Cafeaua – magia noastră cotidiană

Nimic nu se compară cu plăcerea de a bea o cafea fierbinte și aromată. Dacă aveti puțin timp și o cafea bună în față, o să vă spunem acum câteva dintre poveștile cafelei. Magia cafelei ȋncepe cu istoria sa. Există mai multe legende, una dintre ele spune că un păstor de capre din Yemen a observat cum animalele sale deveneau foarte vioaie după ce rodeau nişte frunze din planta cu bobiţe mici, pe care nimeni până atunci nu o băga în seamă. Curios, a consumat şi el boabe din acelea şi aşa a descoperit că-i dau energie. Acest păstor ar fi dus boabele unui călugăr, care nu a văzut cu ochi buni consumarea lor de către om şi le-a aruncat în foc. Însă, imediat, din foc a început să iasă un fum plăcut mirositor care a atras şi alţi călugări, aşa că boabele în foc au fost culese şi aruncate într-o cană cu apă fierbinte şi astfel ar fi apărut băutura miraculoasă.  În anul 1000, medicul persan Avicenna folosea o rețetă incipientă a băuturii din ziua de azi, boabe fierte, pe post de medicament. Alte popoare obțineau un fel de vin prin fermentarea în apă a boabelor de cafea.

Apariţia cafelei se pare că s-ar fi produs undeva în Etiopia, zonă cunoscută sub numele de „Kaffa“, iar de acolo s-a răspândit în Yemen, Arabia şi Egipt. Se spune că armenii au cei care au adus cafeaua și rețeta numită azi „cafea turcească” la Constantinopol în secolul al XVI-lea. În 1475 au deschis primul magazin de cafea la Constantinopol, Prima cafenea din lume a fost deschisă la Damasc, Siria, de un armean in anul1530.

Când Papa Clement al VIII-lea (1536-1605) a declarat cafeaua băutură permisă creştinilor au început să se deschidă cafenele în marile oraşe din Europa: la Veneţia, în 1645, la Paris, în 1672. În anul 1700, la Londra funcţionau deja în jur de 2.000 de cafenele.

În România, însă, licoarea a ajuns mai târziu, responsabil de acest lucru fiind unul dintre cele mai cunoscuți sultani ai Imperiului Otoman, Suleyman Magnificul. Prima dată, cafeaua primită de la Suleyman a ajuns în Moldova.

 

Logofătul Ioan Tăutu, contemporan cu Suleyman, însărcinat cu misiuni diplomatice în Turcia pe vremea lui Ștefan cel Mare, a fost primul băutor de cafea de pe teritoriile românești. În izvoarele istorice se spune că atunci când i s-a oferit o cafea, în timpul unei vizite oficiale, acesta nu a știut cum să o bea și s-ar fi opărit, băutura fiind foarte fierbinte.

Cert este însă că în scurt timp de la mesele domnitorilor români începe să fie nelipsită cafeaua, o masă rafinată din acele vremuri nefiind considerată una completă dacă nu se ofereau onoraților oaspeți ciubuce și cafele.

Cafeaua a inventat cafenelele, iar acestea din urma au inventat, la randul lor, multe alte lucruri: liberalism si convivialitate, cotidianul citadin implicat in presa, posta, cafeaua de dimineata, tertulias spaniole, dezbaterile literare furtunoase din cafenelele vieneze si pariziene ale secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. >> (extras din Michel Braudeau, Cafea. Cafenele, Ed. Art, Colectia „Dulapul indragostit“, Bucuresti, 2009)

Denumirea de cafenea (cahvenea) vine din cuvantul turcesc kahvehane, kave-hané, ceea ce ȋnseamnă local public ȋn care se poate bea cafea, după moda turcească, unde oamenii puteau să joace table sau ghiordum (un joc de cărţi), ȋn schimbul unui preţ relativ mic. Îndeletnicirea de-a ţine cafenea a fost ȋmprumutată și de români, cu toate că ȋn decursul timpului, ȋn marea lor majoritate au fost ţinute de străini: turci, greci, evrei, armeni…

Slujbașul domnesc care avea ȋn grija lui cafeaua, zahărul și ȋntreg inventarul necesar (ibrice, filigene, zarfuri…), precum și obligaţia de-a servi cafeaua, era numit cafegi-bașa sau vel-cafegiu și avea un loc precis ȋn alaiul ce primea sau ȋnsoţea pe domnitor ȋn anumite ocazii.

Prima cafenea cunoscută ȋn București, apare documentar ȋn 1667, ȋn vremea domnitorului Radu Leon (1664-1669). Ea era proprietatea unui oarecare Kara Hamie, fost oștean (ienicer) ȋn garda palatului ȋmpărătesc din Constantinopol și se afla ȋn centrul orașului, ȋn apropiere de Hanul Şerban Vodă de mai târziu, ȋn locul căruia s-a construit, ȋn 1881-1883, palatul Băncii Naţionale.

In 1781 Alexandru Ipsilant, permitea  lui Ştefan Altintop (baș-alai ceus) să construiască o prăvălie cafenea, pe un loc care se afla la poarta de sus a Curţii domnești, pentru a-și câștiga existenţa lui și a familiei. Apoi, ȋn1791 acordă slujbașului sau (cafegiul domnesc) privilegiul de “a ţine ȋn București trei cahvenele cu tahmisul (ȋnsemna locul unde se prăjea și se râșnea cafeaua) lor, scutite de toate darile pe care le plăteau celelalte prăvălii”.

Una dintre cele mai importante cafenele din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost cafeneaua Fialkowski, care se găsea ȋn dreapta fostului Teatru Naţional, pe strada Câmpineanu, colţ cu Calea Victoriei. Se știe că polonezul romanizat Fialkowski fusese adus la noi de către cofetarul Comorelli, care-și avea prăvălia ȋn Pasajul Roman, ȋn timpul războiului Crimeii, luând ȋn arendă, ȋn 1854, grădina Waremberg .

Mai târziu a ȋnchiriat ȋn casa Török de pe strada Câmpineanu ȋntreg parterul și subsolul unde a deschis unul dintre cele mai renumite localuri de cofetărie și cafenea din București. În cafeneaua lui Fialkowski se ȋntâlneau cele mai reprezentative figuri ale orașului: actori, diplomaţi, profesori, artiști, scriitori, juriști, poeţi…, astfel că putem fi de acord cu Constantin Bacalbașa care spunea că Fialkovski nu mai era o cafenea ci ajunsese o adevărată instituţie. Cafeneaua devine locul locul în care se poate citi ziarul, se poate vorbi cu prietenii, se pot pune la cale planuri importante, se pot lansa zvonuri, se pot lega sau rupe prietenii. Intr-o vreme ȋn care timpul a devenit din ce ȋn ce mai preţios, iar orice clipă trebuie preţuită, cafeneaua, la fel ca ceainăria, s-a transformat  ȋn loc de lectură, loc ȋn care poţi scăpa de haosul ce domină orașul și te poţi retrage ȋn lumea ta, ȋn lumea cărţilor sau cea a prietenilor.

Obişnuiau să vină aici A.D. Xenopol, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Nicolae Filimon, Alexandru Macedonski sau actorii Matei Millo şi Grigore Ventura. Majoritatea meselor de marmură erau stropite de cafea şi cerneală, iar pe multe se găseau însemnări sau versuri. Cafeneaua Fial­kowski îşi încheie viaţa odată cu cea a patronului, în 1898.

Înainte și după primul razboi mondial, au apărut cafenelele Capșa, Terasa Otetelișanu, Riegler,Kubler, High Life, Brasserie de la Paix (toate pe Calea Victoriei) și Café de Paris pe strada  Mihail Vodă, deschisă de francezul Aimé Molard, care ȋnainte condusese mulţi ani câteva restaurante mari din București.

În cafeneaua deschisă de Molard, conform unei frumoase invitaţii semnate de pictorul Samuel Mützner, se putea lua masa, se organizau supeuri după spectacolele de teatru, se programau serate dansante, unde se puteau asculta cele mai frumoase melodii din lume, interpretate de orchestra condusă de  artististul Grigoraș Dinicu (tatăl maestrului Sile Dinicu). Terasa Otetelișanu era situată pe Calea Victoriei, ȋn stânga fostului Teatru Naţional.

Înainte de 1900, casele Otetelișanu au fost ȋnchiriate de Mihai Stere care a deschis ȋn ele localul de cafenea și berărie numit Terasa, dar cunoscut de bucureșteni sub numele de Terasa Otetelișanu. Vechea gradină din spatele caselor a fost ȋnchiriată de tenorul Constantin Grigoriu, care a deschis ȋn ea teatru de operetă, functionabil pe timp de vară, care s-a bucurat de un mare succes. Terasa Oteteleşanu, de pe Calea Victoriei, era cafeneaua preferată a poeţilor, pictorilor, sculptorilor, actorilor şi ziariştilor. Cei care făceau ambianţa localului erau Ion Minu­lescu, Liviu Rebreanu, Emil Gârleanu, Ioan Slavici, Octavian Goga sau Şt.O. Iosif. În grupul artiştilor plastici se găseau Camil Ressu, Niculae Dărăscu, Iosif  Iser şi sculptorii Dimitrie Paciurea şi Franz Storck.

Cafeneaua Capşa rămâne însă, de departe, cea mai faimoasă. Înfiinţată de Grigore Capşa în 1891, ea devine spaţiul cultural şi politic al societăţii bucureştene. În prima perioadă, până la Primul Război Mondial, aici obişnuiau să vină Alexandru Ghica, Radu Văcărescu, Mişu Văcă­rescu (Claymoor), iar dintre scriitorii şi gazetarii politici: George Lahovary, Nae T. Orăşanu, Cincinat Pavelescu etc. Cafeneaua se deschidea în fiecare dimineaţă la ora 7. Consumaţia de bază era “şvarţul” (cafeaua neagră), dar şi cafeaua turcească sau cafeaua cu lapte, denumită “capuţiner”.

La ora 8 îşi făcea apariţia poetul şi matematicianul Ion Barbu, care se aşeza în centru, cafeneaua fiind pentru el un fel de cabinet de lucru. Aici îşi concepea cursurile pe care le ţinea la Facultatea de matematică a Universităţii Bucu­reşti, făcea traduceri din Shakespeare şi îşi compunea poeziile bând cafea filtru concentrată. La ora 9:30 sosea şi Camil Petrescu, care îşi bea cafeaua cu lapte. La masa de sub ventilator îşi bea şvarţul scriitorul Corneliu Moldovan, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români, la aceeaşi masă aflându-se Ionel Teodoreanu, alături de fratele său Pastorel, cel care scria, la cererea tuturor, epigrame.Toate evenimentele se dezbat la Capşa, iar lumea este încredinţată că lucrurile se vor desfăşura cum s-a hotărât aici. Când, în august-septembrie 1936, apare zvonul închiderii cafenelei pentru a lărgi restaurantul, ziarele scriau: “Cafeneaua Capşa, uzina de vise, dispare. Capşa a fost un birou de informaţii po­li­tice, literare, artistice şi moderne. Este o istorie, o cronică şi o pasiune.”

Kopi Luwak, „cafeaua milionarilor“ 

Cafelele sunt şi ele pe calităţi, de la cele obişnuite, pe care le bea tot omul, până la sortimente de lux, din care se fac doar câteva sute sau mii de kilograme pe an la nivel mondial. Cea mai scumpă cafea din lume este una cu o poveste ciudată. Este vorba de sortimentul Kopi Luwak, cafea ce este recoltată din insulele Jave, Sumatra, Bali, Sulawesi, Filipine, Timorul de Est şi din unele zone din India. Boabele acestei cafele nu sunt culese direct de pe plantă, ci numai după ce au fost ingerate şi apoi eliminate parţial digerate de un animal numit Paradoxurus hermaphrodites. Acest animal are în tubul digestiv o enzimă cu proprietatea de a reduce gustul amărui al cafelei. Desigur, boabele culese sunt bine spălate înainte de prăjire, deci nu există nici un pericol de îmbolnăvire, ci doar un eventual blocaj psihologic al consumatorilor. Costul acestei cafelei este ridicat, aproximativ 400 de euro kilogramul.

Cafeaua „Sfânta Elena“, un deliciu insular

O cafea arabică celebră şi scumpă este sortimentul „Sfânta Elena“, ce provine din insula cu acelaşi nume. Această cafea creşte într-un sol vulcanic, iar teritoriul insulei este considerat foarte pur, neafectat în mod semnificativ de poluarea modernă.

Cafeaua de altitudine „Panama Boquete Geisha“

„Panama Boquete Geisha“ este un soi care creşte la altitudinea de 1.700 de metri, în apropierea vulcanului Baru din Panama. Datorită altitudinii, această cafea, şi ea din gama celor scumpe, are o savoare specială, o aromă ultrafină şi o aciditate moderată

Iată 10 lucruri mai puțin știute despre istoria acestei băuturi care face parte din viața noastră și a modului în care ea este preparată în diferite colțuri ale lumii, potrivit greatnews.ro:

1. Dacă o băutură precum ceaiul era consumată în China încă din secolul II î.Hr., cafeaua a fost descoperită mult mai târziu. Se bănuiește că originea cafelei se află în Etiopia și că strămoșii grupului etnic Oromo de astăzi sunt primii care au descoperit efectul energizant al boabelor de cafea cândva în secolul al X-lea d.Hr.
2. Însă cea mai veche dovadă a consumului de cafea datează din secolul al XV-lea d.Hr. Istoricii au stabilit că băutura a început să fie consumată în mănăstirile sufite din Yemenul de azi (Peninsula Arabică), după ce negustorii au adus boabele de cafea din Etiopia în Yemen și au început să le cultive și aici.

Asceții sufiți (curent mistic din cadrul islamului care punea accent pe apropierea de Allah prin iubire și asceză) foloseau băutura pentru a se concentra mai bine atunci când îl slăveau pe Dumnezeu și pentru a rămâne treji în timpul rugăciunilor nocturne.

Prin urmare, începuturile consumului de cafea sunt legate direct de practicile religioase din lumea islamică.

3. Dincolo de datele istorice, originea cafelei este înconjurată de la mai multe povești și legende. Într-una dintre ele este vorba de misticul yemenit Abu al-Hasan al-Shadhili. Se spune că, pe când acesta călătorea în Etiopia, a observat păsări cu o vitalitate neobișnuită. Când a gustat din boabele pe care le mâncau păsările, a simțit și el aceeași energie.
4. O altă legendă atribuie descoperirea cafelei lui Omar, un discipol al lui Abu al-Hasan al-Shadhili. Potrivit acestei cronici, Omar a fost exilat din Mocha într-o peșteră din deșert. Deoarece murea de foame, Omar a gustat niște boabe culese dintr-un arbore din apropiere, dar acestea erau amare. Apoi a încercat să le prăjească, dar s-au întărit. Apoi, Omar le-a fiert ca să le înmoaie, iar atunci a obținut un lichid maroniu aromat. Când l-a băut, Omar a fost revitalizat și a rezistat timp de mai multe zile în peșteră. După ce în Mocha au ajuns vești despre această băutură miraculoasă, Omar a fost primit înapoi și a fost sanctificat.
5. Până în secolul al XVI-lea, cafeaua s-a răspândit în Orientul Mijlociu, Persia (Iranul de astăzi), Turcia, Cornul Africii și nordul Africii. În anul 1414 era cunoscută la Mecca, iar la începutul secolului al XVI-lea și la Istanbul, capitala Imperiului Otoman, care s-a umplut de cafenele.

Din Orientul Mijlociu, consumul de cafea s-a răspândit în Italia, iar apoi în restul Europei. Ulterior, boabele de cafea au fost transportate de către olandezi în Asia de Sud-Est și în Americi.

6. În Europa, cafeaua a ajuns mai întâi la Veneția – mica republică avea unul dintre cele mai importante porturi europene și făcea un comerț activ cu nordul Africii. Negustorii venețieni au introdus consumul de cafea în rândurile elitei venețiene, ai cărei reprezentanți plăteau sume piperate pentru această băutură. Prima cafenea europeană s-a deschis în Veneția, în anul 1645.
7. În prezent, consumul de cafea s-a răspândit în întreaga lume. Dincolo de sortimentele servite pe terasă sau la restaurant, cafeaua consumată acasă este și ea tot mai diversă – de la cafea mai slabă la cafea tare cu gust intens – datorită aparatelor de preparare tot mai inventive.

Astfel de espressoare performante permit prepararea unui număr foarte mare de specialități: de la espresso, la cappuccino sau caffè latte, la cafea la filtru sau latte macchiato.

Iar cele mai noi cafetiere, precum cele de aici, pot face cafeaua chiar înainte de trezirea proprietarului, pentru ca acesta să se scoale simțind aroma cafelei proaspăt măcinate.

8. Cafeaua espresso, una dintre cele mai populare sortimente de cafea din lume, a fost preparată pentru prima dată în Italia (numele de „espresso” vine de la timpul rapid de pregătire). Această cafea concentrată, cu o aromă intensă, se pregătește sub presiune într-un aparat special numit espressor: o cantitate mică de apă care aproape dă în clocot (apa trebuie să aibă în jur de 88-90 de grade Celsius) este trecută prin cafeaua fin măcinată (aproximativ 7-8 grame de cafea).

O cafea espresso are mai multă cafeină pe unitate de volum decât cafeaua obișnuită, însă este servită în porții mai mici. În mod tipic, o porție de espresso are în jur de 25-30 de ml. Totodată, espresso este baza pentru alte băuturi precum caffè latte, cappuccino, caffè macchiato, cafe mocha sau cafeaua americană.

9. Preparată total diferit, dar la fel de populară precum espresso, cafeaua turcească a fost înscrisă pe Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO. Cafeaua turcească se prepară din boabe de cafea prăjite și măcinate foarte fin. Cafeaua este apoi fiartă înăbușit (nu este dată în clocot), într-un ibric de cupru numit „cezve”. Imediat ce cafeaua ajunge pe punctul de a da în clocot, este luată de pe foc. Cafeaua rezultată este tare, este băută din cești mici, și are un strat gros de zaț pe fund.
10. Astăzi, cafeaua braziliană este cea mai cunoscută din lume. Prima plantație de cafea din Brazilia a apărut în anul 1727. Timp de mai multe decenii din secolele XIX-XX, Brazilia a avut cvasimonopol în producția de cafea. Treptat însă, țări precum Columbia, Guatemala, Nicaragua, Indonezia și Vietnam au început să producă tot mai multă cafea. În prezent, Vietnam este al doilea cel mai mare producător de cafea din lume, după Brazilia.