Dar adevarul este altul,
Nu suntem TOT, suntem femei.
8.03.2018
Suflet de artist
-Uite, vezi afar’ cum plouă?
-Eu credeam că este rouă,
Spuse-un fluture lila.
Mai apoi, o rândunea,
Zgribulită și murată,
Evident cu chef de ceartă,
Ȋnfoindu-și penele,
Fluturându-și genele,
ȋncepu sa rândunească
(incorect spus „rațoiască”,
termenu-i doar pentru rață)
Ca o țață de la piață:
-Măi, insectă paralelă,
Tu nu vezi că port umbrelă?
Nu vezi stropii cum te-ndoaie?
Nu e rouă, este ploaie!
-Rậndunică, fată bună,
Spuse fluturele-n glumă,
Eu am suflet de artist,
Așa că te rog, insist,
Lasă-mă să cred, când plouă,
Că pe frunze e doar rouă…
25 febr. 2018
Fără de fluturi
Mi-au zburat fluturii ,nebunii,
Nemernicii și hapsânii,
Mi-au lǎsat inima goală,
Jur ca m-au bagat ȋn boală.
Au zburat ȋn roi albastru,
Mi-au lăsat un dor sihastru
Şi un junghi ȋn atriul stâng,
Chiar şi-o lacrimă s-o plâng.
Mi-au furat cuvinte-şoapte,
Ȋntr-o zi, pe neaşteptate,
Am rămas mută şi surdă
Dorul meu să nu m-audă.
Au plecat, m-au părăsit,
Fluturii nu i-am găsit,
Pe-nserat, pe neaşteptat’
Fluturii au divorțat.
Să vă fie zborul lin,
Să zburați pe cer senin,
M-ați adus ȋn pragul bolii,
Fir-ați voi, să fiți, de molii!
Mi-au zburat fluturii-n roi
Şi-am ramas străini şi goi…
Cine stie ce ne-asteapta
Fǎrǎ fluturi,viața-i stearpǎ…
Mi-a fost
Mi-a fost albastru ,
Mi-a fost soare,
Evident ,
mi-a fost și mare.
Mi-a fost bine,
Mi-a fost cald
Și de tine mi-a fost drag.
Mi-a fost val,
Mi-a fost nisip,
Mi-a fost tot,
Mi-a fost nimic,
Mi-a fost cậnt
Și iarbǎ verde
Pe pǎmậnt.
Mi-a fost a crede
Cǎ mi-ai fost,
Dar nu.
Te știam tot pe de rost,
Mǎ uitasei
numai tu.
Mi-a fost rậset
Și suspin,
Mi-a fost plậnset,
Mi-a fost chin,
Mi-a fost dor
Doar ȋntr-o doarǎ,
N-am sǎ mor,
mi-a fost prea varǎ.
Mi-a fost Tu…a cậta oarǎ?
De ce?
De ce marea e albastră,
De ce norii-s puşi pe fugă,
De ce plânge la fereastră
Vara mea,cu dor de ducă?
De ce iarba este verde,
Şi pământu-i pământiu,
De ce visul meu se pierde,
Dup-o gură de rachiu…
De ce ochii ți-s căprui,
Si ți-e sufletul plăpând,
De ce sunt a nimănui,
Și pământul e rotund?
De ce nu ți-e dor de mine,
Şi de ce nu mă săruți,
De ce simt că nu mi-e bine,
De ce doare, când mă uiți?
De ce oare? …dar n-asculți…
Mamaie
Mi -aduc aminte cum stǎteai
Pe podul vechi din fața porții ,
Icoanǎ ruptǎ dintr-un rai
Și pavǎzǎ ȋn calea sorții.
Te sprijineai ȋntr-un toiag
Bǎtrận și el,la fel ca tine,
Cǎtai ȋn zare cu mult drag
Și ȋntrebai pe orișicine:
Vǎzut-ai ghia, colo ȋn jos
Lilița micǎ…ori p-a mare?
Eu le aștept ,dar ce folos?
Nici azi nu vin, așa ȋmi pare.
Și le-așteptai și-a doua zi
Pe podul ros, sub corcoduș,
Ȋn ochi aveai luceferi vii,
Pe buze un zậmbet jucǎuș.
Știai tu sigur c-or sǎ vinǎ,
Visasei liliac azi noapte,
Și dupǎ cum spunea-o vecinǎ,
Oaspeți la drum or sǎ se arate..
Ai primenit și-ai mǎturat
Ograda toatǎ, de cu zori,
Ai pus cearșafuri noi pe pat,
Pe masǎ un ghiveci cu flori
Podețu-i gol acum mamaie
Și corcodușul s-a uscat,
Miroase a iarnǎ ȋn odaie,
Iar tu mamaie ai plecat.