SIMBOLISTICA  OUĂLOR  DE  PAŞTI  ÎN  TRADIŢIILE  ROMÂNEŞTI (II)

1. ASCUNDEREA SACRULUI

Universul rural românesc a fost şi, încă mai este, în unele zone, un univers specific satului de tip tradiţional.Credinţele populare sunt rodul unei experienţe milenare, ce mai reflectă  atmosfera  magică în care strămoşii noştri au trăit. În această lume aparte, fiecare gest, orice acţiune  sau fiecare zi, aveau semnificaţii proprii de natură magică; acestora, ca şi locuinţei, grădinii sau  obiectelor  din  gospodărie, li se confereau consecinţe faste sau nefaste asupra comunităţii umane respective. Orice membru al societăţii rurale era obligat, deci, să respecte o serie de norme, în caz contrar, atrăgea asupra sa şi asupra celorlalţi, relele şi nenorocirile.

Unele reflexe ale acestui  mod de viaţă le mai întâlnim şi astăzi, miile de ani trăiţi în universul  riturilor şi al miturilor, în atmosfera sacră a oricărei întâmplări, mai sunt prezente, chiar dacă într-o formă desacralizată, în comunităţile contemporane rurale, în ciuda faptului  că semnificaţiile lor profunde, cu reverberaţii transcendente( metafizice), s-au pierdut. De exemplu, când spunem cuiva “Bună ziua!” sau “La mulţi ani!”, noi nu mai ştim că îndeplinim, de fapt, un ritual. Orice urare ( onomastică, blestem, afurisire, etc.) avea cândva, în temeiul ei de manifestare, credinţa  că ea poate influenţa, pozitiv sau negativ,  destinul celor din jurul nostru. (1)

Aspectul sacru, ca şi cel profan, ultimul  rezultat din această dispariţie a caracterului magic al satului românesc, reprezintă cele “două moduri de a fi ( a fiinţa) în lume”  ale  omului tradiţional, după spusele lui Mircea Eliade.

Obiceiurile şi tradiţiile din Postul Paştelui, ca şi cele din sărbătoarea propriu-zisă, nu fac excepţie de la această realitate.

Cea mai cunoscută formă traditională a vechilor credinţe, sintetizate din cele precreştine- indo-europene ca şi din cele creştine-, este încondeierea ouălor de Paşti, care, în unele zone,  mai păstrează urme ale vechiului ritual.

 

1. ÎNCONDEIEREA OUĂLOR DE  PAŞTI

La Mezii-Păresii, la jumătatea Postului Sfintelor Paşti (a Postului Mare), se face, cu rosturi magice, numărătoarea ouălor, ritualul care aduce belșug. (2)

Fie că este de gâscă, rață sau găină, oul încondeiat se obține prin aceeași metodă (cu unele excepții): se face o gaură în fiecare capăt, iar conținutul este „suflat” înafară, pentru a ieși din ou. Oul gol este apoi vopsit, pictat sau i se aplică o imagine decorativă (utilizând un număr de tehnici diferite).

Spre deosebire de alte ţări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns, la români acesta a luat amploare, ouăle fiind vopsite nu numai în roşu, ci şi în multe alte culori şi mergând până la valoarea de artă prin tehnică, materiale, simbolica motivelor şi perfecţiunea realizării.

De Paști, ouăle nu se vopsesc doar în roșu, ci și în alte culori, realizând desene deosebit de inspirate și frumos lucrate, în motive geometrice sau reprezentând plante, animale ori diferite simboluri astrale. Bucovina este recunoscută pentru tradiția – păstrată și în zilele noastre – de a „încondeia” sau „închistri” ouă.

Pentru această operație se preferă ouăle provenite de la păsările de casă (de găină, rață sau gâscă), pentru că acestea, având coaja mai groasă, se „pictează” mai ușor. După ce se extrage conținutul oului, acesta se spală cu detergent. În acest fel, fiind înlăturată grăsimea, vopseaua se aplică mult mai ușor.

După ce se usucă, se ornează oul cu ceară topită. Astfel, de locul în care aplici ceara, nu se prinde vopseaua, păstrându-se culoarea naturală a oului. Ceara este întinsă pe desenul făcut cu creionul, cu un instrument, numit în Bucovina „chișiță” – un suport din lemn, cu o țeavă subțire la capăt. Într-o anumită ordine apoi, ouăle sunt introduse în vase diferite cu soluţii având diverse culori. După colorare, ceara este îndepărtată, ştergându-se ouăle cu un prosop încălzit pe vatră.

Armonia culorilor, delicatețea modelelor transmise din generație în generație sau a celor originale, create de artiști mai tineri, măiestria execuției au transformat acest meșteșug în artă.

Ouăle sunt încondeiate, de obicei, în trei-patru culori, ținând cont și de simbolul fiecărei culori în parte: roșu (soare, foc, dragoste, bucuria de viaţă), negru (eternitate, statornicie), galben (lumină, bogăția recoltelor, tinerețea, fericirea), verde (forța şi renaşterea naturii, rodnicie, speranță), albastru (sănătate, vitalitatea, seninul cerului).

Ouă decorative de Paști se mai fac cu vopsele în relief (Vrancea, Putna Sucevei), împodobite cu mărgele (Bucovina), din lemn (zona Neamț) sau din lut (Corund-Harghita). În unele părți ale țării sunt folosite ouă fierte, în alte zone, cele golite de conținut.

Odinioară, ouăle de Paști erau vopsite în culori vegetale, preparate după rețete străvechi, transmise din generație în generație, cu o mare varietate de procedee și tehnici. Plantele folosite în acest scop, în funcție de momentul când erau recoltate, de timpul de uscare și de modul în care erau combinate, ofereau o gamă extrem de variată de nuanțe.

Pentru a obține culoarea roșie, bunăoară, gospodinele strângeau, încă din vară, plante cu floarea purpurie, pe care le uscau. Cea mai frumoasă culoare roșie se căpăta din cojile de ceapă roșie, din frunzele mărului pădureț sau din sovârf. Pentru galben se foloseau flori de tei sau frunze de mesteacăn, cu ajutorul viorelelor se vopseau ouăle în albastru, iar pentru verde se întrebuința răchițica.

Culorile vegetale se deosebesc de cele chimice, în opinia meșterilor populari, care mai păstrează această tradiție, prin căldura lor, ce lasă oului o amprentă estetică deosebită.

Înroșirea ouălor de Paște se face în Joia Mare, existând credința că ouăle fierte și înroșite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.

Se credea, în vechea tradiţie, că aruncarea, la întâmplare sau la gunoi, a cojilor de ouă roşii este interzisă. Acestea se aruncă într-o apă curgătoare, anunţându-se astfel că, la o săptămână după Paştele creştinilor, va veni şi Paştele blajinilor.

În anumite regiuni ale ţării, ouăle roşii sau cojile lor se folosesc şi ca simbol al fertilităţii şi, din această cauză, se pun la rădăcina pomilor fructiferi sau a florilor.(3)

Tot artizanii populari mai spun că una din condițiile de bază la încondeierea ouălor de Paști era, și mai este, atmosfera în care are loc această activitate. Nimeni nu trebuie să se certe, fiindcă această tehnică cere răbdare și este una foarte dificilă. Lucrarea trebuie să se desfășoare într-o atmosferă de liniște și bunătate, altfel ouăle ies mânjite și „chinuite”.

În tradiția populară românească se crede că ouăle de Paști sunt purtătoare de puteri miraculoase: ele vindecă boli și protejează animalele din gospodărie.

În dimineața primei zile de Paști, copiii sunt puși să se spele pe față cu apa dintr-un vas în care s-au pus, dinainte, un ou roșu și un ban de argint, pentru ca astfel copiii să fie tot anul îmbujoraţi şi sănătoși, “rumeni, precum oul de Paști și curați precum argintul”.

Cojile de ouă cu care se fac sărbătorile de Paști trebuie “să le dai pe vale (pe apă)”, ca să se ducă să dea de știre și Blajinilor  ( strămoşii cei buni care locuiesc în Ostroavele Albe, un fel de Paradis terestru) că sosesc Sfintele Paști.(4)

De Paște, la români, există obiceiul ciocnirii ouălor. Se ciocnesc ouă colorate după un anumit ceremonial, care în comunitățile rurale se păstrează fără abatere. Ca regulă generală, primul care ciocnește este cel mai vârstnic bărbat de la masă sau o persoană mai în vârstă, care ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de un comesean, în timp ce rostește formula „Hristos a Înviat!”, la care se răspunde cu: „Adevărat a înviat!”.

 

III. SIMBOLURI  DE PE OUĂLE ÎNCONDEIATE

 

Unii meșteri bătrâni nu treceau niciodată la alte desene până nu reprezentau fierul plugului, simbolul primei brazde din primăvară.

Elementele geometrice predomină pe ouăle românești, urmate de cele religioase, de flori, păsări și animale.

Linia dreaptă verticală înseamnă viața, iar cea orizontală reprezintă moartea.

Eternitatea este simbolizată prin linia dublă, iar liniile șerpuite înseamnă apa, purificarea, dar și Drumul Crucii.

Alte simboluri:

• linia cu dreptunghiuri = gândirea și cunoașterea;
• linia ușor ondulată = apa, purificarea;
• dubla spirală = legatura dintre viață și moarte.

Dintre cele mai utilizate motive amintim:

• Crucea = semnul creștinătății .
• Crucea românească și crucea rusească sau crucea moldovenească = este reprezentată printr-o cruce cu alte cruciulițe la capete.
• Steaua = este un motiv răspândit, întâlnit mai ales în Bucovina, reprezintă Nașterea Mântuitorului, dar și soarele, dătător de viață. În Oltenia şi în Muntenia acest motiv este întâlnit și cu numele de „steaua ciobanului”.

• Mănăstirea = tot un simbol al creștinătății.
• Regnul animal= albina, broasca, șarpele, mielul.
• Motive vegetale= frunza bradului, garoafa, spicul grâului, întâlnite în Transilvania.
• Unelte casnice și de câmp=grebla, lopata, fierul plugului.
• Ornamente industriale, motive luate din industria casnică=clinul ce se formează la croirea cămășilor și mânecile.
• Diverse=desagii și brâul popii, calea rătăcită, crucea Paștilor.

Sunt folosite și motivele folclorice, împrumutate de pe costumul popular, precum spicul de grâu sau vârtelnița.

Aspectele artistice ale acestor desene erau  corelate întotdeauna cu semnificaţii de ordin magic, uneori greu de descifrat. Este cert, însă, faptul că ele aveau un rol apotropaic (scop protector).

În primul plan al simbolurilor se înscrie motivul solar, amintind de divinizarea acestui astru  de către indo-europeni. (5)

El este reprezentat în numeroase ipostaze şi variante: cerc, roată, rozetă, vârtej, ochi, cruce încadrată în cerc. Simbolul solar este redat, de regulă, abstract, rareori naturalist.

Cele mai vechi şi predominante motive rămân cele cu caracter geometric, ce se constituie dintr-o multitudine de combinaţii şi asocieri, dintre care unele străvechi, cu origine în neolitic, precum şi din combinarea de linii drepte, curbe, din care rezultă cele mai diverse figure geometrice.

Unul dintre cele mai frevente simboluri întâlnite, constând dintr-o formă triunghiulară, este motivul “dintelui de lup”(6)

Aceste simboluri,  exprimate  prin motive fundamentale, uneori comune cu reprezentările de pe ceramică şi ţesături, sunt apropiate de simbolurile preistorice din zona ţării noastre, în speţă, de cele neolitice.(7).

Prin talentul şi respectul faţă de tradiţii, meşterii populari creează adevărate compoziţii de artă. Acestea prezintă toate aspectele artistice, care ilustrează starea lor de spirit, în care predomină, şi astăzi, religiozitatea.

Toate aceste adevărate opere de artă, ouăle încondeiate la Paşti, păstrează încă fabuloasa istorie a trecerii umane, purtătoare a unei spiritualităţi  fascinante, în care simbolurile imaginează un tărâm miraculos al Renaşterii şi al Învierii.

 

NOTE ŞI BIBLIOGRAFIE

 

1. Mircea Eliade, “Sacrul şi profanul”, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005.
2. Dan Ravaru, “Repere etnografice şi de istorie locală”, Editura PIM, Iaşi, 2010.
3. Artur Gorovei, „Ouăle de Paşti. Studii de folclor, Bucureşti, Editura Paideia, 2001.
4. Romulus Vulcănescu,”Mitologia română”, Editura Academiei, Bucureşti, 1985.
5. Indo-europeni : grup de popoare din epoca bronzului, migrate din stepele Asiei centrale către Europa la mijlocul mileniului IV î.Hr.,  grup etno-lingvistic din care  făceau parte şi strămoşii noştri, dacii şi romanii.
6. Acest motiv geometric apare pe toate obiectele casnice şi de îmbrăcăminte din gospodăriile săteşti tradiţionale, atestând continuitatea lui încă din vremea dacilor, al simbolului pentru stindardul de luptă al acestora sau, după unii cercetători, chiar animalul lor totemic, (strămoşul sacru, primordial).
7. Marija Gimbutas, “Civilizație și cultură: vestigii preistorice în sud-estul European”, Bucureşti, Editura Meridiane, 1989.

 

Doina Harnagea

Profesor de Filosofie-Psihologie , specialist în arheologie, istoria civilizaţiilor și teologie.