Romậnia este primul stat din Europa și al patrulea din lume care a ratificat Convenția Internaționalǎ pentru protecția și promovarea diversitǎții expresiilor culturale, adoptata de UNESCO, ȋn octombrie 2005 (informeazǎ site-ul UNESCO).
Respect pentru Diversitate
În fiecare an la data de 21 mai este marcată Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare, stabilită la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), care joacă un rol important pe plan mondial în promovarea diversităţii culturale. Diversitatea culturală oferă idei şi perspective noi care ne îmbogăţesc vieţile în nenumărate moduri, permiţându-ne tuturor să creştem şi să ne dezvoltăm împreună , arată Directorul General al UNESCO, Irina Bokova, în mesajul său din 2017 conform site-ului UNESCO. Astăzi este o oportunitate pentru noi toţi să sărbătorim beneficiile extraordinare ale diversităţii culturale, inclusiv bogatul patrimoniu al omenirii, şi să ne reafirmăm angajamentul de a construi o lume bazată pe valorile dialogului intercultural.
Diversitatea culturală: o valoare a comunităţii internaţionale
Definirea conceptului de „diversitate culturală” nu constituie o misiune uşoară, în special dacă avem în vedere una dintre componente sale şi anume cultura, care, are un caracter extrem de dinamic. Astfel, cultura poate fi privită atât în sens restrâns (concepţia tradiţională) care vizează doar arta şi literatura, cât şi în sens larg (concepţia antropologică),care include, pe lângă artă, literatură şi tradiţii, modurile de viaţă, modurile de a trăi împreună, sistemele de valori etc.
Să ne oprim la noţiunea de cultură în sens antropologic, cu atât mai mult cu cât numai o astfel de abordare ar fi de utilitate maximă atunci când s-ar pune problema protejării diversităţii culturale. În sens antropologic, cultura se înfăţişează, în întregime, ca „un concept subiectiv, capabil să primească înţelesuri diferite în funcţie de popoarele şi contextele diferite”, ea putând fi utilă în protejarea drepturilor culturale pe care le deţin membrii minorităţilor. Nu este negatǎ utilitatea şi importanţa concepţiei tradiţionale. Aceasta, la rândul ei, este foarte potrivită atunci când vine vorba despre membrii minorităţilor, constituind un instrument util pentru „desenarea” dorinţei acestor membrii de a-şi păstra diferenţele culturale.
O definiţie a culturii potrivit concepţiei tradiţionale este cea a lui Lyndel Prott: „cultura reprezintă cele mai înalte realizări ale oamenilor: lucrările muzicale, filosoice, literare, artistice şi arhitecturale, tehnici şi ritualuri care au inspirat umanitatea şi care pot fi percepute de comunităţi ca cele mai înalte realizări ale lor totalitatea cunoştinţelor şi practicilor, intelectuale şi materiale, ale fiecăruia dintre grupurile particulare ale unei anumite societăţi şi într-o anumită măsură, a societăţii ca întreg. De la mâncare la îmbrăcăminte, tehnici casnice la tehnici industriale, de la formule de politeţe la mass-media, de la ritmul de lucru la reguli de familie, toate practicile umane, toate materialele inventate sau manufacturate au legătură şi constituie, în toate relaţiile lor şi în totalitate, cultura”.(L. Prott, “Cultural Rights as People’s Rights in International Law”) Principiile fundamentale care stau la baza recunoașterii diversitǎții culturale ca valoare a comunităţii internaţionale sunt :
– considerarea diversităţii culturale ca şi patrimoniu comun al umanităţii
– trecerea de la diversitatea culturală, la pluralismul cultural.
Teoria culturii este considerată a fii extrem de complexă, fiind construită pe modelele culturale care pornesc de la o anumită percepție, semnificație, misiune atribuită culturii. Cultura trebuie privită ca fiind un produs al activitătii omului, al individului uman care privește critic atât natura cât si societatea. Ea este privitǎ prin douǎ perspective :
– Perspectiva antropologică care abordează conceptul de cultură din perspectiva unei lumi umane, nevoia reproducerii sociale pe care indivizii umani doresc sǎ o asigure.
– A doua perspectivǎ, cultura nu se ocupă decât de probleme spirituale sofisticate fiind nevoie de o inițiere specială în scopul înțelegerii acestor aspecte.
Cultura, în general, are ca scop crearea unui efect asupra realității înconjurătoare. Ea este cea care descrie demersul acțiunii umane, se adapteazǎ, se corecteazǎ, se reconstruiește în funcție de acest demers. Cultura trebuie înțeleasă ca o entitate vie, o trăsătură fundamentală care face societatea în care trăiesc oamenii, să fie constient umană. Relația dintre tradiție și inovație este prezentă în cele mai vechi forme culturale.
Suntem datori a înțelege sensurile actuale ale culturii, apropierea de alte culture și nu ȋn ultimul rậnd conștientizarea propriilor valori culturale.
Aș vrea sǎ subliniez aici importanța cunoașterii și aprecierii culturii naționale și sǎ ne definim bine locul culturii noastre naționale în cadrul culturilor lumii.
Sǎ definim cultura ca pe un atribut universal al umanității, având în același timp rădăcinii naționale. Ca sa cunoști pe altul trebuie sǎ te cunoști pe tine.
Cum se poate promova dialogul ȋntre culturi și civilizaţii ?
Pentru ca acest dialog să reușească trebuie găsite soluţii adecvate care să ducă la o situaţie generatoare de justiţie, stabilitate, pace și securitate. În loc să ne ignorăm ar trebui să ne ȋnţelegem unul altuia cultura, civilizaţia de unde venim. Cunoașterea și recunoașterea mutuală permite promovarea ȋncrederii care poate ajunge la o veritabilă cooperare și dezvoltare a solidarităţii. Ori pentru a stabili acest dialog trebuie să ȋncepem prin a ne cunoaște unul cu altul, să valorizăm ce avem ȋn comun și trebuie să credem ȋn puterea și virtuţile solidarităţii.
Dar cum? Întrebarea mi se pare justă, legitimă.
Trebuie mai ȋntâi să ne cunoaștem pe noi, să ne recunoaștem și să ne facem cunoscuţi. Aceasta presupune o ȋntoarcere la surse, dar o ȋntoarcere liberatoare. Trebuie să spargem cochilia tradiţiilor, să neutralizăm tabuurile și să ȋndrăznim să punem sub semnul criticii tot ceea ce ne face sa fim departe unul de altul, să reţinem ceea ce facilitează deschiderea noastră fără reţinere.Să-l cunoaștem pe altul cu simpatie, să-i cunoaștem istoria, religia, credinţele, obiceiurile, tot ce face singularitatea sa și să ȋncercăm interferenţe fecunde și ȋntâlniri care să ne ȋmbogăţească. Putem de asemenea să ne ȋntrebăm de ce este necesar acest dialog? Aș spune că acest dialog cu altul s-a facut astăzi mai mult ca niciodată, necesar pentru că notiunea de EU se găsește ȋn profunzimea celuilalt. Aceasta este o atitudine unde recunoștinţa, modestia și generozitatea se conjugă pentru a induce un respect mutual și solidaritate . Martin Buber avea dreptate când spunea că omul este prin excelenţă un homo dialogus, că suntem incapabili de a ne realiza fără comunicare, cu cel de lângă mine, cu umanitatea, cu creaţia și cu Creatorul. Totul este comunicare. Acest dialog este bazat pe reciprocitate și responsabilitate. Iar responsabilitatea există doar acolo unde este răspunsul real al vocii umane. În opera sa celebra”Eu si Tu”, Buber subliniază atitudinea duală cu privire la lume: relaţia EU-TU, EU și ACESTA. Nici EU, nici TU nu trăiesc separate. În centrul acestui dialog se află ȋntâlnirea dintre doi SUVERANI: EU și TU, dar niciunul dintre ei nu ȋncearca a impresiona pe altul, din contra amândoi pregătiţi pentru o relaţie autentică ȋntre două fiinţe umane care trăiesc din plin ȋn sfera interumană. Nu o ȋntâlnire trăită ca o comunicare banală ci ca o realitate existenţială.
Vrem sau nu vrem să recunoaștem, toată istoria noastră este fondată pe această relaţie EU-TU, EU și altul. Şi avem multe exemple ale culturilor și curentelor filozofice . De exemplu, este cert că islamul și arabii datorează măreţia și gloria lor unui potenţial endogen, dar ȋn același timp și aportului venit din partea altora: Greci, Persani, Indieni, Chinezi, Africani, Berberi, Creștini, Evrei. Putem să ȋnţelegem miracolul grec fără aportul Orientului și fără contribuţiile Egiptului? Putem ȋnţelege bogăţiile culturale și materiale ale Europei și Occidentului fără expansiunea ȋn Africa, Asia sau ȋn America precolumbiană? Datoria Occidentului faţă de emisfera sudică este enormă. Aristotel a putut intra ȋn Europa datorită filozofilor arabi, via Andaluzia. Cruciadele au favorizat și ele osmoza ȋntre ORIENT și OCCIDENT. Ce să spunem de Sicilia, ȋn timpul regilor normanzi, și cel mai mult sub regimul regelui Frédéric II Hohenstaufen?
După ani de zbucium, ȋn care vrând nevrând ne-am contopit unii cu alţii, a venit timpul când toată istoria noastră sa fie pusă ȋn slujba libertăţii, democraţiei, justiţiei și solidarităţii ȋntre popoare. Toate instituţiile educative, școli, universităţi, institute culturale, ministere, ar trebui să promoveze dialogul ȋntre civilizaţii și religii, să muncească pentru stabilirea legăturilor de prietenie, de cooperare și stimă reciprocă ȋntre popoare, indiferent de rasă, cultură și confesiuni. Este o filozofie de deschidere, de adevărată solidaritate ȋntre oameni și o recunoaștere a identităţii și specificului fiecăruia, fără excludere, de a recunoaște și al respecta pe celălalt. Fiecare proiect de educare și formare a tinerei generaţii de astăzi trebuie să ţină cont de dimensiunea pluriculturală a societăţii noastre, ȋn vederea unui schimb de idei sincer, lucid și adevărat. Pentru a atinge aceste nobile obiective, care sunt ȋn strânsă legătură cu difuzarea lor și a cunoștinţelor referitoare la ele, este necesară o profundă cunoaștere a popoarelor, a civilizaţiilor și religiilor lor, pe baza unor studii care acoperă diferite domenii de cunoaștere, fie legare de om, de viaţă sau natură. Pentru a convinge și a obţine ȋncrederea interlocutorului, trebuie să ne cunoaștem propria istorie și propria cultură, departe de tot “ a priori” și tendinţe selective. Această temeinică cunoștinţă de sine (om, mediu, istorie, cultură) poate oferi o politică responsabilă de gestionarea prezentului și de percepţia viitorului , o bază de reflecţie și o sursă de inspiraţie. Plecând de la aceste principii, trebuie favorizat contactul, difuzarea cunoștinţelor, dezbaterea ȋn toată libertatea ei, departe de orice tabuuri, animate de ȋncredere și respect. Pentru o astfel de acţiune trebuie organizate conferinţe, ȋntâlniri cu personalităţi internaţionale, oameni proveniţi din culturi, medii și religii diferite, conferinţe care să aibă drept subiect de dezbatere, trecutul, prezentul și viitorul nostru, al TUTUROR, o bună cunoștinţă de sine și a celuilalt. Trecutul face apel la conștiinţa noastră pentru o mai bună organizare a prezentului și crearea viitorul nostru . Pentru a fi fiabil și viabil, fiecare proiect, indiferent de subiectul abordat, necesită trei suporturi: Cunoștinţa, Amintirea și Speranţa, cu alte cuvinte credinţa ȋn Om și cultul umanului. Să fim capabili să ne prezentăm noi ȋnșine ȋn faţa noastră și a altora, să ne facem cunoscute cunoștinţele, cultura și ambiţiile noastre, pentru construcţia unei societăţi echilibrate, fondată pe respectul valorilor universale, ale umanitaţii, ȋn armonie și ȋnţelegere cu cei din jurul nostru. Dialogul dintre culturi nu este “panaceul universal”, nici răspunsul la toate ȋntrebările noastre, dar valorile noastre pot fi punctul de plecare al unui lung proces de interacţiune pentru aplicarea și respectarea concretă a drepturilor omului și a tuturor valorilor umane.
Trebuie să devenim conștienți de modernitatea societǎții noastre,de faptul cǎ trebuie sǎ o perfecționǎm și in același timp trebuie sǎ stimulǎm protejarea, cunoașterea și aprecierea pentru propria cultură, pentru rădăcini și pentru identitate,sǎ încurajǎm deschiderea și interesul pentru celelalte culturi. Astfel se realizeazǎ o îmbogățire a dialogului intercultural.
Conceptul de diversitate culturală se bazează pe schimburi schimburi: schimb de oameni; schimb de idei, schimb de bunuri și servicii culturale. Pentru a folosi vocabularul artei contemporane, „diversitatea culturală nu este o natură moartă, ci este un happening”.Simbolul cultural ocupă un loc major în viața unei comunităti, fiind capabil să definească și să contureze complexitatea unei societăti. Simbolul cultural constituie o însumare a unor experiențe prin care colectivitatea se exprimă, asigură continuitatea experienței vieții în comun. Simbolurile culturale pot fi materiale ori spirituale, regionale ori general umane. Cucuteni, IA romậnescǎ, Cǎlușarii, Mihai Eminescu, Brậncuși, Enescu, Mǎrțișorul, Porțile din Maramureș … sunt simboluri vii ale culturii romậnești, simboluri culturale identitare ale României, pline de sacru şi de istorie, cultură, civilizaţie şi spiritualitate. Şi, astfel trebuie să şi rămână. Conservarea identitǎții culturale și deschiderea interculturalǎ sunt o exigenţă a educaţiei contemporane. Multiculturalismul fiind o bogăţie potenţială, cu condiţia să nu diminueze sau să anuleze identitatea fiecărei culturi şi sǎ se poatǎ converti într-un veritabil interculturalism.
Anca Cheaito, 18 mai, 2018
