Radu Iorgulescu
- Născut la București în data de 05.05.1964
- Fizician (Cercetător științific)
Activitate literară
Începută la data de 15 martie 2015
- Volum de versuri, ”Scintilații” editura PIM Iași 2016 cu o prefață semnată de doamna Profesoară Carmen Pasat membră a Ligii Scriitorilor din Romania.
- Volum de versuri ”Ritmuri” editura PIM Iași 2017 cu o prefață semnată de domnul Val Razeșu. Volum câștigător al premiului ll organizat de revista ”Expresia Ideei” în 2018 și cu o recenzie semnata de doamna profesoara Mariana Bendou, membră a Ligii Scriitorilor din românia
- Am publicat versuri în două numere ale revistei ”Expresia Ideei”
În perioada 2015 – 2018 am publicat sistematic în grupurile on line dedicate poeziei
- Puterea Cuvântului
- Dați totul iubirii
- România cu fața la poezie
- Surâsuri înlăcrimate
Sonete Radu Iorgulescu volumul ”Ritmuri” 2017
Sonetul speranței
Să împăcăm în fiecare noapte,
iubirea zilei ce-o gustăm sfioasă,
mână în mână să pornim spre casă
pe cerul căsniciei dintre șoapte.
Poteca ne ascunde-n frunză groasă
destinul este scris numai în carte,
nimic în cale nu ne e departe,
iar fagii știu cât ești tu de frumoasă.
În ochii tăi citesc că între stele
comete fără cozi cuminți așteaptă,
să treacă luna nopții de zăbrele.
Pas după pas, vom mai urca o treaptă
cuvântul răstignit între surcele,
ce Tatălui va fi aripă dreaptă.
Sonetul timpului
Sub osteneala zilei, timpul cade
înduioșat de liniștea fierbinte
a nopții reci de toamnă mai cuminte
sub felinarul blând și cumsecade.
Când inima la lună ia aminte
iubirea se revarsă în cascade
din lacrima albastră, ce mă roade
eu cerului ridic o rugăminte.
Lumina ochilor să te trezească
la ziuă, prin perdele strecurată,
tu să-mi zâmbești iar caldă și firească
Să îmi primești sărutul fermecată
în loc să faci secunda să se-oprească
aripa-n veșnicii să stea brodată.
Sonetul nemuririi
Bun leac se țese din otrăvuri fine
aripa ta arzând prinde putere,
din zborul ei ce dă luminii miere,
spre palme linii poartă vechi destine.
Ziua de astăzi pentru mâine cere,
iar viitorul pentru ieri se-nchină,
iubirea o purtăm în rădăcină
când ochiul tău e-ntreaga mea avere.
Credința-și lasă un genunchi în tină
se roagă să te-ntorci în mângâiere
păzind în tihnă pleoapa ta senină.
De vrei să simți a clipei împlinire
zâmbind să îți porți pașii iar senină
tu mă îmbrățișezi a nemurire.
Sonet alb
Pădurea, alb își murmură zăpada
dorm ingerii cu liniștea în pleoape,
aripi din stele vin tot mai aproape
ca dor flămând ce-și ostenește prada.
*
Nu este drept iubirea să ne-ngroape
sub raza reflectată trist de spada
ce luni-i spintecă pieziș arcada
și-ncearcă fluturii din trup să-i scape.
*
Mai bine ne-am uni în zborul dulce,
de viață dătător în orice clipă
și am lăsa distanța să se culce.
*
De mângâieri nu este azi risipă
mâine va ninge iarăși peste cruce
și poate mâna-ți voi fura în pripă.
Sonet de primăvară
La gândul că în brațe eu te-aș strânge,
vulcani de muguri îmi erup în sânge,
iar primăvara verde-ncet mă frânge
în dor topit de lava care plânge.
*
Simt aripi căutând în răstignire
clepsidrele ce curg în amintire,
mă las cuprins adânc de-a ta privire
cuminte si curat în nemurire.
*
Ești zborul vieții care mă străbate
și inima ce nebunesc se zbate
în palma ta aflându-le pe toate.
*
Stă timpul lunii-n loc și este firesc
în flacăra dulce, să ardem ceresc
lut din cenusă, copleșit… te iubesc.
